Berlinale Forum Expanded revine la BIEFF 2017

Berlinale Forum Expanded revine la BIEFF 2017

Între 28 martie și 2 aprilie, în parteneriat cu Arsenal - Institute for Film and Video Art și cu sprijinul generos al Goethe-Institut, Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF oferă publicului românesc rara oportunitate de a viziona câteva dintre cele mai provocatoare titluri din selecția prestigiosului Festival Internațional de Film de la Berlin, din secțiunea sa de avangardă: Berlinale Forum Expanded.


Programul tematic Nostalgia for the Future prezintă cel mai recent titlu semnat de celebrul regizor de film experimental Guy Maddin, alături de lucrări ale câtorva dintre cei mai interesanți artiști vizuali contemporani: Clemens von Wedemeyer, Larissa Sansour și Søren Lind. Analizând rolul subiectiv al cinema-ului în reprezentarea istoriei, aceștia investighează relația complexă a individului cu istoria, lupta personală contra fluxului colectiv al evenimentelor, dihotomia subiectiv versus obiectiv în construirea narațiunilor istorice și a identităților naționale, subminând cu consecvență dictonul conform căruia Istoria e mereu de partea învingătorilor.


Ce poate ieși când un Méliès al zilelor noastre e angajat să producă un making-of pentru un film de război cu mega-buget? O satiră deopotrivă savuroasă și neliniștitoare, dar mai ales sinceră în contradicțiile sale, Bring Me the Head of Tim Horton sondează adânc în inima întunecată a cinema-ului. Devenit artist „de comandă” pe platourile super-producției Hyena Road, Guy Maddin filmează behind-the-scenes în deșertul iordanian (care joacă rolul Afganistan-ului aflat sub ocupație talibană). Prin manipularea materialului filmat și meditațiile narate pe tema culturii pop și a violenței în cinema, ceea ce trebuia să fie un simplu material promoțional se transformă în subversiune artistică, combinând lupta in/eternă a ego-ului prins între artă și comercial, cu patriotismul gonflat și etica reprezentării.

                                                                      Summer de Ronny Trocker


Clemens von Wedemeyer propune o viziune lirică a unei metropole dintr-un viitor distopic, în care o comodificare centralizată a transformat tot ce există în valoare monetară: de la spații urbane și structuri sociale, până la memoria noastră colectivă. ESIOD 2015 urmărește călătoria protagonistei către inima acestei noi lumi - banca centrală care stochează toate datele, finanțele și amintirile societății - în încercarea de a-și accesa seiful virtual, pentru a călători înapoi în timp și a transmite un mesaj subversiv către prezent. La granița dintre real și virtual, corpul devine performativ, iar memoria colectivă și filmul însuși se dezintegrează într-un nor de pixeli, într-o distopie SF ce proiectează criza financiară și virtualizarea muncii și a capitalului într-un viitor nu foarte îndepărtat.


Într-un twist temporal, In the Future They Ate From the Finest Porcelain, semnat de artista de origine palestiniană Larissa Sansour în colaborare cu regizorul danez Søren Lind, investighează importanța miturilor și a ficțiunii în construcția faptelor, a istoriei și a identităților naționale, într-un mix ingenios de live action și CGI, de arheologie, politică și science fiction. Filmul spune povestea unor așa-numiți teroriști narativi, care plantează artefacte arheologice spre a fi descoperite de generațiile viitoare. Acest grup de rezistență narativă influențează astfel parcursul istoriei, artefactele funcționând ulterior ca mărturii ale existenței unui popor fictiv. Implementarea propriului mit devine astfel o operațiune de intervenție politico-istorică, creând de facto o națiune.

                                      In The Future They Ate From The Finest Porcelain - Larissa Sansour


Purtând titlul ediției de anul acesta a festivalul, programul competitiv You Are Another Me pune sub semnul întrebării noțiunea de frontieră, explorând în același timp alteritatea și limitele empatiei. Cum ne putem raporta la realitatea altei ființe umane? Putem oare ieși din bula interioară a propriilor minţi pentru a înțelege ceva ce nu am trăit noi înşine? Aceste întrebări au devenit tot mai presante în lumina conflictelor sociale şi a crizei umanitare recente. Greutăţile altora ajung până la noi sub formă de narațiuni care adesea reduc și înlocuiesc complexitatea vieţii, devenind inevitabil ficţiuni filtrate prin perspectiva noastră subiectivă, inerent părtinitoare și distantă. Abordând problema în mod direct, filmele din acest program, experimente audio-vizuale deopotrivă inovatoare și cu un puternic impact emoţional, dizolvă barierele din calea înțelegerii tragediei Celuilalt.

                                                      We All Love the Seashore de Keina Espineira             


Imagini brute, filmate de la o fereastră, fotografii făcute în grabă și un voice-over reconstruit din note de jurnal creează imaginea copleșitoare a unui război la persoana întâi. Câștigător al Premiului pentru Cel mai bun scurtmetraj acordat de Academia Europeană de Film, 9 Days - From My Window in Aleppo este un documentar cutremurător care contracarează viziunea romanțată asupra Războiului Civil din Siria, așa cum este el prezentat de presa occidentală. Fotograful sirian Issa Touma surprinde aici modul în care războiul devine parte din normalitatea vieții de zi cu zi; iar în timp ce focuri de armă asurzitoare se aud dinspre fereastră, arta devine singurul mecanism de supraviețuire posibil.


                                                          ESIOD 2015 de Clemens von Wedemeyer


Nominalizat la premiile BAFTA și la premiile Academiei Europene de Film, Over, de Jörn Threlfall, adoptă o formulă simplă, dar de mare impact, de a privi poveștile celor ce caută în Europa un tărâm promis al salvării. Inspirat din fapte reale, scurtmetrajul implică activ spectatorii în descifrarea și re-constituirea unei morți misterioase povestite în ordine cronologică inversă. Înțelegerea succesiunii de evenimente nu oferă nimic din confortul rezolvării unui puzzle; în schimb, finalul șocant, aproape suprarealist, ne lasă cu întrebarea cum s-a putut întâmpla una ca asta?!, prea consternați pentru a îndrăzni să dăm un răspuns.


Din competiția Festivalului Internațional de Film de la Berlin vine la BIEFF Summer, un film care dezvăluie cât de limitate sunt posibilitățile fotografiilor de a spune poveștile pe care le consumăm. O plajă îngheţată în timp, ca într-un instantaneu: oamenii se bucură de soare, un copil îşi mănâncă înghețata, în timp ce tatăl îl fotografiază. Însă în cadru apare încă un personaj. Înaintând cu greu prin valuri, un grup de refugiați se îndreaptă către siguranța incertă a plajei, scăpați de la o moarte aproape sigură. Un mix inovativ de modelare 3D și filmare pe 16mm, filmul devine un comentariu politic inteligent despre criza umanitară contemporană. Regizorul Ronny Trocker va fi prezent la BIEFF cu sprijinul Delegației Valonia-Bruxelles și al Institutului Italian de Cultură.

                                                 Bring Me The Head of Tim Horton de Guy Maddin


Rănile trecutului, atât cele fizice cât și cele psihice, nu se lasă alinate cu ușurință. Acest subiect este focusul filmului Remains from the Desert, povestea tulburătoare a unui tânăr refugiat din Eritreea, capturat și torturat pentru bani. În ciuda cicatricilor care poartă amintirea ororii, peisajul impresionant al deşertului, scenă a teribilelor întâmplări, rămâne impasibil și nevătămat. În cele din urmă, filmul recunoaște inutilitatea încercărilor de a găsi o logică în activitatea lipsită de sens care e tortura. Singura consolare pare a fi ideea că memoria umană este la fel de fragilă precum corpul și că, puțin câte puțin, totul va fi uitat. Regizorul Sebastian Mez va fi și el prezent la proiecțiile din București, cu susținerea Goethe-Institut.


Cea de-a șaptea ediție a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF are loc în perioada 28 martie – 2 aprilie 2017, la Cinema Muzeul Țăranului și Cinema Elvire Popesco.


Comentarii

Cele mai citite

Show grandios la fântânile de la Piața Unirii

Show grandios la fântânile de la Piața Unirii

Oameni care ne inspiră: Ioana Ciocan, CEO Art Safari

Oameni care ne inspiră: Ioana Ciocan, CEO Art Safari

Prinde ultimul pachet aniversar la concertul Placebo 20 de ani, “The Friend Indeed”!

Prinde ultimul pachet aniversar la concertul Placebo 20 de ani, “The Friend Indeed”!

Gala Folk You! are loc în acest week-end, în Capitală

Gala Folk You! are loc în acest week-end, în Capitală

Oameni care ne inspiră: Avi Cicirean, Owner Brand Minds

Oameni care ne inspiră: Avi Cicirean, Owner Brand Minds

Cigarettes After Sex vin la Summer Well 2018

Cigarettes After Sex vin la Summer Well 2018

TEX LOVES SUMMER - Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru

TEX LOVES SUMMER - Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru

Do you speak Emoji? Gigi Căciuleanu pregătește un nou spectacol

Do you speak Emoji? Gigi Căciuleanu pregătește un nou spectacol

Boscolo & Partners și Payout Payroll Outsourcing vor reprezenta în exclusivitate în România rețeaua globală Crowe Horwath International

Boscolo & Partners și Payout Payroll Outsourcing vor reprezenta în exclusivitate în România rețeaua globală Crowe Horwath International

Promo

Ce să mănânci când ești răcit

Ce să mănânci când ești răcit

De ce ai nevoie de muzică pentru un antrenament eficient? - Lifestyle Review

De ce ai nevoie de muzică pentru un antrenament eficient? - Lifestyle Review

O fotografie imprimată, numeroase momente de bucurie

O fotografie imprimată, numeroase momente de bucurie

Exploziile emoționale - 6 aspecte esențiale despre ce sunt și cum să acționăm, oferite de psihologul american Albert J. Bernstein

Exploziile emoționale - 6 aspecte esențiale despre ce sunt și cum să acționăm, oferite de psihologul american Albert J. Bernstein

„Blestemul Insulei Oak” revine la HISTORY cu un nou sezon

„Blestemul Insulei Oak” revine la HISTORY cu un nou sezon

De ce doare capul și cum te tratezi

De ce doare capul și cum te tratezi

Reprogramarea premierei filmului „No Time To Die” pentru noiembrie 2020

Reprogramarea premierei filmului „No Time To Die” pentru noiembrie 2020

Telefonul Medicului - un ajutor destinat întregului personal din linia întâi în lupta împotriva COVID-19

Telefonul Medicului - un ajutor destinat întregului personal din linia întâi în lupta împotriva COVID-19

Răzvan Stoica & Solitude - diseară, la ora 19:00, la Radio România Muzical

Răzvan Stoica & Solitude - diseară, la ora 19:00, la Radio România Muzical

Mai multe

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere