Exclusiv. Interviu: Dragoș Stanca - Thinkdigital

Exclusiv. Interviu: Dragoș Stanca - Thinkdigital

Este omul care aduce ICEEfest în fiecare an pe piața din România și cel care e conectat în permanență la mediul digital, media, comunicare și nu numai. Dragoș Stanca, managing partner la THINKDIGITAL, a acordat un interviu în exclusivitate pentru Șapte Seri în care ne vorbește despre industria digitală, despre importanța facebook-ului în comunicarea unui brand, dar și despre viitorul televiziunii tradiționale.


Cum trebuie să arate în prezent conținutul unei informații pentru a capta un număr cât mai mare de cititori/consumatori?

În primul rând, trebuie să genereze emoție. Niciun  mesaj sau campanie, sau chiar postare facebook nu mai este relevantă dacă nu generează orice fel de emoție, începând de la amuzament, terminând cu enervare.

De asemenea, orice bucățică de conținut trebuie să fie puternic împănată cu date relevante care să ducă la targetarea cât mai precisă a consumatorilor. Dacă vreți, exact tehnicile care se aplică în publicitate, se vor aplica și în distribuția de conținut pentru că există prea mult conținut raportat la o capacitate limitată fizic a oamenilor de a consuma în mod eficient tot acest conținut.


Ce tip de conținut are cel mare succes în online? Dar pe TV?

Aș îndrăzni să spun că același gen de conținut, și anume, cel care generează emoție, fie prin impactul vizual în cazul televiziunii, fie prin relevanța momentului. Un alt element foarte important atât în publicitate, cât și în conținutul general este real time. Orice postare care explotează un anumit moment este preferabilă unui articol generic.


Tocmai s-a încheiat o nouă ediție ICEEfest. Care sunt cele mai importante tendințe care vor domina comunicarea în următoarea perioadă?

Principala tendință este îmbinarea tehnologiei și a tehnicilor avansate cu creativitate de targetare și conținutul de bună calitate. De asemenea, orice mișcare în digital este influențată major de giganții globali, respectiv, de mișcările Facebook și Google. Dacă aceștia decid că de exemplu, conținutul video este important, clar că acest conținut va fi mult mai vizibil.


ICEEfest și-a dublat numărul de participanți. Ce factori crezi că au determinat acest lucru?

Și-a dublat în ultimii doi ani, ca să fim foarte corecți. Față de 2014 am avut o creștere de 95% ca număr de cumpărători de bilete. Cred că pe de o parte nu e meritul nostru, cred că piața are nevoie mai mare de aceste informații acoperite, să zicem așa, de revoluția digitală. Pe de altă parte, cred că am făcut o treabă bună și world of mouth marketing a lucrat cel mai bine în favoarea noastră, adică oamenii care au venit la început și-au luat încredere în noi, și-au cumpărat un bilet, și-au informat prietenii și colegii, și astfel am reușit să aducem tot mai mulți oameni alături de noi, lucru pentru care suntem foarte recunoscători.


ICEEhealth a reprezentat o noutate în ediția de anul acesta. Cum a fost primit interviul jurnalistului Cătălin Tolontan despre Colectiv și dosarul Hexi Pharma? Veți continua acest proiect și anul viitor?

ICEEhealth a fost unul dintre experimentele pe care ni le-am propus, și anume de a prezenta impactul pe care tehnologia îl are într-un domeniu care ne afectează în mod direct pe toți, și anume sănătatea.

Din nefericire pentru piață în general și cinic vorbind pentru succesul evenimentului, acesta a coincis cu scandalul Hexi Pharma. Cătălin Tolontan a fost extrem de bine primit, a fost o sală foarte plină, interesul a fost mare atât de plan național, cât și internațional, însă substanța evenimentului a fost alta, și anume, cum aplicațiile și tehnologia pot îmbunătăți modul în care pacienții interacționează cu sistemul medical. Ca și lucruri bune, aș spune că ne bucurăm că publicul a susținut acest proiect. Ca lucruri mai puțin bune, nu am reușit să găsim niciun sponsor dedicat acestui stream. Ca urmare, cred că mai sunt multe lucruri de făcut în educarea pieței și în faptul că astfel de evenimente sunt necesare.


De ce ar trebui să țină cont noile modele de business pe partea de digital?

În primul rând, așa cum și ICEEfest a demonstrat cred, din nou, nu mai există practic  zonă din viață și din business care să nu fie impactată de digital, fie că vorbim de industria hotelieră, de transportul urban, de comerțul electronic, chiar și de modul în care ne găsim iubiți/iubite, soți și soție, și așa mai departe. Prin urmare, cred că educația digitală trebuie să fie o componentă de bază în educația culturii generale și în educația de business pentru că există foarte multe joburi care devin irelevante în momentul în care cei care le execută nu cunosc acest domeniu.


Ce elemente trebuie să aibă o campanie pentru a face performanță pe facebook și în genere, în social media?

În primul rând, să genereze emoție, cum spuneam să fie bine gândită și bine făcută. Pe de altă parte, o campanie bine gândită și creativă sau foarte potrivită nu înseamnă nimic fără un buget corespunzător și nici acest buget corespunzător nu înseamnă nimic fără o tehnică foarte bine pusă la punct de targetare și fără tehnologiile pe care facebook le oferă, doar că pot fi folosite bine sau prost, de aceea există agenții, de aceea există specialiști care pot să ajute.


Ce pondere are facebook pentru comunicarea unui brand față de alte platforme?

Vorbind sec în cifre, sunt branduri care folosesc facebook probabil în proporție de 70%, sunt branduri care folosesc 20-30%. Judecând după volumele de advertising, deci de bani investite, facebook și google împreună au undeva un total de 70% din totalul pieței, iar din acest total de 70% circa 70-75% e deținut de Google, iar 25% de facebook. Cred că aceste cifre sunt relevante pentru a judeca importanța facebook în comunicarea de branding, importanță care cred că va crește.


Crezi că se vor dezvolta și alte plaforme în viitor în ceea ce privește comunicarea unui brand?

Da, evident. Există deja Snapchat care crește, există și alte platforme care cu siguranță vor juca un rol definitoriu, există și ceea ce se numește media orfană, adică media care nu ține de o anume platformă, producătorii de conținut pe youtube, pe facebook și pe toate platformele sociale fac o treabă foarte bună în acest domeniu.


Ce componentă nu trebui să lipsească niciodată din strategia de marketing digital și ce relevanță are într-o campanie?

Cred că principala componentă care nu trebuie să lipsească este relevanța pentru public, pentru că un număr impresionat de fani se pot face și prin tehnici de genul concursuri false cu telefoane cadou, dar pentru a ajunge la o masă critică relevantă e nevoie de mult mai mult decât atât. Prin urmare, cred că relevanța este componenta cea mai importantă, dublată de creativitate, de modul în care sunt folosite datele, de modul în care e folosită tehnlogia și toate celelalte elemente.


Crezi că se impune introducerea unui CNA și pentru facebook/youtube, având în vedere că de multe ori, discuțiile se aprind și se folosește un limbaj destul de licențios?

Nu, nu cred asta. Cred că mediul digital trebuie lăsat cât mai liber cu putință pentru că autoreglementarea funcționează desigur în anumite limite. Sunt lucruri imorale pe care ar trebui sau trebuie să le evităm și pe care tot publicul le sancționează, de exemplu, formatele publicitare nerelevante și intruzive sunt sancționate prin creșterea exponențială a celor care folosesc adblockere. Prin urmare, eu cred în autoreglemetare și în tehnologia care să filtreze mesajele de tip spam și tehnologia care să lase doar comentariile valide și relevante să ajungă la cât mai mulți oameni, iar pe celelalte să le arunce acolo unde le e locul și anume, în gunoi.


Facebook a devenit un ”game changer”. Cum se poziționează televiziunea în momentul de față în ceea ce privește stabilirea agendei/comunicarea unui brand și ce ar trebui îmbunătățit?

Audiența totală a facebok depășește în foarte multe țări pe minut audiența posturilor tv. Pe de altă parte, ecosistemul televiziunii este foarte bine pus la punct, livrează în continuare rezultate, are standarde internaționale acceptate foarte bine puse la punct și este o industrie mult mai consolidată decât digitalul.

Există un studiu care spune că la 100 de playeri digitali le corespunde o televiziune, e o realitate care nu poate fi ignorată. Atât Facebook cât și Google se luptă cu acest lucru și cred că mai este nevoie de câțiva ani până când echilibrul de forțe să se regleze, dar televizunea are în continuare resurse atât financiare cât și umane să rămână relevantă. Uitați-vă în România: cel mai important player în zona de conținut digital este CMT Warner, un exemplu cât se poate de relvant că televizunea are încă o carte de jucat în digital și va avea în continuare.


Când va ucide Internetul televiziunea tradițională?

Nu cred că o va ucide, cred că televiziunea se va adapta. Pe de altă parte, cred că televiziunea tradițională se va ucide singură pe ea însăși și va folosi noile platforme în acest sens. Nu știu dacă acest lucru se va întâmpla în 2 sau 5 ani, dar cu siguranță viata le va regla, iar la urma urmei, banul dictează, iar resursele financiare ale televiziunilor vor fi cred, investite corect, nu în toate cazurile, dar în cele mai multe cazuri.


Scriai pe blogul tău că ”una dintre sperietorile majore ale industriei de publishing și advertising digital este adblocking-ul”. Cum s-ar putea schimba percepția negativă asupra lui?

Percepția este pozitivă la nivelul consumatorilor. Unul din patru utilizatori în medie are adblocker instalat. Cred că e treaba industriei să creeze publicitate mai bună, mai relevantă și pe gustul publicului în așa fel încât adblockingul să devină irelevant. Se fac pași în acest sens. Publicitatea nativă, de exemplu și conținutul generat de branduri. Ca să dăm un exemplu clasic: saltul din spațiu sponsorizat de Red Bull a fost perceput probabil de nimeni ca publicitate ci ca un demers al unui brand de a crea conținut de calitate. Cred că aceasta este una dintre soluții: brandurile să investească în conținut de calitate și în conținut relevant pentru publicul pe care il vizează, iar adblockingul să devina doar un episod trecător în procesul de maturizare al dialogului pe care brandurile le au cu audiența fiecăruia.

Pe Dragoș Stanca îl poți urmări pe http://ro.dstanca.net/ sau https://www.facebook.com/dragos.stanca?fref=ts 


Sursă foto: Facebook

Comentarii

Cele mai citite

Cum să profiți la maximum de Huawei FreeBuds 3 - Review

Cum să profiți la maximum de Huawei FreeBuds 3 - Review

Electronic Arts România, locul în care se produce, printre altele, FIFA

Electronic Arts România, locul în care se produce, printre altele, FIFA

La 10 ani, pe site-uri porno

La 10 ani, pe site-uri porno

Diana Vasilescu, mintea limpede din spatele jocurilor din telefonul tău

Diana Vasilescu, mintea limpede din spatele jocurilor din telefonul tău

Țara care nu a avut de ales

Țara care nu a avut de ales

O fotografie imprimată, numeroase momente de bucurie

O fotografie imprimată, numeroase momente de bucurie

Samsung deschide noua eră a televizoarelor cu NEO QLED

Samsung deschide noua eră a televizoarelor cu NEO QLED

High-tech Kids

High-tech Kids

Nokia relansează modelul 3310. Cât va costa?

Nokia relansează modelul 3310. Cât va costa?

Balena albastră e în casă, nu pe internet

Balena albastră e în casă, nu pe internet

Promo

Ce să mănânci când ești răcit

Ce să mănânci când ești răcit

De ce ai nevoie de muzică pentru un antrenament eficient? - Lifestyle Review

De ce ai nevoie de muzică pentru un antrenament eficient? - Lifestyle Review

O fotografie imprimată, numeroase momente de bucurie

O fotografie imprimată, numeroase momente de bucurie

Exploziile emoționale - 6 aspecte esențiale despre ce sunt și cum să acționăm, oferite de psihologul american Albert J. Bernstein

Exploziile emoționale - 6 aspecte esențiale despre ce sunt și cum să acționăm, oferite de psihologul american Albert J. Bernstein

„Blestemul Insulei Oak” revine la HISTORY cu un nou sezon

„Blestemul Insulei Oak” revine la HISTORY cu un nou sezon

De ce doare capul și cum te tratezi

De ce doare capul și cum te tratezi

Reprogramarea premierei filmului „No Time To Die” pentru noiembrie 2020

Reprogramarea premierei filmului „No Time To Die” pentru noiembrie 2020

Telefonul Medicului - un ajutor destinat întregului personal din linia întâi în lupta împotriva COVID-19

Telefonul Medicului - un ajutor destinat întregului personal din linia întâi în lupta împotriva COVID-19

Răzvan Stoica & Solitude - diseară, la ora 19:00, la Radio România Muzical

Răzvan Stoica & Solitude - diseară, la ora 19:00, la Radio România Muzical

Mai multe

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere