Portrete din cuptor

Știu că nu te-am mai întrebat de mult, iubite comesean, care deschizi săptămânal aceste pagini pentru a te lăsa ghidat prin horeca-ul bucureștean, cum stai cu prânzul? De unde îți iei mâncarea? Vii cu ea la sufertaș? Deguști ceva la cantina corporatistă? Ai descoperit un „lunchbox” delicios, ca-n filmul indian omonim, ce a făcut înconjurul lumii? Și, mai ales, îți pui prânzul pe Facebook?

Fiindcă, iertat îmi fie truismul, obiceiul e în vogă. Citeam recent pe telefon, în timp ce așteptam, într-o zi toridă de august, ce comandasem la Cuptorul de lemne de pe Pache Protopopescu (dacă ai citit cronicheta de săptămâna trecută, o să zici că am luat toate localurile de pe stradă la rând), de pagina de Facebook numită Meal Deal Talk. Aici, oamenii pozează ce mănâncă la prânz, postează, iar ceilalți prieteni virtuali le dau note, de la 1 la 10, ba fac și niște comentarii, unele, chiar izbutite. 

Astfel, m-a amuzat să citesc comentariul aferent unei poze în care erau niște sandvișuri cu pui, o sticlă de Fanta și o pungă de snacks „Pombears” (au și la noi, sunt ursuleții prăjiți, obținuți dintr-o pastă din făină de cărtofi): „Pombears? Nu-i de mirare că ești singură!”

Dar m-am luat cu vorba în loc să te întreb direct ce notă ai acorda unui prânz compus dintr-o pizza românească de post? Te-ar ispiti o noutate din meniul Cuptorului cu lemne (disponibilă doar la localul din Pache), anume o pizza, făcută, firește, la un cuptor cu lemne, și care e compusă dintr-un blat de post, pomodoro, fasole scăzută, gogoșari murați, pătrunjel și praz crocant? Fiindcă eu asta am testat în restaurantul care, de circa un deceniu, deservește papilele gustative de pe bulevardul împănat pe zi ce trece cu tot mai multe unități de hrănire a populației.

Puteam să încerc alte variante, care mai de care mai năstrușnice de pizza (locul se bucură de faima că are printre cele mai bune pizze din oraș), de la Pizza Shaorma (paranteza asta trebuia să o las goală, ca să o rezerv comentariilor tale!) la pizza cu midii sau pizza cu gorgonzola și struguri, dar uite că mi-a picat cu tronc un produs de post. E drept că apoi am completat prânzul cu un desert care nu e de post, adică o clătită brașoveană – subțirică la mijloc, însă bine garnisită cu brânză de vaci, stafide și smântână, ceva simplu și de efect. Pentru că era cald, am adăugat un radler cu lămâie, deși îmi făcea cu ochiul o sticlă de bere cehească Krusovice.

Salonul de caricatură

Și-acum, că tot am schițat în scris portretul unui prânz simpluț, dar sățios (nu l-am și pozat, deoarece aș fi căzut în ispita de a face o fotografie un pic prea artistică și dădeam în „food-porn”), să-ți spun ce mă atrage la Cuptorul cu lemne, și nu de azi, de ieri: expoziția permanentă de desene. Nepot de caricaturist – am crescut cu teancuri de publicații umoristice, reviste, almanahuri doldora de desene... – n-aveam cum să nu apreciez această particularitate a Cuptorului, anume, faptul că aici funcționează un club al caricaturiștilor.

Vernisajele periodice ale artiștilor graficieni sunt un prilej de desfătare vizuală, așa că nu ratez nicio ocazie să mă plimb înăuntru, cu convingerea că oamenii de la mese înțeleg că nu mă holbez în farfuriile lor, ci la desenele aninate pe pereții localului.