Noua voce latino a României - Barbara Isasi
Cameleonică, senzuală, exotică, plină de energie și cu un timbru vocal puternic, Barbara Isasi este solista trupei Mandinga din 2016. A cucerit publicul în cadrul unor emisiuni concurs precum „Vocea Spaniei" și „Vocea României", iar în urmă cu puţin timp a colaborat cu două dintre cele mai iubite artiste din Republica Dominicană și Filipine pentru „Tu perdicion". Recent, artista a filmat alături de Mandinga clipul pentru „Niña Sincera", o piesă fresh pe care urmează să o lanseze în curând.
Ce îţi spui în fiecare dimineaţă când te uiţi în oglindă?
Îi mulţumesc Universului pentru tot ce am și mă bucur cât mai mult și cât mai des de fiecare lucru care mi se întâmplă. Asta îmi dă forţă în fiecare zi să fiu pozitivă!
Când ai descoperit pasiunea pentru muzică?
Am simţit că devin pasionată de muzică de când eram foarte mică. Acasă toată familia asculta muzică (mai ales latino) întotdeauna, tatăl meu fiind cubanez. La vârstă de 4 ani, părinţii au început să mă ducă la cursuri de dans și de acolo a pornit totul. Mereu am visat să trăiesc din pasiunea mea.
Cum te-au schimbat experienţele de la Vocea Spaniei și Vocea României?
„Vocea Spaniei” și „Vocea României” sunt două concursuri care m-au ajutat foarte mult. Datorită „Vocii Spaniei” am cunoscut-o pe prietena mea, Denisa, care este româncă. Ea a reușit să mă pună în legătură cu managerul trupei Mandinga și cu băieţii. Așa s-au aliniat planetele! Fară niciun dubiu, este o experienţă de neuitat! De asemenea, „Vocea României” m-a ajutat super mult să mă dezvolt, să fiu naturală și să mă simt bine în pielea mea pe scenă, să fiu mai aproape de publicul român și să cunosc niște colegi și oameni minunaţi.
Ce iubești la România?
Iubesc foarte multe lucruri! În primul rând, oamenii, căldură cu care m-a primit publicul român, de care mi-era un pic teamă, fiind o cultură cumva nouă pentru mine, însă îmi place mult vibe-ul românilor! Îmi aduce aminte de casă și de Spania câteodată. Peisajele din România sunt superbe și, de fiecare dată când am ocazia, fug la munte. Mă relaxează și îmi place foarte mult. De fel, sunt mai obișnuită să mă duc la plajă în Spania, iar din momentul în care am descoperit cât de frumoase sunt diferite colţișoare din România, m-am îndrăgostit.
Ce piese ai lansat până acum alături de Mandinga? Care este preferata ta? Urmează să lansaţi o nouă piesă.
Până acum am lansat atât piese mainstream, cât și cover-uri salsa care se bucură de succes internaţional în lumea latino! Printre piesele lansate se numără „Aventura”, „Bésame”, „Arquitectura”, „Provocador” și „Soy de Cuba”, dar și reintrepretări ale unor hituri precum „Hello” de la Adele și „Con Calma” a lui Pedro Capo. În perioada următoare, o să apară și noul nostru single! Se numește „Niña Sincera” și este vorba despre atitudinea unei femei care se joacă cu mintea unui bărbat disperat după ea. Cred că toate femeile au fost într-o situaţie asemănătoare măcar o dată!
Body Surgate Vogue Sandale Atelier Faiblesse
Bluză Diesel Costum de baie Noire Swimwer
Ce a însemnat pentru tine experienţa Mandinga?
Pentru mine, Mandinga înseamnă prezent, dar și un viitor plin de planuri, în care să creștem și să dezvoltăm fiecare atu. E timpul să muncim și să profităm de fiecare moment pe care îl trăim, iar eu o să fiu mulţumită toată viaţa mea pentru șansa, dar și pentru toată încrederea, care mi-a fost oferită. Love Mandinga. Suntem o famile din secunda în care ne-am conoscut!
Muzica îţi oferă libertate? Care e sentimentul când urci pe scenă?
Muzica îmi oferă libertate maximă. Când urc pe scenă, simt o tonă de emoţii pe care le ador și sunt recunoscătoare că totul este perfect, că sunt sănătoasă și am puterea să-mi îndeplinesc visul.
Trei artiști cu care ţi-ar plăcea să colaborezi.
Mi-ar plăcea să colaborez cu Antonia, Marc Anthony, J.Lo și Bad Bunny.
Ai un guilty pleasure?
My guilty pleasure is CHOCOLATE. I'm chocoholic!!!
Trei melodii din playlist-ul tău.
„Señorita” (Camila Cabello), „Veneno” (C. Tangana), „We Are the People” (Empire of Sun).
Ce sfat i-ai da cuiva care vrea să se apuce de muzică?
Sfatul pe care l-aș da ar fi să fie foarte persistent, să studieze cât de mult poate partea tehnică, să aibă tot timpul încredere în ce face și de ce o face și, nu în ultimul rând, să zâmbească și să se distreze cât mai mult.
Tu de la cine ai primit cel mai bun sfat?
Am primit sfaturi bune de la oamenii apropiaţi: părinţii mei, prieteni, de la colegii din trupă, de la iubitul meu.
Există ceva fără de care nu poţi trăi?
Nu pot să trăiesc fară iubire, în toate sensurile!
Dedică-i o melodie copilei, tinerei și actualei Barbara.
Copilei Barbara i-aș dedica „I Want It That Way” (Backstreet Boys), tinerei – My Love Don’t Cost A Thing” (J.Lo), iar femeii – „Vivir la Vida” (Marc Anthony).
Bluză Traskin Sutien și chilot We are the Smoothie
Bluză Edita Lupea Costum baie Noire Swimwear Sandale Atelier Faiblesse
Pentru mine, Mandinga înseamnă prezent, dar și un viitor plin de planuri, în care să creștem și să dezvoltăm fiecare atu. E timpul să muncim și să profităm de fiecare moment pe care îl trăim.
Bluză Edita Lupea Pantaloni Parlor
Fotografii: Dan Nichitiu
Styling: Arianna Moon & Daria Georgescu
Make-up: Romelia Pelin
Hair Styling: Cătălin Manolache
Locaţie: The Brewery
Comentarii