AFI Aventurier devine avanpost de antrenament pentru polițiști

AFI Aventurier devine avanpost de antrenament pentru polițiști

AFI Aventurier - cel mai mare parc de aventură indoor, unic în Europa, situat în AFI Cotroceni din București - găzduiește antrenamentele membrilor Corpului Național al Polițiștilor - singura organizație profesională a polițiștilor, în urma unui parteneriat semnat între cele două organizații.


Prin intermediul acestui parteneriat, membrii Corpului Național al Polițiștilor (CNP), angajați ai Ministerului de Interne, vor putea folosi baza AFI Aventurier pentru antrenare, tonifiere, exerciții specifice, dar și pentru a se recrea cu întreaga familie. AFI Aventurier este locul ideal unde poți face antrenamente în orice sezon, mai ales că ședințele sunt supervizate de alpiniști cu experiență, care te ajută să îți depășești limitele și să ieși din zona de confort.



„AFI Cotroceni este în acest moment cel mai mare mall din România, care oferă cea mai bogată gamă de servicii conexe shopping-ului, fiind un loc ideal de petrecere a timpului liber pentru întreaga familie. Zona de distracție este unul dintre punctele noastre forte şi reprezintă un diferenţiator faţă de celelalte mall-uri. Iar parteneriatul dintre AFI Aventurier şi Corpul Naţional al Poliţiştilor vine ca o reconfirmare a acestui lucru, AFI Cotroceni fiind singurul loc în care ar putea prinde viaţă un astfel de proiect”, a declarat Sorin Scîntei, General Manager AFI Cotroceni.


AFI Aventurier a fost deschis în luna septembrie a anului trecut și cuprinde trasee cu diferite grade de dificultate, atât pentru adulți, cât și pentru copii. Pe lângă aceste trasee, parcul de aventură mai dispune de o enormă pânză de păianjen, precum și de cea mai lungă tiroliană dintr-un centru comercial din Europa, care măsoară 110 metri liniari.


                                                 Sorin Scântei - General Manager AFI Cotroceni


„Ce e cu adevărat inovator la AFI Aventurier este mixul de sporturi și activități dinamice care te provoacă constant, la care se adaugă și câteva elemente unice în România. De exemplu, durata în care faci traseul din parcul de aventură este, în medie, de 40 de minute și echivalează cu energia consumată în două ore la sală. În plus, punctul cel mai înalt din traseu este la 26 de metri, comparabil cu înălțimea unui bloc de nouă etaje. Colaborarea cu Corpul Național al Polițiștilor vine să confirme faptul că AFI Aventurier răspunde în totalitate standardelor înalte pe care le solicită un astfel de partener”, a menționat Liviu Iane, Director General Capitala Aventurii.



„Demersul încheierii parteneriatului a fost inițiat de organizația profesională CNP pentru membrii săi, ca urmare a interesului și prestigiului de care se bucură AFI Aventurier. Aventură, adrenalină, curaj și pasiune sunt cuvintele care îi caracterizează pe membrii CNP, care vor beneficia de unele dintre cele mai noi și moderne sisteme de siguranță. Mai mult decât atât, preocuparea CNP este și pentru membrii de familie ai acestora, care se vor putea bucura de aceste abonamente”, a comunicat Petre Stancu, Președinte al Biroului Executiv Central al Corpului Național al Polițiștilor.

Comentarii

Cele mai citite

Show grandios la fântânile de la Piața Unirii

Show grandios la fântânile de la Piața Unirii

Oameni care ne inspiră: Ioana Ciocan, CEO Art Safari

Oameni care ne inspiră: Ioana Ciocan, CEO Art Safari

Prinde ultimul pachet aniversar la concertul Placebo 20 de ani, “The Friend Indeed”!

Prinde ultimul pachet aniversar la concertul Placebo 20 de ani, “The Friend Indeed”!

Gala Folk You! are loc în acest week-end, în Capitală

Gala Folk You! are loc în acest week-end, în Capitală

Oameni care ne inspiră: Avi Cicirean, Owner Brand Minds

Oameni care ne inspiră: Avi Cicirean, Owner Brand Minds

Cigarettes After Sex vin la Summer Well 2018

Cigarettes After Sex vin la Summer Well 2018

TEX LOVES SUMMER - Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru

TEX LOVES SUMMER - Vladimir Drăghia și Alice Cavaleru

Do you speak Emoji? Gigi Căciuleanu pregătește un nou spectacol

Do you speak Emoji? Gigi Căciuleanu pregătește un nou spectacol

Boscolo & Partners și Payout Payroll Outsourcing vor reprezenta în exclusivitate în România rețeaua globală Crowe Horwath International

Boscolo & Partners și Payout Payroll Outsourcing vor reprezenta în exclusivitate în România rețeaua globală Crowe Horwath International

Promo

Ce să mănânci când ești răcit

Ce să mănânci când ești răcit

De ce ai nevoie de muzică pentru un antrenament eficient? - Lifestyle Review

De ce ai nevoie de muzică pentru un antrenament eficient? - Lifestyle Review

O fotografie imprimată, numeroase momente de bucurie

O fotografie imprimată, numeroase momente de bucurie

Exploziile emoționale - 6 aspecte esențiale despre ce sunt și cum să acționăm, oferite de psihologul american Albert J. Bernstein

Exploziile emoționale - 6 aspecte esențiale despre ce sunt și cum să acționăm, oferite de psihologul american Albert J. Bernstein

„Blestemul Insulei Oak” revine la HISTORY cu un nou sezon

„Blestemul Insulei Oak” revine la HISTORY cu un nou sezon

De ce doare capul și cum te tratezi

De ce doare capul și cum te tratezi

Reprogramarea premierei filmului „No Time To Die” pentru noiembrie 2020

Reprogramarea premierei filmului „No Time To Die” pentru noiembrie 2020

Telefonul Medicului - un ajutor destinat întregului personal din linia întâi în lupta împotriva COVID-19

Telefonul Medicului - un ajutor destinat întregului personal din linia întâi în lupta împotriva COVID-19

Răzvan Stoica & Solitude - diseară, la ora 19:00, la Radio România Muzical

Răzvan Stoica & Solitude - diseară, la ora 19:00, la Radio România Muzical

Mai multe

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere