Game, set și match

"Andre Agassi, idolul copilăriei mele, spunea că tenisul folosește limbajul vieţii. Avantaj, serviciu, greșeală, pauză, iubire (love). Principalele elemente ale tenisului sunt cele ale vieţii de fiecare zi, pentru că fiecare meci este o viaţă în miniatură."

Deși are doar 27 ani, luptele duse pe teren au maturizat-o, au modelat-o și au făcut-o să privească lumea cu alţi ochi. A crescut cu Steffi Graf și Andre Agassi și își aduce aminte cu nostalgie de prima ciocolată cumpărată cu banii câștigaţi din tenis. Consideră că plăcerea de a juca este esenţială și că puterea de sacrificiu trebuie să se bazeze pe pasiune. În cele ce urmează, te invit s-o descoperi pe Sorana, fata modestă, deschisă și foarte veselă.

Care este primul lucru pe care îl faci când te trezești?
Având în vedere că de fiecare dată sunt în alt colţ de lume, verific Whatsapp-ul, pentru că mereu se ivesc tot felul de probleme organizatorice. Trebuie să știu dacă a apărut vreo urgenţă și ce trebuie să fac în ziua respectivă.

Ce muzică asculţi înainte de un meci?
În general, cam cu 45 de minute înainte de un meci, ascult hip-hop sau ceva cu multă dinamică, care să mă bage într-un ritm de competiţie, într-un spirit de luptă.

Ai o poreclă?
Sori. Toată lumea mă strigă Sori.

Care e mâncarea ta preferată? E ceva la care nu poţi renunţa?
Sunt fan sushi, aș putea să mănânc dimineaţa, prânz și seara. La turneele din Asia sunt cea mai fericită, pentru că la micul dejun au sushi. Și când vreau să mă răsfăţ, mănânc sushi.

Care a fost cea mai interesantă interacţiune pe care ai avut-o cu un fan?
Au fost mai multe, dar cele mai emoţionante sunt acelea când oamenii vin și îţi spun că le-ai schimbat viaţa, că datorită ţie s-au apucat de tenis sau pur și simplu că i-ai motivat în anumite discipline. Pentru mine asta este cel mai emoţionant, să știi că prin munca ta reușești să motivezi și alţi oameni.

Îţi place îngheţata?
Daaa. Este desertul meu favorit, my guilty pleasure. Încă de când eram mică. Tata are o afacere cu îngheţată și ţin minte că mă duceam cu cornetul și îmi puneam singură de la mașină, iar asta mi se părea paradis. Tata avea cel mai tare job din lume!

Când ţi-ai dat seama că ai talent și ţi-ai spus "Hmm… sunt chiar bună la asta"?
Din primul moment când am început tenisul, ai mei m-au îndrumat în ideea să fac performanţă, a avut tata un vis sau probabil a fost o frustrare că el nu a putut să facă sport și și-a dorit să trăiască acest vis prin mine. La 2-3 ani nu auzeam povești cu Scufiţa Roșie sau Albă ca Zăpada, în schimb erau povești cu Steffi Graf, Agassi și cu alţi jucători de pe vremea aceea. De la început, de când aveam 4 ani, am avut în cap ideea că eu o să fiu ca Steffi Graf, ea fiind idolul meu.

Îţi aduci aminte de primul tău meci?
Primul meu meci l-am pierdut cu 12-0 și am primit un cec de 5.000 de lei pentru cea mai tânără jucătoare, era în ’94. Și acum am plicul, este acasă. Mi-aduc aminte că eram atât de fericită și mă simţeam atât de independentă pentru că îmi puteam cumpăra singură ciocolată și îngheţată (râde). Ușor-ușor au început să se lege lucrurile, am început să câștig turnee, am fost numărul 1 la 10 ani, la 12 ani, la 14 ani.

Cât de mult contează talentul și cât munca, antrenamentul?
Eu consider că munca este primordială, dar pentru a face pasul de la un jucător bun la unul foarte bun ai nevoie și de talent. În ziua de azi, când jocul a devenit atât de fizic, 20% talent, 80% muncă. Acum totul este foarte bine structurat, toată lumea are tactică, știe ce joacă adversarul, ne cunoaștem foarte bine. Prin muncă poţi ajunge departe, însă doar prin talent, nu. Și sunt foarte multe exemple în acest sens.

Cât de important este să-ţi menţii plăcerea de a juca, să nu te gândești la cifre, până unde o să ajungi într-un turneu, și doar să ieși pe teren și să enjoy the day?
Este esenţial. De fiecare dată când intru pe teren reușesc să mă bucur de moment, de faptul că joc tenis. Când intervin acești factori din afară și începi să gândești prea mult, cel puţin în cazul meu, „reușesc” să îmi scadă nivelul. Chiar dacă în timp apare rutina, consider că pentru orice ai face în viaţă trebuie să simţi puţină plăcere ca să te poţi sacrifica pentru acel lucru.

Ai avut un meci important, l-ai câștigat sau l-ai pierdut, nu contează. Seara când te bagi în pat, te gândești la asta? Retrăiești momente din timpul meciului?
Clar, te gândești. Mai ales dacă ai pierdut meciul, este foarte greu să adormi. Când câștigi, deja te gândești la meciul următor, ești bucuros de performanţă și ești concentrat pe ceea ce ai de făcut în ziua următoare. Însă când ai pierdut un meci, nu mai ai aceeași energie, nu mai ai ce să planifici pentru următoarea zi și te gândești la tot ce s-a întâmplat. Înainte sufeream extraordinar de mult pentru orice înfrângere, 2-3 zile nu eram om. Dar odată cu experienţa, am învăţat să nu iau înfrângerile atât de tragic și să învăţ tot ce se poate din ele.

Cât de mult vă afectează pe voi, jucătorii, genul ăla de minge decisă de un challenge, care schimbă soarta unui meci?
Îţi rămâne în cap destul de mult acea minge, însă aici intervine experienţa și partea mentală și trebuie să încerci să treci cât mai repede peste o astfel de minge sau punct important. În tenis este bine să ai memorie scurtă și să joci fiecare punct fără să te gândești la cele anterioare.

Atât puterea mentală, cât și cea fizică trebuie să lucreze în tandem. Cum gestionezi ce se întâmplă în mintea ta cu ce se întâmplă pe teren?
Este foarte greu să nu fii într-o stare foarte bună și restul să meargă. De la mental pleacă totul, dacă te-ai blocat mental, ţi s-au blocat și picioarele. La nivelul și tehnologia de azi, când toată lumea folosește aplicaţii de monitorizare și știe exact cum joacă adversarul, iar pregătirea se face la un nivel foarte ridicat, diferenţa o face mentalul, cum reușești să-ţi stăpânești emoţiile și să faci faţă momentelor importante.

Împotriva cui ţi-a plăcut sau îţi place cel mai mult să joci? Cine te provoacă cel mai mult, cine scoate ce e mai bun din tine?
În general, îmi place să joc împotriva jucătoarelor din faţă, să-mi măsor forţele cu ele. Mă motivează să joc pe terenurile centrale. Sunt anumite jucătoare cu care mă simt comod, deși n-aș putea să-ţi dau nume, dar și anumite jucătoare la care ai un anumit trac, de exemplu am pierdut recent a treia oară împotriva Muguruzei și am pierdut făcând aceleași greșeli, iar asta a durut un pic.

Cine a avut cel mai mare impact asupra carierei tale de până acum?
Tata, clar. El m-a dus prima oară la tenis, ăsta a fost visul lui și el are cel mai mare impact asupra carierei mele și în ziua de azi.

Când ţi-a fost cel mai greu în carieră și cum ai trecut peste obstacole?
Cel mai greu mi-a fost în perioada 2014-2015, când m-am accidentat la umăr și au fost momente în care, sincer, nu mai credeam că o să revin, momente extrem de grele în care făceam ore întregi de recuperare, după care veneam acasă și vedeam meciuri la televizor. Plângeam de oftică pentru că îmi doream foarte mult să joc, însă corpul nu mă lăsa. Au fost momente când mi-am pus întrebarea dacă voi mai putea reveni vreodată.

Ai simţit vreodată că nu mai poţi sau că trebuie să iei o pauză?
Niciodată. Chiar dacă mai sunt perioade când te simţi extrem de obosită și ai nevoie de câteva zile de odihnă. Este un sport individual, unde cel mai important ești tu, iar programul se face în funcţie de starea ta și de spiritul tău.

Care consideri tu că a fost cel mai bun moment al carierei de până acum?
Revenirea după acea accidentare de la umăr. Pentru că am văzut foarte multe jucătoare cu aceeași problemă care nu au reușit să revină. Am muncit foarte mult pentru acest lucru, practic am luat-o de la zero, jucând turnee de 25.000, iar ăsta este lucrul de care sunt cel mai mândră și sunt foarte recunoscătoare pentru faptul că am reușit să fac asta.

Ai vreun regret? Îţi reproșezi ceva?
Normal. Nu cred că există persoană fără regrete. Îmi reproșez foarte multe lucruri legate și de tenis, dar și de viaţa privată, însă nu poţi sta ancorat în trecut. Important este să realizezi ce nu ai făcut bine și să remediezi imediat cum ai ocazia. Mi-am propus ca, în tot ce fac în viaţă de acum înainte, să dau 100%, să fiu prezentă și să mă bucur de moment, pentru că viaţa e scurtă.

Cum ai descrie jocul de tenis din punct de vedere mental, psihologic?
Meciul începe de fapt din seara de dinainte, când începi să-ţi faci tactica. Important este să găsești un echilibru, să nu te gândești prea mult și să riști să ajungi obosită la meci, dar nici să nu fii prea relaxată. Chiar și tatonarea pe care o ai cu adversara înainte să intri pe teren este un mic joc psihologic. Este 1 la 1, ca în box, este o luptă.

Câte rachete ai rupt? Sau nu e genul tău?
Nu rup rachete. Cred că de-a lungul întregii cariere am rupt vreo cinci, ceea ce este destul de puţin. Am rupt una anul trecut și mi-e rușine. În general nu sparg rachete, pentru că mi-aduc aminte când tata mi-a luat o rachetă, pe la 6 ani, și a făcut eforturi mari ca să mi o cumpere. Am intrat cu el în magazin și mi s-a părut atunci că a dat o mână plină de bani, iar asta m-a marcat. De atunci am foarte mult respect pentru rachete.

Toată lumea te cunoaște și te recunoaște pe stradă. Ce nu mai poţi face acum și ţi-ar plăcea să mai poţi face?
(Zâmbește) Nu sunt atât de faimoasă, încât să nu mai ies pe stradă. Nu simt că s-a schimbat mare lucru, pot să fac orice îmi doresc. Singurul lucru care s-a schimbat este că, mai nou, toată lumea își dă cu părerea despre jocul meu și îmi spune cum ar trebui să dau cu dreapta sau cu reverul.

Anul ăsta participi la Tie Break Tens în New York, într-o companie selectă. Cum te face să te simţi și ce așteptări ai?
Sunt extraordinar de încântată pentru această oportunitate. Unul dintre lucrurile pe care mi le doream era să merg la un concert sau eveniment pe Madison Square Garden, iar acum practic eu sunt entertainerul, cea care va fi pe scenă, iar pentru mine asta este un vis devenit realitate, mai ales că sunt într-o companie atât de selectă: Serena, Venus, Svitolina, Marion Bartoli, Daniela Hantuchova. Va fi extraordinar și cu siguranţă mă voi bucura de moment.

Povestește-ne despre prietenia cu Ana Ivanovic.
Cu Ana sunt prietenă de foarte mulţi ani, avem o mentalitate și o educaţie destul de similare și cred că asta ne-a apropiat în primul rând. Suntem două caractere compatibile. În timpul turneelor eram nedespărţite. Într-un sport individual, cum este tenisul, este important să ai și un pic de timp pentru tine și asta reușeam să am cu Ana. Acum, din păcate, ea s-a retras, dar sunt extrem de fericită pentru ea, este însărcinată și este extrem de fericită. În continuare ţinem legătura.

Am observat stilul tău vestimentar și se vede că ai o pasiune pentru modă. De unde vine?
E hobby-ul meu sau zona în care petrec cel mai mult timp atunci când nu sunt conectată la tenis. Toată ziua stau pe site-urile de fashion și mă deconectează. Îmi place foarte mult să mă uit în jurul meu și să învăţ, plus că am avut oportunitatea să văd foarte multe locuri din lumea asta și consider că am luat de peste tot ce era mai bun.

Care e jucătorul tău preferat de tenis? Dar jucătoarea?
Îmi place foarte mult Nadal. Mi se pare un monument de muncă și un om de nota 20, este atât de umil și îmi face plăcere să-l urmăresc jucând.

Cu ce jucător sau jucătoare ai sta la o discuţie lungă, la o cafea? Dar cu cine ai ieși în club?
Cu Ana (Ivanovic). Putem sta chiar și 3-4 ore și să nu terminăm tot ce avem de discutat. Dar și cu Sania Mirza sau Maria Kirilenko. În club aș ieși cu Ostapenko, pentru că este foarte energică și funny și știe să se distreze. Și chiar am ieșit împreună la Riga, când am fost în vacanţă, a fost ultima mea ieșire.

Numește 3 jucători sau jucătoare care se potrivesc următoarelor descrieri:
„prea bun” - Federer
„enervant de bun” - Nadal
„cel mai bun” - Steffi Graf. Este idolul meu, datorită ei am început tenisul și datorită ei sunt astăzi aici.

Spune-mi o vedetă, din afara tenisului, cu care ai juca un set.
Îmi place să interacţionez foarte mult cu sportivi, să intru în mintea lor, să aflu ce gândesc și ce trăiri au. Sunt fan Zlatan Ibrahimovic, deci cu el aș juca un set. Chiar am un tricou de la el cu semnătură, de la Manchester United.

Spune-mi 3 lucruri pe care ai vrea să i le spui tinerei Sorana.
Să aibă răbdare, să se bucure de fiecare moment și să nu mai pună atât de multă presiune pe ea.

Care e cel mai nebunesc lucru pe care ai vrea să-l faci?
O săptămână să dispar complet, să mă duc într-o vacanţă undeva unde să nu știe nimeni de mine. Problema la noi, jucătorii, este că nu ai cum să dispari, pentru că în fiecare zi trebuie să spui unde ești, pentru antidoping. Agentul meu știe în permanenţă unde sunt, de exemplu. Nu știu dacă este ceva nebunesc, însă este dorinţa mea.

O întâmplare amuzantă?
Prima oară când am întâlnit-o pe Steffi Graf. Mi-aduc aminte că a venit la mine și mi-a întins mâna și nu am putut să scot un cuvânt, eram atât de emoţionată, încât nu am putut să-i spun cum mă cheamă. M-a întrebat dacă poate veni a doua zi la antrenamentul meu, pentru că a auzit că joc bine și că ar vrea să joace cu mine. Îţi dai seama, Steffi Graf să mă întrebe dacă poate veni la antrenamentul meu?! A doua zi am jucat împreună vreo 45 de minute și n-am fost în stare să dau o minge în teren de emoţii. Îmi tremura mâna pe rachetă.

De Cristian Niculae

Foto: Matei Buță

Make-up: Adina Vlad

Hairstyle: George Negrișan