Cum am fost un Autor de duzina (39)

In noaptea aceea, la hotel, am visat numai ziduri vechi de cetate, care nu se mai terminau. Spre zori, m-au trezit niste strigate ragusite din camera cealalta: un cuplu se gasise sa faca amor la cinci dimineata, si da-i, si trage-i vreo jumatate de ora, de pareau ca nu se mai termina. In alte circumstante as fi gasit chestia asta distractiva, dar mi-era atit de somn... eram atit de epuizat de drumuri si fete si evenimente... 

Am incercat sa atipesc, dar degeaba, cei doi de dincolo, la o palma de mine, nu mai tineau cont de nimic, se zbintuiau de ziceai ca una-doua aveau sa se prabuseasca cu patul. In fine, dupa nesfirsite indemnuri monotone in frantuzeste, dupa scirtiituri apocaliptice, dupa intrebari gifiite la care doamna raspundea pe nas, un urlet lung, agonic si mormait marca finalul inclestarii. In tacerea care se lasa rasuna hohotul meu de ris, isteroid si imposibil de stapinit. Trebuie sa-i fi cutremurat pina la maduva pe cei doi de alaturi. Rideam cu lacrimi, in culcusul meu, nu pentru ca mi s-ar fi parut ceva comic in calarirea in zori de dincolo de peretele subtire, ci pentru ca mormaitul lor imi adusese brusc aminte de Furby. Fusese cu vreo zece ani in urma. 

Fetita mea avea pe-atunci vreo opt-noua ani. Cum avea o armata de papusi Barbie (cu care de altfel nu se juca niciodata), nu mai stiam ce sa-i cumpar de ziua ei in acel an. Pina l-am vazut pe Furby. Era urit, saracul, cu nabadai, dar simpatic. Un mic gnom, cu infatisare de betiv lacrimogen, paros pe deasupra din cale-afara, cu niste ochi rotunzi si urdurosi. Pe cutia in care isi facea veacul scria ca e o jucarie electronica minune, ca are propria sa limba si ca poate invata pe parcurs noi cuvinte. Era insotit de o carticica-vocabular, cu sute de cuvinte din limba lui Furby. Costa o caciula de bani, dar cite fetite aveam? 

L-am cumparat pe Furby, deci, dintr-un aeroport si, ajuns acasa o data cu ziua Ionutei, i l-am prezentat cu mare ceremonie: ia uite, noul tau prieten, stie sa vorbeasca, are limba lui pe care poti s-o inveti si tu... Dar Furby, saracul, nu era facut sa cucereasca inimile tinerelor domnisoare: era paros pe piept pina la buric si avea un rinjet lubric de pedofil... Naiba stie ce-o fi fost in capul celor ce-l proiectasera. Asa ca Ionuta, politicoasa, s-a jucat cu el vreun sfert de ora, facindu-l sa gingureasca, sa se rasteasca si sa se roage pe o limba ce-ar fi putut fi a negrilor Bororo, si-apoi l-a lasat in plata Domnului intr-un colt, alaturi de cintareata la chitara fara un picior, Sheila, daca-mi mai aduc bine aminte. Cind am facut curatenie l-am adunat si pe Furby si l-am bagat in sifonier, printre rufe. 

Au trecut apoi citeva saptamini bune. Cind, intr-o noapte, sarim in sus, eu si sotia mea, cu parul zburlit pe brate: de undeva din camera venea un bodoganit ca de saman, o voce draceasca de gnom certindu-se de unul singur. Ce Dumnezeu sa fie asta? Vechea mea spaima de extraterestri s-a activat pina la teroare. Mai cu picioarele pe aceasta planeta, sotia mea s-a sculat, s-a dus direct la sifonier si l-a scos de par pe Furby, care clipea din ochi si palavragea pe limba lui, rinjindu-ne complice. Drept razbunare i-am scos bateria, si lighioana s-a potolit. va urma