Maria, Regina României

Roxana Lupu o interpretează pe Maria, Regina României, în filmul cu același nume, care va ajunge în cinematografe din 8 noiembrie. Dincolo de personaj, de film și de regie, ea este o femeie cu adevărat frumoasă, un om întreg, curajos și onest, care nu se teme să spună lucrurilor pe nume. Mai ales atunci când vine vorba de meseria de actor, dar și de bucuria de a interpreta un personaj care face parte din sufletul colectiv al românilor.

Cum ai aflat de acest proiect și cum ai ajuns să o interpretezi pe Regina Maria? 

Cred că am ajuns datorită faptului că am jucat rolul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Astea au fost circumstanţele, conjunctura și marele meu noroc. Dacă nu ar fi fost acest proiect, această „reclamă”, nu știu dacă aș fi ajuns la audiţie. Evident că nu a fost doar asta, dar eu cred că a fost punctul de plecare. Regizorul a luat legătura cu mine. Brigitte Drodtloff, scenarista care a avut ideea de a realiza acest film, a venit la Londra și acolo m-au și chemat la audiţie. Audiţia a durat trei ore, timp în care am dat probe din mai multe scene, mai dramatice, mai casual, destul de variate. Amuzant a fost faptul că unul dintre cameramani ne întreba dacă facem tot filmul pe loc, fiindcă audiţiile acolo durează aproximativ 15 minute, în timp ce, în cazul meu, au durat trei ore. Însă a fost atât de frumos, atât de interesant, încât nu mi-am dat seama cum a trecut timpul.

Ce s-a întâmplat după această audiţie? 

Producătorul a spus că este interesat, imediat după audiţie, în decembrie. Mi-a spus că vrea să fiu în ianuarie în România, să dau alte probe în costum, alături de celelalte personaje și de Maria-Denise Theodoru, cealaltă scenaristă. Practic, aproape toată echipa trebuia să fie prezentă. Așa că am venit la probe. Și acestea au ţinut aproape două zile.

Vorbim despre o meserie solicitantă, așadar, care impune multă muncă. 

Da, trebuie să îţi placă foarte mult. Și trebuie să îţi dorești un proiect din tot sufletul, pentru că audiţiile sunt solicitante. Dar mie îmi plac foarte mult audiţiile și mă simt foarte bine pe tot parcursul lor. Întotdeauna m-am gândit că dacă reușesc să iau rolul, bine, iar dacă nu, măcar am încercat. Sincer, eu mă duc la audiţii ca să mă simt bine. Atât. Abia după ce primesc un rol începe stresul. Am aflat imediat că am primit acest rol și, după aproximativ două luni, am și început filmările.

Ţi-ai dorit de mică să fii actriţă sau ai ajuns aici după un parcurs firesc? 

Când eram mică mă uitam la Cartoon Network, iar după ce programul de desene animate se încheia, vedeam musicaluri și filme clasice pe TCM. Așa am văzut Singin' in the Rain, Vrăjitorul din Oz, Un american la Paris, Gigi și multe altele. Am crescut în atmosfera asta și îmi plăceau foarte mult, dar nu pot spune că mă visam actriţă. Îmi plăcea lumea de acolo, îmi plăcea atmosfera și îmi plăceau poveștile. Mă atrăgeau foarte mult, dar nu mă visam pe ecran și nici nu cred că știam că există meseria asta. Nu am făcut teatru sau balet când eram mică și nici nu-mi aduc aminte să fi avut un talent deosebit în acest sens. Am avut un parcurs normal: liceu de știinţe sociale, facultate de sociologie. Însă odată ajunsă la facultate, în Cluj, am început să merg la teatru. Și mi s-a părut foarte interesant. Stăteam în cămin cu fete de la Sculptură, iar căminul era pentru cei de la Conservator. În 2005, Clujul era un oraș boem. A fost un an intens și mi-am zis că trebuie să dau la teatru. Am făcut pregătire și am dat examen la Cluj și la București. Am intrat la București și așa am părăsit sociologia pentru actorie.

După studiile tale în București, după doctorat, știu că ai plecat în Marea Britanie. Te-ai întors însă pentru rolul din Maria, Regina României. Cum a fost acest drum? 

După ce mi-am susţinut teza de doctorat, am plecat în Marea Britanie. Iniţial, pentru un film independent, în ianuarie. După acest film, am fost acolo într-o vacanţă cu soţul meu, două săptămâni. Dacă iniţial mă temeam că Londra este un oraș mare și rece, după experienţele de acolo mi s-a părut approachable. În iulie ne mutam deja.

Simţeai nevoia de noi experienţe? 

Ajunsesem cumva la un capăt de linie. Îmi doream altceva, îmi doream alte experienţe. Eram atât de pregătiţi de profesorii noștri și făcusem o școală serioasă de actorie, dar ceva lipsea în România. Teatrul era așa cum era, iar audiţiile de film erau doar pentru câţiva. Practic, doar câţiva actori au acces la audiţiile de film cu adevărat importante în România. Și sunt aceiași actori. Sunt actori buni, într-adevăr, dar există mulţi alţi actori foarte buni. Lor nu li se dă însă șansa de a demonstra acest lucru și tocmai din cauza asta multe filme au același aer. Filmele sunt bune, dar eu cred că ne dorim cu toţii să vedem și altceva pe ecran. Un tânăr talentat, de exemplu. Filmul acesta, Maria, Regina României, a dat o șansă unor oameni care nu ar fi primit-o altminteri. Inclusiv mie, în România. E mare lucru că eu, Roxana Lupu din Marea Britanie, necunoscută aici, joc în acest film, în România.

Ce reprezintă această șansă pentru tine? 

Pentru mine este o încununare a tot ce am trăit în Marea Britanie. Anii, sacrificiile, celelalte joburi... O recunoaștere a tot ce am făcut acolo. Sunt mândră că pot să fac ceva la mine în ţară. De fapt, asta mi-am dorit dintotdeauna.

Nu era posibil acest lucru fără plecarea în Marea Britanie? 

Nu. Nu era. Din păcate, chiar nu era. Noi, românii, nu ne apreciem valorile decât după ce ele sunt validate în străinătate. România are atâtea valori, atâţia oameni frumoși care sunt încă în România. Dar până când nu se duc să fie validate de un străin, nu sunt recunoscute nici de noi. Dacă nu aș fi jucat rolul Reginei Elisabeta a II-a în Marea Britanie sau rolul Prinţesei Margaret, nu aș fi fost oare același om, aceeași actriţă? Aș fi fost! Aceste roluri au adăugat un pic de experienţă și un pic de reclamă, dar eu experienţă aveam deja, jucam la teatru și făceam atâtea și atâtea lucruri aici. Dar am fost validată abia după ce am interpretat-o pe Regina Elisabeta a II-a, în Marea Britanie. Sunt însă extrem de recunoscătoare că mi s-a dat șansa asta, tocmai pentru că știu că există multe actriţe talentate care ar fi putut juca rolul Reginei Maria.

Este un rol important și sunt sigură că ai aflat multe lucruri despre Regina Maria, pentru că știu că a fost nevoie de multă documentare. Ce te-a impresionat cel mai mult și ce trăsături de personalitate te inspiră și în viaţa de zi cu zi?

Diplomaţia Reginei Maria este de apreciat și astăzi. Mai ales pentru că nu vorbim despre o diplomaţie forţată sau falsă. Știa cum să convingă oamenii și cum să-și urmeze scopul, ţinând însă cont de personalitatea și de dorinţele lor. Avea o diplomaţie firească, înnăscută. Alături de empatie și de faptul că asculta oamenii din jur cu adevărat, nu doar de formă. Diplomaţia o făcea într-adevăr carismatică. În plus, avea un simţ al datoriei profund. Din aceste calităţi vom avea de învăţat mereu, pentru că ele nu sunt unele fragile. Rezistă trecerii timpului. M-am îmbogăţit foarte mult citind jurnalele Reginei Maria și citind tot ce s-a scris despre ea. Îmi doresc foarte mult să păstrez în mine diplomaţia și acest simţ al datoriei de care a dat dovadă regina. Maturitate emoţională, căci asta avea din plin Regina Maria, fiindcă s-a lăsat adesea la o parte pentru a face ce trebuie.

Regina Maria a fost foarte iubită în România și a devenit chiar un simbol de curaj și dragoste pentru români. Ce presiune ai simţit știind că interpretezi un asemenea rol? 

Presiunea a fost mare. Dar nu am ţinut-o în mine, am pus totul la bătaie pentru acest rol. M-am aruncat în el, fără să mă menajez câtuși de puţin. Totul e mult: documentarea, faptul că trebuie să citești mult, să-ţi asumi multe lucruri. Dar până la urmă trebuie să dai la o parte presiunea și să înveţi să te uiţi la acest personaj ca la un om. Și trebuie să-l înţelegi. Adică să dai la o parte toate miturile, legendele create de alţii, pentru a vedea esenţa, omul în sine, în simplitatea lui. În ziua de azi suntem atât de obișnuiţi cu senzaţionalul, încât uităm că adevărul unui om se ascunde în interior, în lucrurile simple. Extraordinarul vieţii reginei stă în modul în care a suportat exilul la Iași, după moartea copilului ei, Mircea, dar și în modul în care a rezistat greutăţilor mari care au apărut și care sunt greu și de imaginat pentru noi. Ea își dorea foarte mult unirea, dar România era pe punctul de a se destrăma. Filmul nostru prezintă condensat această poveste, dar este bazat pe fapte reale. Pe adevăruri simple.

Unde au avut loc filmările pentru acest film și ce ţi-a plăcut cel mai mult? 

Filmările au avut loc în România și la Paris. Peste tot a fost superb, realmente superb, și mi-ar fi greu să aleg un loc preferat. Mi-au plăcut însă foarte mult scenele de călărie. A fost o experienţă nouă pentru mine, pentru că a trebuit să învăţ să călăresc. Este un sport greu și trebuie să fii curajos, mai ales atunci când pornește calul la galop. Poate fi înfricoșător, dar este foarte frumos. Și trebuie să înveţi să stăpânești calul și să te stăpânești pe tine, în primul rând. N-am avut scene preferate, dar mi-au plăcut momentele de călărie, poate tocmai pentru că a fost nevoie să investesc foarte mult în ele. Toate scenele au fost extraordinare și implicarea noastră a fost intensă în toate. Până la urmă, scenele sunt ca piesele unui puzzle: dacă nu ești prezent în fiecare scenă, nu are cum să iasă bine. Scena cu jurnaliștii de la Paris este și ea foarte importantă, pentru că acolo o vedem pe Regina Maria în toată splendoarea ei, după război, foamete, frig și sărăcie. A fost o altă scenă grea, dar foarte frumoasă.

„Nu cred că şi-a mai ridicat vreodată o regină glasul ca să spună adevăruri atât de cumplite şi de făţişe”, spunea Regina Maria, în Jurnal de Război. Ești de acord cu această afirmaţie despre ea? 

Da, absolut. Fără discuţii. Nu cred că a mai existat și nici nu cred să mai existe vreodată. Figurile regale au atâta putere și, chiar dacă trebuie să menţină o anumită echidistanţă, trebuie să-ţi asumi și responsabilitatea care vine cu acest rol. Și să spui ceva. Mie mi se pare că mulţi monarhi au dat dovadă de o anumită lașitate. Pe de altă parte, nu am fost în pielea lor și nu cunosc toate implicaţiile, dar ca monarh trebuie să dai dovadă de curaj. Așa cum a făcut Regina Maria. Asta mi-a plăcut enorm la ea, faptul că a avut curajul să spună lucrurilor pe nume, atât când a fost în Iași, prin scrisori, cât și în momentul în care a ajuns la Conferinţa de Pace, prin toate întâlnirile pe care le-a avut. Mi-au plăcut scenele respective, cu Woodrow Wilson, cu Lloyd George, cu Georges Clemenceau. Pentru că Regina Maria spunea niște lucruri adevărate și le spunea direct. Așa a căpătat admiraţia acestor oameni: fiind onestă, cinstită și demnă.

Avem multe de învăţat de la Regina Maria, deci? 

Da. Un alt lucru pe care îl putem învăţa este chiar această demnitate. De a sta drept și a spune cuiva că nu are dreptate, de a-i arăta adevărul. Ea a fost un om demn, în ciuda multor voci care nu au luat-o în serios, mai ales din cauza faptului că era femeie. Faptul că a avut atâta credinţă în adevărul ei și faptul că a văzut suferinţele românilor, iar ei au iubit-o atât de mult... Nu ai cum să nu apreciezi faptul că ea s-a dus la Paris, monarh fiind, riscând să piardă atâtea lucruri. A rămas demnă și dreaptă în faţa unor oameni foarte puternici.

Ce a însemnat pentru tine, personal și profesional, să interpretezi acest rol? 

A fost într-adevăr o încununare a carierei mele de până acum și chiar mai mult decât atât. Mie nu îmi place să joc orice rol, să accept orice proiect, doar de dragul de a lucra. Ca actor, ai o reponsabilitate. Sunt actori care ar juca orice rol, dacă propunerea vine de la un anumit regizor. Dar poţi ieși terminat dintr-un asemenea proiect, deprimat, anxios, meschin și răutăcios. Eu nu cred în asta. Pentru un actor, fiecare rol poate fi ultimul, din foarte multe motive. Acesta a fost un proiect atât de frumos, o experienţă atât de plăcută, încât pentru mine este o mare bucurie că am făcut parte din echipă. Dacă mâine nu mai joc, știu că am terminat în glorie și cu o mare bucurie. Știu că o asemenea oportunitate nu vine de două ori în viaţă. Iar dacă vine, ești un om extrem de norocos și binecuvântat. Mie mi s-a dat oportunitatea să o joc pe Regina Maria. Ce pot să cer mai mult?

Cum a fost atmosfera de la filmări? 

Ca om, stăteai pe platou și nu puteai decât să te bucuri. În ciuda oboselii, în ciuda orelor târzii, constant am avut o stare de bucurie și de recunoștinţă. Am fost și sunt extrem de recunoscătoare, mai ales că am avut parte de o atmosferă extrem de pozitivă. Din câte am înţeles de la colegii mei, a fost și o atmosferă foarte diferită de cea de pe platourile filmelor românești tipice. Am avut șansa de a juca alături de o echipă talentată, de oameni noi, în niște decoruri cu adevărat frumoase. O altă schimbare de la obișnuita bucătărie, de la obișnuita baie din filmele românești. Trebuia să ieșim din aceste locaţii și să vedem ce este cu adevărat frumos în România: Sinaia, Cotroceni, Peleș și multe altele. Și am reușit cu acest film, Maria, Regina României. Iar alături de noi mai sunt și mulţi alţii care fac și altceva și care merită să fie cunoscuţi: Paul Negoescu, cu Două lozuri și Povestea unui pierde-vară, Bogdan Mirică, prin Câini, sau Toma Enache, cu al său Între Chin și Amin. Acești oameni au arătat că există și altceva în România: umor, istoria închisorilor comuniste, unde atâţia oameni și-au găsit sfârșitul, și, în primul rând, un alt fel de a face lucrurile. Pentru că avem nevoie de cât mai multă diversitate. Iar eu mă bucur de fiecare dată când văd și altceva.

Interviu Alexandra Nuță Stoica

Fotografii Abis Studio