Editura PUBLISOL lansează cartea Theresa May. Un prim-ministru pentru Brexit: o carte complexă despre un prim-ministru cu o misiune grea: ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană
„O prezentare extraordinar de detaliată... Anthony Seldon reușește să fie, în același timp, just, dar și extrem de critic când vorbește despre mandatul Theresei May.“ Sunday Times
Theresa May a ajuns în funcția de prim-ministru cu cel mai precis, dar și cel mai dificil obiectiv pe care l-a avut vreodată un premier după cel de-Al Doilea Război Mondial: să ducă la bun sfârșit Brexitul. Consecința: o tragedie în care personajul central a aflat prea târziu cum ar fi putut să-și îndeplinească misiunea.
În acest volum, și în lumina modului în care Boris Johnson își exercită propriul mandat de prim-ministru, Anthony Seldon creionează modul în care a funcționat guvernul lui May, de la neașteptata ei venire la putere, în 2016, când rivalii s-au retras din competiție, unul câte unul, și până la demisia însoțită de lacrimi, trei ani mai târziu, când relația dintre ea și cabinetul său era total distrusă.
Seldon, un om corect, care se străduiește întotdeauna să găsească anumite virtuți la fiecare prim-ministru pe care îl studiază, susține că May „ar fi putut deveni cu ușurință un premier rezonabil, fără a fi spectaculoasă“ dacă nu ar fi fost la mijloc Brexitul, spunea The Guardian.
Autorul cărții o absolvă pe Theresa May de unele dintre cele mai grave acuzații care i-au fost aduse. Răspunsul stângaci la tragedia de la turnul Grenfell, în 2017, soldată cu 79 de morți, când, inițial, nu s-a întâlnit cu niciunul dintre supraviețuitorii incendiului, nu a fost un exemplu de indiferență față de suferința celorlalți, afirmă Seldon. Cei care s-au ocupat de securitatea ei i-au spus că nu poate vizita locul dezastrului, deoarece ar declanșa o revoltă. Mai târziu, a petrecut mult timp cu supraviețuitorii incendiul de la turnul Grenfell și a păstrat, în biroul ei din Downing Street, până la sfârșitul mandatului, desene ale copiilor de acolo.
Seldon este de părere că, în cazul în care ar fi arătat mai multă empatie și inteligență emoțională în public, ar fi fost un prim-ministru cu mai mult succes. Avea o etică neobosită a muncii, un ochi bun pentru detalii și era motivată atât de datorie, cât și de ambiție, dar nu avea multe dintre celelalte abilități necesare pentru a izbuti într-o astfel de funcție.
Faptul că s-a bucurat de un acces fără egal la informații venite atât de la aliații, cât și de la rivalii Theresei May, de la consilierii care i-au modelat mandatul,precum și de la personaje-cheie de la Bruxelles, i-a permis autorului să dea în vileag tainele acestui prim-ministru, atât de enigmatic și de interiorizat. Seldon excelează în a reconstitui modul în care au fost luate deciziile critice, după care comentează, argumentat, impactul acestora.
Incitantă, captivantă și profund revelatoare, lucrarea de față este o analiză completă a mandatului de prim-ministru al Theresei May.
Cuprinsul cărții:
PARTEA ÎNTÂI: CONSTITUIREA MANDATULUI DE PREMIER
Capitolul 1 | La Ministerul de Interne
Capitolul 2 | Fortăreața din Downing Street nr. 10
Capitolul 3 | Drumul greu spre Brexit, 2016-2017
Capitolul 4 | Construirea imaginii
Capitolul 5 | Momentul esențial: alegerile generale din 2017
PARTEA A DOUA: DESTRĂMAREA MANDATULUI DE PREMIER / 301
Capitolul 6 | „Nu s-a schimbat nimic“
Capitolul 7 | Acordul cu Partidul Democrat Unionist
Capitolul 8 | O săptămână mai târziu: Comitetul 1922 și Turnul Grenfell
Capitolul 9 | Drumul anevoios spre infern
Capitolul 10 | Alcătuirea unei noi agende de lucru
Capitolul 11 | O fugă în zori până la Bruxelles: raportul comun, o sabie cu două tăișuri
Capitolul 12 | Paradisul pierdut: eșecul tentativei de remaniere
Capitolul 13 | Reafirmarea autorității: Salisbury și Siria
Capitolul 14 | La conacul Chequers: drum prin negură
Capitolul 15 | În inima furtunii
Capitolul 16 | Brexit: fără sorți de izbândă
Capitolul 17 | Prima încercare de trecere a acordului prin Parlament
Capitolul 18 | A doua încercare de trecere a acordului prin Parlament
Capitolul 19 | Al treilea vot semnificativ și ultimul
Capitolul 20 | Ultima aruncare a zarurilor: negocieri cu laburiștii
Epilog. Ultimele zile de mandat
Verdictul. Theresa May, prim-ministru: 2016-2019
Traducerea cărții a fost realizată de Cristina Monica Manolachi, redactorea a fost realizată de Brândușa Zărnescu, iar Dr. Florian Banu a scris o amplă prefață la ediția în limba română.
Cartea va fi disponibilă la finalul lunii februarie, pe publisol.ro, în librării (Cărturești, Librarium, librăriile Alexandria, Sedcom Libris Iași, Librăria Mihai Eminescu, libraria Șt.O. Iosif, Compania de librării București, Prăvălia cu cărți Constanța și magazine on-line (emag.ro, libris.ro, librex.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, bookzone.ro, bookcity.ro etc).
Anthony Seldon a scris și a editat peste 40 de cărți despre istoria modernă și politica britanică, printre care se numără: Cameron at 10, Brown at 10, Blair Unbound, Major și Trust. A fost director al liceelor din Brighton și Wellington și cofondator, alături de Peter Hennessy, al Institutului de Istorie Contemporană Britanică. Este președintele Trustului pentru Arhivele Naționale și membru în consiliul de administrație al Companiei Regale Shakespeare. Este, în prezent, prorector la Universitatea din Buckingham.
Raymond Newell lucrează cu Anthony Seldon de trei ani. În tot acest timp, el a fost coautorul unor articole pentru New Statesman, Sunday Times și Telegraph. În prezent, lucrează la o carte despre istoria funcției de prim-ministru. Concomitent, urmează un masterat în Știința Datelor Sociale la Universitatea din Oxford.
Preț 74.90 lei
Format 13 x 20 cm, 800 pagini
Parteneri de promovare: Revista Historia și Radio Guerrilla.
Comentarii