Ana-Maria Tatu este vocea turei de seară de la DigiFM
Îi ştii cu siguranţă vocea de la radio, pentru că v-a povestit câte în lună şi în stele pe multe dintre radiourile naţionale şi locale în ultimii zece ani.
Este spumoasă, plăcută şi mereu bine informată.
Subiectul ei preferat este fericirea şi tot ce porneşte de acolo. De ce? Poate pentru că a fost invitată în liceu la un post de radio local să vorbească despre fericire şi de acolo începe povestea ei pe undele radio.
Nu-şi mai aminteşte exact datele, însă ştie sigur că atunci a fost micul ei moment de vanitate în povestea cu radioul: i-a plăcut cum sună vocea ei, părea şi coerentă, n-avea trac, totul venea natural. Ca dragostea, când e să fie. În plus, validă şi o dorință pe care o exprimase, pe la vreo 6 ani, către mama ei: să ajungă să facă radio, pentru că "e cel mai cool job din lume, dacă ţii musai să-i spui job".
Pe Ana-Maria o ascultaţi la DigiFM de luni până vineri, de la ora 19:00, despre ''apusuri, călătorii şi mici superficialități, ca fetele''.
Comentarii