Cum i-am cunoscut (9)

Niciunul insa dintre noi, tinerii care participau in ultimii ani ai deceniului sapte la cenaclul "Junimea", nu l-am cunoscut pe Ovid Crohmalniceanu in postura de dogmatic, si am fi privit asta ca pe o gluma daca ne-ar fi spus-o cineva. Stiam despre cenaclu inca din armata. In blocul nostru din Stefan cel Mare, altfel plin de militieni si activisti, locuiau si trei viitori scriitori. Unul era Turturica, naiba mai stie cum il mai chema, Constantin parca.

Mama-mi spunea ca, la sedintele de bloc care se tineau in spalatoria de la etajul opt, se tot ridica unul care zicea ca el e scriitor, vezi-Doamne, om deosebit, nu ca mirlanii de vecini ai lui, la care oamenii protestau plictisiti: "Mai taci, dom-le din gura, te-a-ntrebat cineva ce esti dumneata? Aici suntem toti locatari..." Era Turturica, pe la care-am trecut mult mai tirziu, pe cind nici nu mai locuiam acolo, cu Mircea Nedelciu, cu care scriitorul era prieten. Ne-a primit intr-o garsoniera prafuita si ne-a aratat cele vreo zece carti, romane groase, pe care le publicase pina atunci. 

Autor serios, pasa-mi-te, desi banuiesc ca n-ati auzit pin-acum niciodata despre el. Dar luati dictionarul scriitorilor contemporani din '73 al lui Marian Popa: pun pariu ca patru din cinci nume de-acolo va sunt straine, oricit de cultivati ati fi, si pe buna dreptate. Nimeni nu face o curatenie mai radicala in sertarele mucegaite ale literaturii decit trecerea vremii. Pe linga acest Turturica, despre care-am auzit ca nu era doar grafoman, ci si un pic de turnator, mai era in bloc un tip Nicusor, de virsta cu mine, chiar personajul grasut, cu ochelari gen John Lennon, ce scoate si el o clipa capul in povestirea mea "Mendebilul". 

Nu ma prea omorisem sa ma joc cu el in copilarie, dar in adolescenta, cind ii vin omului gargauni la cap, am inconjurat impreuna de multe ori lacul Circului discutind savant despre Camus, Sartre, T.S.Eliot, suprarealism si alte desteptaciuni de liceeni cu succese la olimpiadele de romana. Ciudat personaj, isteroid si burghez, inteligent si agasant, debitor de platitudini si vorbe de duh in avalansa. A scos vreo doua carti interesante, dupa care s-a dat la fundul Academiei romane nefacind nici macar bildibic. Am dat examen la filologie impreuna, am intrat impreuna, dar el s-a dus din toamna la facultate, pe cind eu am imprumutat valiza verde de lemn a unui var - care-o avea si el de la alt racan - si m-am dus in armata la termen redus. 

Ce-a fost acolo e alta poveste. Fapt e ca am purtat o corespondenta cu Nicusor, alias Nic, alias Nicolae Iliescu, din care, la doua saptamini o data, aflam cum e in facultate, ce misto e cenaclul lui "tata Croh", ce tip nemaipomenit e batrinul... Veneau cica pe-acolo (aflam din scrisori la spalator sau la ora de curatit armamentul) scriitori importanti, cu carti publicate, ca Sorin Preda, Costi Stan, Nedelciu, unul Iova... Tata Croh le spunea picanterii din lumea literara, bancuri... Ce mai, viata, nene, nu ca pe vremea liceului... va urma