Sfaturi de la veteranii festivarieni pentru cei începători

Sfaturi de la veteranii festivarieni pentru cei începători

Festivalurile nu-s chiar rocket science, dar nu strică să nu treci cu vederea lucruri care s-ar putea să-ţi facă viaţa mai ușoară. De aceea am întocmit o listă cu sfaturi omenești, de la festivarieni cu experienţă, care le-au văzut pe toate în viaţa lor.


1. Ia cu tine pungi de plastic. De-alea, din colecţia bunicii, dacă nu te-nduri să dai banii pe niște saci de gunoi încăpători. Vor fi o protecţie fantastică pentru hainele pe care vrei să le păstrezi uscate. Și o modalitate minunată de a separa lucrurile murdare de cele curate.


2. iPhone 7 e viaţa ta? Dacă e așa, nu-l lua cu tine la festival, șansele să-i supravieţuiască sunt destul de mici. Nokia tocmai a scos o pocnitoare minimalistă, ieftină, rezistentă, cu baterie care nu se termină nici dacă te rogi de ea. Ce-ţi poţi dori mai mult?


3. Mănâncă. Ceva, orice. Ia cu tine în bagaj crănţănele și ciocolată și oprește-te la câte un stand de mâncare măcar o dată pe zi. Chiar dacă te ia vreun val de festival și te simţi vreun supraom, nu ești. În ziua a treia o să fii praf, iar mahmureala e mai cumplită pe stomacul gol.


4. Bea apă. Apă adevărată, nu apă colorată, nici apă bere, nici apă vin. După alcool și zbânţuială, corpul tău o să aibă nevoie de niște rehidratare. Ai grijă de el și el o să aibă grijă de tine să pleci de la festival altfel decât cu ambulanţa.


5. Păstrează o igienă normală, chiar dacă condiţiile sunt vitrege și ţi-ai descoperit de-abia acum pasiunea pentru tăvăleli prin noroi. Un dezinfectant lichid de mâini sau niște șerveţele antibacteriene te pot scuti de intoxicaţii crâncene la locul de distracţie.


6. Dacă stai la cort......și cortul tău e într-o mare de corturi, fă-i un semn. 
Șansele ca jumătate dintre voi să-l fi cumpărat din același loc sunt foarte mari, după cum mari sunt să vă fi plăcut și același model. Ţine minte unde stai, Google Maps nu te poate ajuta.


7. Mai și dormi! Somnul se zice că ajută. Și ca să mai și dormi, adu-ţi dopuri de urechi, mască pentru ochi, sac de dormit și orice te ajută să ai un somn relativ confortabil.


8. Ai grijă de bani. Poartă o borsetă mică sau haine cu buzunare sigure în care să-ţi porţi avuţia. Renunţă la portmoneul ăla în care ai absolut toate cardurile și bonurile și hârtiile din lume. O să-ţi cadă la prima ţopăială.


9. La festivaluri nu-i chiar lumină ca pe bulevard, așa că o lanternă de buzunar sau una pe o cască te va scuti de multe neplăceri în creierii nopţii.


10. Nu te enerva din nimicuri... ...și, în general, din nimic. Mulţimile pot deveni stresante, dar tu ai venit la festival să te simţi bine, nu să le porţi altora de grijă.

Comentarii

Mai multe

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Cele mai citite

Andi Moisescu | Zic ca ei, dar fac tot ca mine...

Andi Moisescu | Zic ca ei, dar fac tot ca mine...

Răzvan Exarhu. Viaţa și apucăturile unui bucătar celebru împotriva voinţei lui

Răzvan Exarhu. Viaţa și apucăturile unui bucătar celebru împotriva voinţei lui

Tu ştii ce face Tequila cu copilul tău?

Tu ştii ce face Tequila cu copilul tău?

Ana Morodan. De la like-uri la bani. Femeie fatală. Virtuală. Milenială

Ana Morodan. De la like-uri la bani. Femeie fatală. Virtuală. Milenială

Interviu Andra: Când pleci de la un concert, ai sentimentul ca ai luat parte la ceva magic

Interviu Andra: Când pleci de la un concert, ai sentimentul ca ai luat parte la ceva magic

Florin Piersic Jr.: A devenit un lucru atât de rar să întâlnești normalitatea

Florin Piersic Jr.: A devenit un lucru atât de rar să întâlnești normalitatea

Viaţa şi Filmul. Dana Nălbaru, Dragoş Bucur şi Sofia

Viaţa şi Filmul. Dana Nălbaru, Dragoş Bucur şi Sofia

Șatra Benz e aici. Află cum au debutat ca trupă!

Șatra Benz e aici. Află cum au debutat ca trupă!