Ai carte ai parte
Editura Trei lansează cartea jurnalistului Horia Ghibuțiu, #ÎnTimpCeTuDormeai
Din 3 septembrie, cartea jurnalistului Horia Ghibuțiu, #ÎnTimpCeTuDormeai, publicată de editura Trei, va fi disponibilă în librăriile din toată țara. Cu o experiență jurnalistică de peste 28 de ani în presa scrisă, TV, radio și online, Horia Ghibuțiu debutează ca scriitor, cu un volum inedit, născut din ideile și notițele publicate inițial pe Facebook pentru prietenii săi. Postările au fost primite cu entuziasm de către cititori și au devenit în scurt timp foarte așteptate de aceștia. Autorul recunoaște că, din momentul în care i-a încolțit în minte această idee, a fost mai degrabă preocupat de conținutul mesajelor publicate, decât de lungimea acestora. Volumul cuprinde însemnările de pe parcursul a patru luni, făcute de Horia Ghibuțiu în fiecare dimineață în metrou, pe drum spre serviciu. „Vreme de nouă luni, m-am trezit de cinci ori pe săptămână la ora 3:45, am plecat de acasă cel târziu la 4:50 și am ajuns la birou nu mai târziu de 5:25 — a fost o singură excepție, în toamna lui 2017, când s-a defectat metroul la Crângași și am fost nevoit să iau taxiul. Pentru celelalte detalii legate de modul în care s-a născut acest serial virtual, mă tem că va fi nevoie să citiți până la ultima postare”, povestește autorul.
12 Reguli de viață Un antidot la haosul din jurul nostru de Jordan B. Peterson
Plecând de la revelațiile marilor religii ale lumii, dar și de la capodoperele literare și filosofice, autorul ne îndeamnă să revenim la clasicele virtuți și să ne asumăm răspunderea pentru existența noastră tragică. Într-o lume în care structura familiei este în colaps, educația este adesea impregnată de ideologie, iar societatea politică a ajuns să fie periculos de polarizată, cele „12 Reguli de viață” oferă un antidot: redescoperirea vechilor adevăruri și valori, care ne pot ajuta să ducem o viață mai bună, mai luminoasă.
„3 Minute de meditație” de Christophe André
„Fă-ți patul” de William H. McRaven
Cartea „Fă-ți patul – Lucruri mărunte care pot să-ți schimbe viața… și, poate, lumea” a apărut la Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei. Cartea este bestseller New York Times, s-a vândut în 27 de țări, iar publicații prestigioase, precum Forbes, Wall Street Journal, New York Times, Washington Post sau USA Today, au lăudat-o pentru forța și optimismul care transpar din ea. William H. McRaven, autorul cărții Făți patul – Lucruri mărunte care pot să-ți schimbe viața... și, poate, lumea, este cel care a organizat și supravegheat operațiunea Tridentul lui Neptun (Operation Neptune Spear), în urma căreia a fost ucis Osama bin Laden.
Sub un cer sângeriu de Mark Sullivan
„M-am rugat pentru o poveste, pentru ceva mai mare decât ființa mea, un proiect în care să mă pot cufunda”, mărturisește Mark Sullivan, în prefața cărții Sub un cer sângeriu, publicată la Editura Trei, în colecția Fiction Connection, relatând despre perioada grea pe care o traversa atunci când a aflat povestea lui Pino Lella. „La începutul lui februarie 2006, aveam patruzeci și șase de ani și mă aflam în cea mai proastă perioadă a vieții mele. În vara anului precedent, fratele meu mai mic, care fusese și cel mai bun prieten al meu, murise din cauza alcoolismului. Eu scrisesem un roman care nu plăcuse nimănui, eram implicat într-un conflict de afaceri și mă aflam în pragul falimentului personal”, povestește cu sinceritate Mark Sullivan despre momentul în care s-a gândit la sinucidere ca la o portiță de scăpare din viața care părea să nu-i mai aducă nicio bucurie.
Comentarii