Top 10 Cele mai populare aeroporturi din lume

Top 10 Cele mai populare aeroporturi din lume

AirHelp este o companie de tehnologie, cunoscută worldwide pentru serviciile juridice oferite pasagerilor aerieni ale căror zboruri au înregistrat anulări, întârzieri sau suprarezervări atunci când au călătorit în sau dinspre Uniunea Europeană.


Nu știu dacă știați sau nu până acum, dar cu ajutorul acestui tip de companie, puteți să recuperați până la 600 de euro per cursă, dacă aceasta a fost anulată sau are întârziere mai mare de 3 ore, prin așa numitele clauze de compensare. În mod natural, dacă anularea unei curse v-a dat planurile peste cap, incluzând posibilitatea pierderii unei curse ulterioare din cauza primei anulate, o companie de genul, poate veni exact în momentul oportun pentru pasagerul aflat la ananghie.


AirHelp a examinat câteva caracteristici ale celor mai populare 76 de aeroporturi din întreaga lume. Știm că numărul acesta - 76 de aeroporturi este unul relativ mic dacă este să ne gândim la numărul total al acestora, dar s-a ținut cont de mai mulți factori precum popularitatea, traficul, poziționarea geografică, calitatea serviciilor și punctualitatea zborurilor.


Acestea sunt, în ''ordinea de pe tricouri'', următoarele:


10. Frankfurt am Main



Aeroportul Frankfurt, cunoscut și sub numele de Frankfurt Am Main a prins locul 10 în acest top, el fiind cel mai tranzitat și căutat aeroport din Germania, dacă ne uităm la numărul pasagerilor care zboară aici, anual.


9. Auckland International



Aeroportul din Auckland, Noua Zeelandă este cel mai mare aeroport al țării și cel mai tranzitat. A intrat pe locul 9 în top.


8. Madrid - Barajas



Aeroportul Barajas ce deservește capitala Spaniei a intrat pe locul 8. În prezent, Barajas a primit denumirea de Aeropuerto Adolfo Suarez după un faimos prim-ministru al Spaniei.


7. Barcelona 



Aeroportul ce deservește capitala Cataluniei, Barcelona, se numește El Prat (deoarece se află pe teritoriul localității El Prat de Llobregat, pe malul Mării Mediterane). Datorită poziționării sale, la doar 12 kilometri de centrul Barcelonei, este dorit de foarte mulți călători. A prins locul 7 al topului AirHelp.


6. Cincinnati/Northern Kentucky



Este singurul aeroport situat pe subcontinentul nord american care a prins o poziție în topul AirHelp. Cifrele acestui aeroport din Kentucky, și anume numărul anual de pasageri și număr total de curse aeriene este unul fruntaș în zona respectică, Great Metropolitan Area of Cincinnati. De asemenea, este un important hub cargo, Amazon deschizându-și aici un spațiu cu mii de angajați. 


5. Helsinki-Vantaa



Cel mai mare aeroport din Finlanda vine pe locul 5.


4. Kastrup - Copenhaga



Kastrup, cel mai mare aeroport din nordul Europei si cel totodata cel mai vechi aeroport internațional al Europei, intră pe locul 4. Kastrup deservește în general capitala Danemarcei, Copenhaga, dar și toate orașele mai din jur.


3. Hong Kong International



Hong Kong International, cunoscut și după numele de Chek Lap Kok, este cel care începe top 3 al celor mai populare aeroporturi din lume.


2. Munich International



Aeroportul din Munich sau Flughafen Munchen, cum îl denumesc localnicii intră în top pe locul 2. El oferă curse și servicii aeroportuare a întregii zone a Bavariei, Germania de Sud.


1. Singapore Changi



Singapore Changi Airport fură primul loc al topului AirHelp. Este unul dintre cele mai mari hub-uri de transport din Asia de Sud-Est și totodată are cel mai mare trafic aerian și de pasageri din zona respectivă și din estul Asiei. În 2016, conform statisticilor a înregistrat un număr de pasageri ce se apropia de cifra de 59 de milioane.


Dumneavoastră pe care doriți să îl vizitați primul? Vă faceți un wishlist?



Fotografii: Getty Images/Gulliver

Cover foto: Delhi Airport/India







Comentarii

Mai multe

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Cele mai citite

Călătorie în Olanda: Scheveningen, locul unde ai parte de plaje nesfârșite

Călătorie în Olanda: Scheveningen, locul unde ai parte de plaje nesfârșite

Top 10 destinaţii în 2017

Top 10 destinaţii în 2017

Dincolo de timp: Ţinutul Zimbrului

Dincolo de timp: Ţinutul Zimbrului

Tenerife - ce trebuie să știi despre insula eternei primăveri

Tenerife - ce trebuie să știi despre insula eternei primăveri

Islanda, spectacolul naturii

Islanda, spectacolul naturii

Dincolo de nori: o călătorie pe Kilimanjaro

Dincolo de nori: o călătorie pe Kilimanjaro

Feroe, un arhipelag de insule exotice, dar nu tropicale, cu parfum de mare

Feroe, un arhipelag de insule exotice, dar nu tropicale, cu parfum de mare

Lecția de patrimoniu București - un proiect pilot de educație online pentru patrimoniul cultural

Lecția de patrimoniu București - un proiect pilot de educație online pentru patrimoniul cultural

La vânătoare de vin, în Italia

La vânătoare de vin, în Italia