Ana Morodan. De la like-uri la bani. Femeie fatală. Virtuală. Milenială

La New York i-ar fi zis socialite. La Moscova s-ar fi umplut de bani numai din Instagram. La Tokyo ar fi trebuit s-o dea pe cosplay. La București i se spune contesă digitală și muncește să-și crească un business. Am fost curioasă cine e ea, dincolo de miile de fotografii de pe internet, dincolo de apariţia ei publică despre care are grijă să fie dramatică, dincolo de controversele online în care, vrând, nevrând, a ajuns. Nu știu exact dacă m-am prins de personaj, dar pot spune cu mâna pe inimă că un personaj este. Și se desenează, uneori cu ajutor, alteori singură, ca într-o bandă desenată, până când, cu puţin noroc și cu multă muncă, va deveni un super-erou.

Suntem undeva în podișul Anatoliei, în Turcia aia profundă, îmbaticată și religioasă, care nu se regăsește în nicio vedere turistică, în faţa unui caravanserai otoman, dantelat pe dinafară, cu mii de modele geometrice și florale în piatră de culoarea șofranului. Ana Morodan poartă niște tocuri imposibile și-o rochie neagră, de dantelă transparentă, asortată perfect cu decoraţiunile de pe clădire. Se așază pentru o fotografie, sub privirile nedumerit-spăimoase ale unor bunicuţe anatoliene, dantelă peste dantelă, se apropie de zid și se lipește de el, se arcuiește, niște puști care se hârjoneau de la un telefon mobil se opresc să se uite lung la explozia asta de feminitate neverosimilă aici și acum. Morodan știe să întoarcă capetele. Că-s capetele unor puberi din centrul Turciei, că-s cele ale petrecăreţilor din București care nu ratează nicio mondenitate, că-s ale unor femei care visează la un business sau ale unor hipsteri care o pun la punct pe net, asta e o treabă pe care Ana știe să o declanșeze, aparent fără prea mult efort. Are cel mai cunoscut blog de stil personal din România, pe care, acum, se străduiește să-l transforme într-o fundaţie solidă pentru o afacere. Ce-o să vinzi, am tot întrebat-o, și dincolo de răspunsurile concrete, haine, accesorii, bijuterii, cursuri, înţelegi tot timpul că va vinde ceea ce are mai bun și mai dezirabil: pe ea însăși, Morodan.

VIRTUALIZAREA 

Acum vreo trei ani, o prietenă creatoare de modă mi-a arătat blogul lui Morodan. „Asta-i foarte interesantă pentru că e altfel.” Am început să mă plimb printre articole și, deși interesul meu strict pentru haine se zbate de obicei între 2 și 3 pe o scară de 10, mi se părea atrăgător ce face ea. O figură atipică și un corp fără nicio treabă cu proporţiile standard ale industriei modei emanau exact aceeași cantitate de încredere și dezinvoltură ca un supermodel pe podiumul de la Victoria’s Secret. Comentariile la poze aveau în ele aspiraţionalul ăla de revistă de femei, cu fascinaţie și ispită, fără să cadă însă într-un vis tâmp, roz, caricatural. Venea peste o doză de autoironie care părea să strige „băi, fetelor, sunt pe un blog, nu mai credeţi chiar toate prostiile”. De fapt, Morodan începuse povestea asta cu ceva ani înainte de a o vedea eu prima oară. În Arad, cu hainele ei din dulap, ieșită dintr-o depresie amoroasă și aflată într-o situaţie profesională care o exaspera, și-a rugat o prietenă  să-i facă niște poze. Pe care le-a urcat pe un blog, așa cum văzuse că fac alţii, din afară. I-a plăcut ce-a făcut, așa că a insistat, visând să ajungă în București și să îi iasă. Avea 26 de ani, dar trăise deja o viaţă.

ÎN CARNE ȘI OASE 

La 15 ani, Ana a plecat de acasă. Era elevă la un liceu pedagogic din Arad când și-a luat prima oară viaţa în mâini, de nevoie, ca de multe alte ori după aceea. Dacă am fi în America, despre ea s-ar fi putut zice că e stereotipul de vis american. A șters praful într-un showroom de mobilă, a descărcat și aranjat în rafturi mărfuri la un supermarket, a trăit, greu, mult, ciudat pentru un adolescent român. A rămas în Arad și la facultate, s-a dus la drept, după iubitul ei de-atunci cu care își închipuia o veșnicie de dragoste. S-a întreţinut din imobiliare, era reprezentant de vânzări pentru o companie de dezvoltatori din Ardeal. A terminat facultatea, a intrat în barou, s-a făcut avocată. Divorţuri. Două sute și ceva de divorţuri făcuse până la 26 de ani, n-o să se mărite niciodată, divorţ după divorţ în sala de tribunal, acoperită cu o robă neagră despre care nu ratează să spună că e ucigașă de stil. E posibil ca roba aia de avocat să-i fi sufocat mai mult decât stilul vestimentar, pentru că, după despărţirea de iubirea tinereţii, a urmat o despărţire brutală de meseria care-i adusese, totuși, niște lucruri bune: disciplină, un tablou exact al relaţiilor umane și bani. A făcut bani, mulţi bani, de tânără, bani care i s-au scurs printre degete, printre genţi, pantofi, rochii, diamante. Cu disciplina și știinţa relaţiilor interumane a rămas.

BUCUREȘTIUL DIN VIS 

A stat în casă trei luni. În 2010. Nu s-a dus la serviciu. Nu s-a întâlnit cu oameni. A stat pe net. S-a gândit. A văzut ce e ăla un blogger de stil personal. S-a gândit din nou. Cum faci să fii, cum faci să ai. Despre avut, nu mai avea prea multe. O obseda mutarea la București, așa că atunci când a primit o propunere să lucreze la Bursa Română de Afaceri s-a pus în trenul de noapte de la Arad și-a ajuns, în Bucureștiul speranţelor ei, la 5 dimineaţa, iarna, în Gara de Nord. „Dacă aveam cu ce, mă sinucideam atunci”, mi-a zis. Avea 200 de lei în buzunar, nici de-o sinucidere cumsecade. Primele salarii la locul de muncă acopereau confortabil chiria. O chiauneau metrourile. Avea coleg de apartament. Nu mânca suficient. „Nu aveam bani de o cafea la Starbucks”, îmi mărturisește, se vede că e regina stilului personal dacă din perioada ei de sărăcie își amintește de frustrarea unor asemenea lipsuri. Dar ce începuse la Arad, cu fotografiile, cu blogul, n-a încetat să facă. Și-a dezvoltat relaţii, a mers la petreceri, uneori la câte trei pe seară, să cunoască oameni, să devină vizibilă. Anamorodan.com e despre Ana Morodan, sigur, construcţia virtuală e despre acest personaj, în mare parte care se suprapune peste cel real. Dar Morodan cea de pe canapea, din faţa mea, vorbește mult despre ceilalţi, despre cei cu care a crescut businessul. A plătit fotografi, graficieni, programatori, documentariști, consultanţi de PR și imagine. Banii care au ieșit din blog s-au dus înspre nenumărate servicii care să-i umfle brandul în online. Și i-a ieșit. „Dacă mai fac o poză, vomit!” e o replică pe care am auzit-o de la ea de vreo două ori în studioul foto și o dată la ea la serviciu.

Maurice Munteanu, Fashion Editor: „Un ruj roșu, o broșă cu perle, un furou din dantelă, o tabacheră din argint, un decolteu ameţitor, o pereche de ciorapi plasă, un pahar de prosecco, un motan, o contesă urbană. Adică Morodan!”

MUNCA 

De fapt, cred că Anei îi place să se pozeze, numai că face asta non-stop ca să hrănească comunitatea adunată în jurul site-ului ei. Ca să vândă, ca să se arate, ca să se menţină. În primăvară am fost cu ea și cu Emil Costruţ, foarte tânărul fotograf cu care lucrează, într-un presstrip în Turcia. La 8 dimineaţa, în peisajul lunar din Capadoccia, Ana Morodan alerga printre baloane cu aer cald, care aterizau, pe tocuri, strigând la Emil „Costri, aleargă, Costri, nu fi leneș, fă ceva cu viaţa ta, hai să facem fotografia!”. Sigur, oricât de „aristocrată” ar fi Ana Morodan, oricât ar fi de alintată „contesa”, la ea lucrurile nu prea vin singure și are o abordare mai curând burgheză, ba chiar proletară privitoare la muncă. Face parte dintr-o nouă clasă muncitoare care și-a construit aproape singură obiectul muncii, din convingeri și pasiuni, amestecând viaţa și serviciul, contaminând cele două spaţii unul de celălalt, până când aproape că nu mai e nicio diferenţă. Publicul se uită înspre genul ăsta de muncitor urban, creativ, inclusiv cu invidie, pentru libertatea și dragostea de viaţă pe care o afișează oamenii de felul lui Morodan. „Sunt leneșă”, „aș fi vrut să fiu o femeie întreţinută” sunt replici care se ciocnesc în discursul Anei cu „aș vrea să devin un Richard Branson cu fustă și paiete” și cu povești despre furnizori, distribuţie, obiceiurile de consum ale generaţiei Z și ale generaţiei care vine după această generaţie. Morodan nu e dispunsă s-o prindă timpul din urmă fără să aibă lecţiile făcute.

RELAŢIA LUI MORODAN CU BRANDURILE

Nu face orice campanie, dar nu refuză campanii pentru că nu ar da bine. Au fost unii care au ridicat din sprâncene când s-a încurcat cu McDonald's, de altfel, bizară asociere între regina stilului personal și un fast-food. Morodan zice că s-a simţit onorată să lucreze cu aristocraţia mondială a hamburgerilor, pentru că îi place mâncarea lor. Și ar mânca, dacă n-ar trebui să rămână într-o formă relativă, de trei ori pe zi, numai cartofi prăjiţi și chifle cu carne. Dincolo de asta, spune despre ea însăși că știe un lucru: să vândă. Știe că are o comunitate în jurul ei care are încredere în ea, dar, mai important, are și bani să consume și dispoziţie să o facă. E scumpă? Probabil că da, în raport cu alţi bloggeri din categoria ei. E cea mai populară? Nu, videobloggerii de nouă generaţie ar hali-o la cifre, numai că, dincolo de orice, clienţii se uită la cine poate aduce banii spre ei.

INFLUENŢA 

„A fost prea puţin hate” concluzionează Ana, pe un ton destul de seren. În octombrie a lansat o academie de „influencing”. Morodan Digital Influencers Academy urma să îţi vândă secretele pașilor pe care trebuie să-i faci ca să-i influenţezi pe alţii, mai ales în online. Costurile cursului au fost în jur de 500 de euro. Internetul românesc a luat foc: cum îndrăznește ASTA să spună că e influencer? Cine e EA să dea lecţii? Alex Tocilescu, copywriter și scriitor, a distribuit programa cursurilor la el pe Facebook și a comentat: „Cândva sigur o să mă întreb cum mi-ar fi decurs viaţa dacă aș fi investit 2.550 de lei ca să-mi iau diploma de Digital Influencer.” În subsolul postării s-au spus vrute și nevrute, toată lumea a râs de așa o idee absurdă, ca o persoană care și-a construit un brand în online să îi înveţe pe alţii să facă asta, pe bani. Ana i-a trimis o sticlă de gin și-un bileţel pe care scria de mână: „critica nu e pentru cei slabi și «sober»”. Am întrebat-o dacă a mai trimis cuiva așa ceva, și mi-a răspuns că numai Tocilescu i s-a părut demn de vreo conversaţie. Totul e despre conversaţie, Ana știe bine asta, așa că academia s-a numit de influenceri pentru că ăsta-i un cuvânt la modă, pe val. Academia, dincolo de tristeţea unor internauţi români, cu unde am ajuns și încotro ne îndreptăm, a avut locurile ocupate de multe femei cu businessuri, cu joburi bune, cu idei de afaceri, cu, până la urmă, un stil de viaţă care le permite să-și dorească mai mult pentru ele și să plătească pentru asta 500 de euro.

VIITORUL 

Se gândește tot timpul la el. La ce are de făcut mâine. Vizualizează parcursul ei ca pe un urcuș pe un munte, munte care tot crește când ea ajunge pe un vârf. Vorbește obsesiv de public, cu mult respect, tandreţe și mulţumire. Trăiește din interacţiunile cu acest public, deși tot repetă că a făcut totul visând să producă bani, nu like-uri. Din fericire sau nu, drumul spre bani, în acest caz, e pavat cu likeuri. Se gândește și la cei care nu-s publicul ei, cum să ajungă mai aproape de interesele lor. În biroul ei, deși e regină pe o planetă ultraconsumeristă, e foarte aerisit. Flori și pahare de cristal, mobilă puţină, obiecte puţine, până și camera cu haine, care e și showroom pentru magazinul virtual Morodan, are o ordine de-a dreptul dubioasă, extrem de premeditată. Vrea bani, mai mulţi bani, nu cred că vrea să salveze universul, vrea să aibă succes, nu cred că mai vrea faimă.

POST-SCRIPTUM 

Am întârziat la ședinţa foto cu ea și era s-o ratez cu totul. Morodan își face treaba excepţional, la nivel de model profesionist. E foarte dezinvoltă și lucrează bine cu corpul ei, deși corpul ei nu e perfect. Și, deși e perfect reală și socializează intens, orice fotografie cu ea, chiar și acestea pe care le vedeţi în revistă, sunt fotoșopate. Ana nu ascunde asta, dar așa îi place, să coboare de la mărimea ei la S atunci când e virtuală. Poate știţi voi de ce.

Anca David Titorov, redactor-șef Reader’s Digest: „La început, am observat că e altfel. Pur și simplu, rochiile și rujul par a se simţi confortabil pe ea. Mai târziu am descoperit o femeie inteligentă, caldă, lipsită de ipocrizie, care are curajul de a fi ea însăși oricând și oriunde.”

Morodan despre relaţii: Zice că cel mai greu i-a fost în viaţă să înveţe să fie femeie într-o relaţie. Să își reprime ţipatul, reflexele obsesiv-compulsive și să funcţioneze feminin, normal.

Morodan despre vânzări: E născută cu businessul în sânge. Dacă vrei să iei de la ea un lucru, pleci acasă cu două. Asta nu se cheamă generozitate, ci simţ al afacerilor, respect pentru client, proiecţie de viitor pentru business.

Morodan despre genţi: Nu s-a pozat niciodată cu genţi de mii de euro, pentru că ea crede despre femeile care o urmăresc că sunt deștepte și muncitoare, ceea ce nu se potrivește întotdeauna cu o geantă de mii de euro.

Morodan despre mode: Tot paiete, cape, perle o să poarte și de-acum într-o mie de ani. Ăsta e stilul ei, nu ţine de mode, în sens strict, asta o fericește pe ea. În shopul ei încearcă să aibă piese care să nu moară de la un sezon la altul.

Morodan despre public: E mulţumită că le dă încredere femeilor să fie așa cum sunt, să se simtă frumoase. Dar i s-a întâmplat să se ducă la colţul străzii la butic îmbrăcată de casă și să primească admonestări pentru asta.

Morodan despre copii: Nu vrea să aibă pentru că i se pare că responsabilitatea de părinte este copleșitoare, dar o preocupă teoretic generaţiile următoare care vor popula pământul. I se pare că sunt mai buni, mai plini de lumină în minte, mai oameni. 

Fotografii de Matei L. Buţă