Cum i-am cunoscut (8)

Cite-ar fi de spus despre "tata Croh"! Despre Wittgenstein se spune ca e singurul filosof cu doua opere total diferite si opuse, cea de maturitate negind-o fundamental pe cea de tinerete. Croh are si el doua imagini ireconciliabile. Prima e de critic dogmatic al anilor '50, unul dintre cei care-au impus in Romania proletcultismul de sorginte sovietica. 

Pe linga Ion Vitner, Mihail Novicov si-atitia alti ideologi puri si duri, fara valoare ca critici, in viata literara a vremii a fost activa si o echipa de tineri critici inteligenti si entuziasti, care din pacate au participat din plin la dogmatismul epocii, fiind de fapt, ca-ntotdeauna in societatile totalitare, in acelasi timp si profitori, si victime ale sistemului. E greu sa ni-i imaginam pe unii dintre cei mai rafinati literati de dupa 1960, Paul Georgescu, Ovid Crohmalniceanu, Radu Cosasu, Savin Bratu sau Paul Cornea in ipostaza de minti orbite de ideologie. Si totusi asa a fost. In anii cincizeci ei aveau douazeci si ceva de ani, erau marxisti convinsi, credeau sincer ca, la vremuri noi, revolutionare, trebuia impusa o literatura noua. 

Multi dintre ei erau evrei care sperau ca noua societate avea sa fie total eliberata de antisemitismul endemic in Romania pina atunci. Au fost cu totii instrumente oarbe ale imperiului sovietic, plini de bune intentii si de sperante care s-au dovedit iluzii crunte. Dupa 1960 tot esafodajul ridicat de ei a fost abandonat ca o ratacire, iar ei, care dimineata laudau ineptiile unor Eugen Frunza sau Dan Desliu, iar seara citeau cu pasiune scriitorii occidentali, au trebuit sa suporte un lung proces de spalare a rusinii si-a vinovatiei. Dogma infiltrata-n ei la tinerete era deosebit de rezistenta si multi n-au putut-o abandona cu adevarat niciodata. Cinismul Ninei Cassian din jurnalele ei de azi nu-si are egalul decit in cel al lui Paul Georgescu, pe care l-am auzit eu insumi spunind, in plin dezastru ceausist, ca, totusi, "comunismul ramine cea mai mare idee a omenirii" si ca "ajunge sa ai o convingere adinca si sa astepti o suta de ani, si ea se va realiza negresit." 

Si Croh m-a uimit odata, pe cind ne plimbam impreuna pe lungile drumuri vesperale de dupa sedintele de cenaclu din anii 80, spunind ca "si comunismul are realizarile lui indiscutabile: RDG-ul e un stat muncitoresc prosper, in Cuba sistemul de sanatate e gratuit si bine pus la punct" etc. E intr-un fel de-nteles: au fost ideile care le-au fost virite-n cap pe cind erau foarte tineri, nucleul credintelor si-al atitudinii lor fata de lume. E greu sa renunti la ceea ce-ai pretuit cel mai mult in tinerete, e si mai greu sa-ti recunosti greseala si vinovatia. A facut-o intr-un mod exemplar, demn si totusi neiertator cu sine insusi, Paul Cornea, care ne-a vorbit cu tristete, intr-o seara memorabila din anii '90, noua, vreo cincisprezece asistenti tineri invitati la el acasa, despre cinismul cu care acceptase o viata prospera in anii dogmatici in schimbul participarii la denaturarea culturii romanesti. va urma