Concurs de scurtmetraje pe tema protecţiei mediului în România

Se lansează primul concurs de scurtmetraje pe tema protecţiei mediului cu exemple de bune practici din antreprenoriat social, educaţie, agricultură, tehnologie verde. Concursul este deschis pasionaţilor de ecologie şi film care pot surprinde aceste exemple în comunităţile din care fac parte. Materialele video pot fi înscrise până la 30 aprilie 2017. Cel mai bun scurtmetraj va fi selecţionat de un juriu de specialitate pentru a face parte din primul documentar românesc dedicat bunelor practici.

Acţiunile de mediu au devenit o preocupare pentru mulţi dintre noi. Tehnologia este la tot pasul şi poate fi cel mai bun instrument pentru a surprinde ascensiunea acestei preocupări. Concursul de scurtmetraje dedicat exemplelor de bune practici pe tema protecţiei mediului combină necesitatea de a pune în lumină modele de bune practici din acest domeniu, cu accesibilitatea tehnologiei. Competiţia se adresează tuturor pasionaţilor de ecologie şi film, amatori sau profesionişti, care din experienţa de zi cu zi cunosc iniţiative ce pot fi considerate surse de inspiraţie pentru societatea de azi. Filmele trebuie să aibă maxim 10 minute şi să surprindă cât mai clar un singur exemplu potrivit cu tematica de concurs - antreprenoriat social, educaţie, agricultură, tehnologie verde.

Înscrierile se fac până la 30 aprilie 2017 în baza regulamentului şi a formularului de înscriere disponibile. Filmele înscrise în competiţie vor fi analizate de un juriu de specialitate alcătuit din profesionişti în domeniul audiovizual, jurnalism şi protecţia mediului. Juriul va face o selecţie de filme ce vor fi prezentate în cadrul GreenTech Movie Festival şi vor fi promovate pe platforma online cu acelaşi nume (www.greentechmoviefestival.ro). 

Cel mai bun scurtmetraj va fi inclus în primul documentar care prezintă bune practici din România. Documentarul va fi prezentat în deschiderea GreenTech Movie Festival, organizat de Media Image Factory împreună cu Asociaţia ECOTIC şi Institutul Francez din România în toamna acestui an.

Pentru mai multe detalii puteți intra pe următorul link de facebook: https://www.facebook.com/mediaimagefactory/

Succes!

Comentarii

Cele mai citite

Show grandios la fântânile de la Piața Unirii

Oameni care ne inspiră: Ioana Ciocan, CEO Art Safari

Prinde ultimul pachet aniversar la concertul Placebo 20 de ani, “The Friend Indeed”!

Gala Folk You! are loc în acest week-end, în Capitală

Oameni care ne inspiră: Avi Cicirean, Owner Brand Minds

Cigarettes After Sex vin la Summer Well 2018

TEX LOVES SUMMER - Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru

Do you speak Emoji? Gigi Căciuleanu pregătește un nou spectacol

Boscolo & Partners și Payout Payroll Outsourcing vor reprezenta în exclusivitate în România rețeaua globală Crowe Horwath International

Promo

Ce să mănânci când ești răcit

Ce să mănânci când ești răcit

De ce ai nevoie de muzică pentru un antrenament eficient? - Lifestyle Review

O fotografie imprimată, numeroase momente de bucurie

Exploziile emoționale - 6 aspecte esențiale despre ce sunt și cum să acționăm, oferite de psihologul american Albert J. Bernstein

„Blestemul Insulei Oak” revine la HISTORY cu un nou sezon

De ce doare capul și cum te tratezi

De ce doare capul și cum te tratezi

Reprogramarea premierei filmului „No Time To Die” pentru noiembrie 2020

Telefonul Medicului - un ajutor destinat întregului personal din linia întâi în lupta împotriva COVID-19

Răzvan Stoica & Solitude - diseară, la ora 19:00, la Radio România Muzical

Mai multe

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere