Lumea lui Lari Giorgescu în anul Centenarului și la împlinirea a 20 de ani de Șapte Seri

Odată cu ediţia 1.000, sărbătorim 20 de ani de Șapte Seri și 100 de ani de dulce-amară Românie. Pentru acest număr special, ne-am gândit să-l intervievăm pe unul dintre cei mai talentaţi actori din noua generaţie, generaţia pe care ne bazăm pentru a clădi ţara pe care ne-o dorim cu toţii. Lari Giorgescu este unul dintre actorii tineri care deja s-au consacrat. Totodată este exact așa cum mi-ar plăcea să fie România: plin de esenţă, cu coloană vertebrală și entuziasmant.

„Eu iau România așa cum este, îmi doresc ca starea ei să se îmbunătăţească mai repede și am speranţa că așa va fi.“

„Cel mai mare lux este că am aflat cum se poate trăi fără lux.“

Aș vrea să te prezinţi singur în câteva cuvinte. Dar să fie ca și cum ai vorbi despre o altă persoană. Ca și cum ai recomanda pe cineva care ţi-a plăcut, dar nu vrei să se vadă asta, ci mai degrabă vrei ca acea persoană să fie descoperită. 

Îl cunosc mai puţin decât cred eu pe Lari. Mi-a lăsat impresia că e un om curios care n-are stare, care parcă se grăbește să trăiască. Se pune cu ușurinţă în slujba altora, îi e greu să zică nu, dar învaţă să îl folosească. Îi place ce face, e devotat, își iubește familia și are norocul de a fi înconjurat de oameni de foarte bună calitate. 

Ce te mână în luptă atunci când te trezești dimineaţa? 

Mă mână neprevăzutul fiecărei zile, surprizele de care am parte, pe care mi le doresc sau nu. De multe ori mă grăbesc să mă trezesc, simt că aș putea sări peste această parte a vieţii și să profit altfel și de acest timp. 

Când ai simţit și ai știut că vrei să faci actorie? 

Am știut din momentul în care am fost acceptat la facultatea de teatru. Era o zi de septembrie, am primit vestea la ora opt dimineaţa, după o petrecere pe care o dădusem cu colegii de liceu, într-o casă la ţară, lângă Craiova. La ora aia fiecare dormea pe unde apuca. Mi-a sunat telefonul, am răspuns cu greu și, când am aflat, am luat-o razna. Era o bucurie care îmi intrase în tot corpul, nu mai aveam loc în mine de fericire. După ce am ţopăit zece minute, am dat muzica la maximum și i-am trezit pe toţi. Atunci am simţit că asta voi face cu viaţa mea. 

Am citit undeva că ai făcut teatru de stradă, street performance. Ce ţi-a plăcut cel mai mult din experienţa asta?

Emoţiile pe care ţi le dă un spectacol de stradă sunt de o cu totul altă factură. Ești obligat să fii bun, să îi ţii pe oamenii aceia care nu au venit special să te vadă, care nu sunt pregătiţi să îţi dea nici din timpul lor, nici din banii lor. Asta m-a făcut să respect și mai mult publicul, să înţeleg mai bine datoria mea faţă de el. Teatrul de stradă este un exerciţiu pe care îl recomand tuturor actorilor. Am făcut asta atât în afara ţării, cât și la festivalurile din ţară, în timpul facultăţii.

„Emoţiile pe care ţi le dă un spectacol de stradă sunt de o cu totul altă factură. Ești obligat să fii bun, să îi ţii pe oamenii aceia care nu au venit special să te vadă, care nu sunt pregătiţi să îţi dea nici din timpul lor, nici din banii lor.“

A schimbat ceva la tine expediţia pe bicicletă din Norvegia? Care este cel mai mare lux pe care-l trăiești într-o astfel de „vacanţă”? 

Cel mai mare lux este că am aflat cum se poate trăi fără lux. Toate lucrurile pe care nu le-aș mai repeta m-au schimbat mult. A fost un examen de viaţă în care m-am aruncat singur. Am pedalat împreună cu Vladimir Turturică, scenograf, 3.700 km în 39 de zile, cu câte 20 kg de bagaje pe fiecare bicicletă. Dormeam în cort, mâncam din provizii și nu de puţine ori ne-am riscat viaţa. A fost armata pe care nu am făcut-o. 

Cum ţi se pare România de azi? 

România este, de fapt, oamenii care o locuiesc. La 31 de ani, simt că o înţeleg mai bine. Este și acum, la fel ca în deceniile trecute, o ţară sub auspiciile vremurilor și tendinţelor din întreaga lume. Văd cât de ușor poate fi să cadă iar într-o extremă sau alta, uitându-mă însă la oamenii de care m-am înconjurat, sunt mai liniștit și optimist. O simt ca pe o ţară vie, ale cărei conștiinţă și spirit civic sunt în continuă creștere. 

Ce te deranjează cel mai tare? 

Lipsa de responsabilitate a clasei politice. 

Ce îţi place cel mai mult la români? 

Îmi place autenticitatea oamenilor. Cei mai mulţi sunt oameni calzi și prietenoși. 

Ce crezi că ne lipsește nouă, românilor? 

Mi-ar plăcea să avem un sistem de educaţie așa cum trebuie și o mai mare grijă pentru viitor. 

Cum este România ta? Dar România ideală? 

Eu iau România așa cum este, îmi doresc ca starea ei să se îmbunătăţească mai repede și am speranţa că așa va fi. Aici m-am născut, aici îmi este familia, aici fac ce îmi place și asta mă motivează. 

Te-ai gândit vreodată să pleci din ţară? 

Deși nu sunt o persoană lipsită de griji, nu mi-am pus niciodată problema să plec de aici.

Ai un mesaj pentru tinerii din România? 

Mă feresc să dau sfaturi, dar până acum mi s-a demonstrat că cel mai bine este să nu ajungem să gândim cu mintea altora. 

Cum arată un antrenament de actor? 

Am nevoie să îmi dau teme și în afara celor la care lucrez în teatru sub îndrumarea regizorilor. Cred că preocupările pe care le ai se reflectă și în ceea ce faci. De aceea încerc să îmi iau în fiecare zi o oră sau două pentru mine, să stau cu gândurile mele și să îmi exersez mijloacele. Să învăţ o poezie sau un text care mă provoacă. Ascult muzică, merg la filme sau la teatru. Am descoperit că așa funcţionez cel mai bine, datorită doamnei Miriam Răducanu, care m-a învăţat să îmi dau timp să mă înţeleg. Tot datorită dumneaei mi-am creat și o disciplină în antrenamentul fizic. Așa cum un pianist are nevoie să facă zilnic game, cred că și eu am nevoie să mă cunosc mai bine și să fiu tot timpul pregătit. 

Am aflat că ai jucat și fotbal în copilărie. Cine crezi că rămâne în picioare într-un duel umăr la umăr Gennaro Gattuso - Lari Giorgescu? 

Dacă ar răspunde olteanul din mine, ar zice Lari Giorgescu. Dacă e să răspund sincer, aș zice Genarro Gattuso. :-) Sunt surprins că ai ales acest fotbalist, în perioada liceului eram destul de des comparat cu el. 

Cine te-a susţinut și te-a ajutat cel mai mult în cariera ta de până acum? 

Și eu cred că această profesie se fură și că, atunci când ai șansa să lucrezi cu artiști, în adevăratul sens al cuvântului, te contaminezi . Fiecare întâlnire importantă pe care am avut-o a fost urmarea unei audiţii. Așa am ajuns să fac parte din compania Gigi Căciuleanu. Datorită lui am întâlnit-o pe Miriam Răducanu. Dumneaei a devenit unul dintre cele mai importante repere culturale pentru mine. 

Lucrând tot cu Gigi Căciuleanu, la Teatrul Naţional, am fost angajat de către domnul Ion Caramitru. Continuând seria de audiţii am ajuns să îl întâlnesc și pe Horaţiu Mălăele, care m-a distribuit de două ori în roluri principale. Am lucrat și cu mulţi regizori tineri, am făcut și film. Tuturor întâlnirilor le datorez acest început de drum.

„Aș face orice să fug de zona de confort, mă sperie gândul că aș rămâne blocat într-o stare de mediocritate.“

Spune-mi trei actori cu care ţi-ar plăcea să lucrezi? 

Ţi-aș spune trei regizori cu care mi-ar plăcea să lucrez în film sau teatru: Nikita Mihalkov, Martin Scorsese și Lev Dodin. Actori: Jack Nicholson, Cate Blanchett, Joaquin Phoenix. 3 cărţi, 3 filme și 3 piese de teatru pe care niciun adolescent nu trebuie să le rateze. Cărţi: Micul Prinţ de Antoine de Saint-Exupery, Mă numesc Roșu de Orhan Pamuk, Don Quijote de la Mancha de Miguel de Cervantes. Filme: La vita e bella de Roberto Benigni, The Godfather de Francis Ford Copola, One flew over the coocko's nest de Milos Forman. Teatru: Regele moare regia Andrei și Andreea Grosu, Artists Talk regia Gianina Cărbunariu, Absolut! regia Alexandru Dabija. 

Ai vreun ritual înainte să intri pe scenă? 

Înainte de fiecare spectacol îmi iau cel puţin cincisprezece minute în care să mă gândesc doar la ce am de făcut și în care mă reculeg. Înainte să intru pe scenă îmi fac o cruce. 

Care a fost cel mai dificil moment din cariera ta de până acum? 

Până în acest moment, din punct de vedere profesional, lucrurile au avut o pantă ascendentă pentru mine. Am muncit mult și am avut parte de roluri foarte diferite, ceea ce mă încântă. Au fost multe momente grele, dar din toate am învăţat și s-au dovedit necesare. 

Cât de important e să ieși din zona de confort? 

Aș face orice să fug de zona de confort, mă sperie gândul că aș rămâne blocat într-o stare de mediocritate. De aceea am spus mai devreme că îmi place să joc roluri foarte diferite. 

Spune-mi trei lucruri pe care ai vrea să i le spui tânărului Lari. 

L-aș lăsa în pace, nu i-aș spune nimic. Lucrurile sunt făcute să le trăiești așa cum îţi dictează momentul. Deciziile pe care le iei – le iei în funcţie de reperele acumulate până în acel moment și de normele sociale care devin parte din tine. Dacă ne imaginăm că ele sunt lucrurile pe care le-ai repetat înainte de spectacol, ajungi să îţi dai seama că și pe scenă, ca în viaţă, momentul dictează.

Interviu de Cristian Niculae 

Fotografii de Matei Buţă 

Make-up: Roxana Mălăele 

Hair styling: Elida Constantinescu (Beauty District)