Chef Florin Dumitrescu a lansat, Românește. Punct și de la capăt
Prima carte despre bucătăria românească modernă disponibilă exclusiv în magazinele Lidl
Cartea lansată de Chef Florin Dumitrescu, „Românește. Punct și de la capăt”, marchează o dublă premieră pentru gastronomia românească: este prima oară când un chef publică o carte despre bucătăria românească modernă, dar și prima oară când un chef cu 3 stele Michelin semnează prefaţa pentru o carte a unui autor român. Lansarea a avut loc la Sibiu, în prezenţa a peste 200 de invitaţi, iar amfitrionul evenimentului a fost Andrei Aradits.
„Îmi doresc ca această carte să aducă schimbarea la faţă a bucătăriei românești, să îndemne conaţionalii să gătească acasă românește, (...) îmi doresc să reprezinte o inspiraţie pentru bucătarii din generaţia tânără și să ajute bucătarii din generaţiile mai vechi să vadă noul.” Acesta este mesajul pe care Chef Florin Dumitrescu l-a transmis, vizibil emoţionat, invitaţilor săi sosiţi la Sibiu pentru lansarea oficială a cărţii „Românește. Punct și de la capăt”. Într-un cadru primitor, amenajat chiar în curtea interioară a Muzeului Brukenthal din Sibiu, oraș distins anul acesta cu titlul Regiune Gastronomică Europeană 2019, Chef Florin Dumitrescu și-a întâmpinat oaspeţii pentru a le prezenta povestea celei de-a doua cărţi pe care o semnează.
La evenimentul de lansare de la Sibiu, Chef Dumitrescu a fost înconjurat de familie, de soţie și cele două fetiţe, de prieteni mai vechi sau mai noi, de jurnaliști, bloggeri și colegi de breaslă, printre care Cosmin Seleși împreună cu Tudor, băieţelul său, Don Baxter, Ana Morodan, Laura Giurcanu, Mihai Toader, Anca Surdu și Silviu Pașca, Otravă, Teo Rogobete. În prezenţa celor peste 200 de invitaţi, Chef Dumitrescu a mărturisit că mare parte din meritul acestei cărţi merge către soţia sa, Cristina, cea care a crezut în el și l-a sprijinit în toţi acești ani: „Am reușit să scriu și să concep această carte doar pentru că ea a crezut în ea, doar pentru că ea a crezut în potenţialul meu și pentru că ea s-a ocupat ca această carte să ajungă astăzi în rafturile Lidl."
Ajutat de fetiţele sale să dea autografe
Vizibil emoţionat, înconjurat de familie, prieteni, jurnaliști și bloggeri, colaboratori, dar și colegi veniţi special la Sibiu pentru lansarea cărţii „Românește. Punct și de la capăt”, Chef Florin Dumitrescu a dat sute de autografe, ajutat de cele două fiice ale sale. Așezate în stânga și în dreapta sa, Ava și Mia au personalizat fiecare carte semnată de tatăl lor cu multe inimioare și animăluţe, după cum le-au inspirat persoanele care stăteau la coadă pentru a primi autografe. Micuţele nu și-au pierdut răbdarea și au semnat împreună cu tatăl lor până la ultima carte, bucurându-se de entuziasmul cu care au fost primite desenele lor.
După Sibiu, imediat la Paris
Imediat după lansarea cărţii „Românește. Punct și de la capăt” de la Sibiu, Chef Florin Dumitrescu a aterizat la Paris. Împreună cu soţia sa, Cristina, și cele două fetiţe, Ava și Mia, acesta a ţinut să-și respecte promisiunea făcută la lansare. Prima vizită a fost la restaurantul lui Chef Yannick Alléno, unul dintre cele mai importante nume din scena mondială de fine dining și deţinător a 3 stele Michelin și cel care a și semnat prefaţa celei de-a doua cărţi a lui Florin. Așa se face că „Românește. Punct și de la capăt” a ajuns la celebrul chef francez, chiar în restaurantul Pavillon Ledoyen pe care acesta îl conduce.
Lansată pe 2 septembrie la Sibiu, cartea „Românește. Punct și de la capăt” este disponibilă timp de două luni exclusiv în magazinele Lidl din ţară, la preţul de 49,99 de lei. Renumit pentru pasiunea sa pentru aromele locale, Chef Florin Dumitrescu prezintă în noua sa carte o colecţie surprinzătoare de peste 60 de reţete românești culese din toată ţara și adaptate la vremurile moderne, conform viziunii sale. Fiecare dintre preparatele din carte este prezentat împreună cu povestea sa, iar printre cele mai inedite se numără balmoșul, specific bucătăriilor din Bucovina, storceagul, descoperit în gospodăriile pescarilor, sau laptele de bou, descoperit în Ţara Moţilor în căutarea reţetelor autentic românești pe care Lidl să le transforme în preparate Cămara Noastră. Cartea este împărţită în patru capitole – Aperitive, Ciorbe, Feluri principale și Deserturi – care se bucură de aprecierea unor importanţi chefi care semnează câte un citat pentru fiecare dintre acestea: Gheorghe Vătafu, Cristian Broglia, Henrik Sebok, Richard Hawke. Totodată, prefaţa primei cărţi despre bucătăria românească modernă este semnată de celebrul chef francez Yannick Alleno, unul dintre cele mai importante nume din scena mondială de fine dining și deţinător a 3 stele Michelin.
Comentarii