Aida, Tosca și Juliet se întâlnesc la Opera Națională București
Opera Națională București a pregătit un program captivant pentru săptămâna 18 – 24 mai. Înregistrările vor fi disponibile pe pagina oficială de Facebook a instituției, cât și pe site-ul www.operanb.ro, fiind accesibile publicului pe durata difuzării spectacolului.
Luni, 18 mai 2020, ora 18:30 veți putea urmări înregistrarea spectacolului „Aida” de Giuseppe Verdi, în regia lui Plamen Kartalov, eveniment din 03.06.2018.
Marți, 19 mai 2020, începând cu ora 18:30 va fi transmis spectacolul „Tosca” de Giacomo Puccini, în regia lui Mario De Carlo, eveniment din 27.06.2019.
Miercuri, 20 mai 2020, începând cu ora 18:30 va avea loc transmisia primului documentar despre Opera Națională București intitulat „Vocile Operei” și realizat de către Digi World. Începând cu această săptămână, în fiecare zi de miercuri vom difuza online câte un episod din seria de documentare „Vocile Operei”, fiecare dintre cele 8 episoade deschizând publicului culisele câte unui spectacol din repertoriul primei scene lirice a țării.
Joi, 21 mai 2020, ora 18:30 va fi difuzat „Tango. Radio & Juliet” spectacol coupé de dans contemporan de Edward Clug, eveniment din 08.03.2018, urmând ca în fiecare săptămână să aducem în casele publicului iubitor al artei lirice spectacole din repertoriul Operei Naționale București.
Vezi și programul spectacolelor MET.
Comentarii