De vorbă cu Alma

Cine e Alma? Alma e în fiecare dintre noi. În fiecare femeie. Poate e și în bărbaţi? De ce nu? Vreau să ai curajul să fii Alma. Să fii nebună. Să spui ce ai pe suflet. Să ai răbdare. Să te aliniezi. Să zbori. Să ai o voce. Să alergi. Să ai grijă de tine. Să iubești. Să plângi. Să zâmbești. Alma e în fiecare dintre noi. Nu ţi-o pot descrie. E un cumul de emoţii și trăiri pe care poate ai vrea să le împărtășești. Că poate dai și altora din curajul tău. Că poate putem să răspândim altfel de mesaje. Că poate putem să începem un dialog pe bune. Că tare avem nevoie de asta. Hai, începem?

Inspiraţia nu e în permanenţă cu mine, în special atunci când mă pun aici, în faţa laptopului, și știu că trebuie să stăm de vorbă. Mă cuprinde un sentiment plăcut acum, căci suntem la al doilea dialog. 15.20. Jessie Ware cânta pentru a treia oară melodia. Mă conectează cu cerul. Îmi prinde picioarele de pământ în același timp. Mă cuprinde o emoţie frumoasă și în același timp oftez. 

Și pentru dialogul ăsta, chiar nu știam cum să te abordez, ce subiect să abordez. Nu am mers pe cea mai ușoară alegere, deși așa pare. Energie. Să vorbim despre energie. Nu e deloc ușor. Pentru că energia e fix cum zice Jessie, e fix unde zice ea și ne face să fim fix cum zice ea.

Why do we try? Poate pentru că atunci când ne acaparează o energie frumoasă, naturală, care ne umple, ne completează, ne transpunem într-o poziţie faţă de sine. O poziţie în care defensivul se duce să ia o pauză de cafea și spune: eh, lasă garda jos și fii cum vrei tu acum.

Am scris recent despre cum simt energia altfel. Despre cum o simt și o atrag. Mă întreb cât preţ mai punem noi pe lucrurile astea simple și frumoase numite conexiuni. Cât mai acceptăm să ne interconectăm. Și vreau să stăm puţin în peisajul melodiei. Să fim undeva în centru, unde lucrurile stau altfel. Cu defensivul plecat la cafea, cu sufletul deschis și cu energia frumoasă în jur. Și from the outside everybody must be wondering why we try. 

Pentru că, da, momentele astea wild date de energia pe care o atragi, pe care o dai și o primești sunt momentele în care fie îi arunci ăluia cafeaua și îl chemi înapoi la treabă, fie te lași purtat/ă de melodie.

Să vezi atunci. Atunci te simţi în viaţă. Când realizezi că viaţa în sine e despre energia pe care o ai, o dai, o primești. Când o ai, trebuie să o fructifici. Trebuie să o lași să zburde cum vrea, unde vrea. Să fie independentă, instinctivă, frumoasă în felul ei. Să poată să fie dată, fructificată și acolo, pregătită pentru următorul transfer. Și să lase loc pentru ce vine înapoi. Când ea pleacă, către tine vine alta. Faceţi cunoștinţă. E OK, nu e OK? Vă potriviţi sau nu. O primești și o crești sau o lași să cadă, să dispară, să plece, să se ducă? Fie ea bună, fie ea rea.

Energia te atrage. În special dacă simte că în tine are o casă. Te atrage și te cheamă. Te vrea. Îţi dă un cot, poate simţi. Dacă nu simţi, mai dă o dată. Când faci transfer de energie cu oameni sau lucruri ai tendinţa să și filtrezi. Poate instinctiv. Poate nu. Poate fără să ne dăm seama, uneori ne e mai sete de energie decât de un pahar cu apă. Și vrei. Vrei să simţi. Vrei să simţi energia. Așa cum e. Și trebuie să o accepţi. Așa cum e. 

With its wildest moments, we can be the greatest.