Pescăresc la grecesc

Santorini de pe Mihai Bravu 209 e un cochet restaurant de cartier, care-ţi va aminti de un reușit periplu în Ciclade.

Încep cu un truism: ori de câte ori am fost în insulele grecești, am mâncat bine. Prin urmare, de câte ori merg în București la un restaurant grecesc, am un termen de comparaţie cu felurile de mâncare de care m-am bucurat în timp ce huzuream (vacanţă, da?) sub soarele ce răsfaţă formaţiunile muntoase ţâșnind din Marea Egee.

O să mă întrebaţi cum îmi aleg localurile la care mănânc. Unul dintre criterii e elementul de noutate - apelez la un alt adevăr banal: poate e un făcut, dar în România marea provocare e ca un restaurant să-și poată menţine standardele de servire de la deschidere, când totul e „frumu” și „drăgu”, dar ulterior porţiile se micșorează, iar preţurile cresc. Așa că dacă vrei să mănânci bine, du-te la un restaurant recent deschis, eventual, de care ai aflat de pe Facebook. Eu așa procedez, bazându-mă, desigur, și pe gustul prietenilor care-l recomandă.

Santorini de pe Mihai Bravu n-a avut nevoie de prea multe recomandări, ajungându-mi faptul că o prietenă cu exigenţe culinare fusese acolo, dar și pentru că e destul de aproape de cartierul meu. Sigur, cum ar zice maestrul bucătar Răzvan Exarhu, orice fraier poate mânca în oraș, provocarea e să mergi în cartier. Însă, acum serios vorbind, în nu puţine rânduri am descoperit că micile businessuri gastronomice de cartier sunt parcă preferabile fiţoșeniilor din centru. 

Un alt element care cumpănește în alegerile mele e designul. Ispita de a face ceva frumos (a se citi: kitsch), să placă la toată lumea, e încă mare pe aceste meleaguri. Din fericire, nu e cazul localului de care vă povestesc în acest număr: elementele decorative sunt prietenoase și te transportă mintenaș cu gândul la insula grecească vânată de orice posesor de cont pe Instagram pentru domurile de safir contrastând cu albul lăptos al văruielilor. Singurul lucru care nu m-a uns la inimă în timpul vizitelor, căci am fost de vreo trei ori până acum, mai ales cu prieteni din străinătate, la restaurantul pescăresc de pe lunga șosea bucureșteană e muzica - dar nu vă luaţi după mine, sunt sclifosit și reticent la prestaţiile live.

Ce am mâncat și băut la Santorini

Servirea însă e promptă, meniul variat, mâncărurile - savuroase. Am mâncat preponderent produse pescărești (am gustat o dată și din cârnaţii grecești comandaţi de un prieten german, mie mi-au plăcut, el i-a găsit un pic săraţi, na, nu poţi contrazice un neamţ în ceea ce privește cârnaţii!). La deschidere, am luat o dată și Tirokafteri (pastă de brânză feta cu iaurt, ardei și boia iute), agreabil de picantă și deschizându- mi apetitul pentru alte preparate, cum ar fi chiftelele de pește (pește alb, cartof, usturoi, mărar, nucșoară, ou, făină, sare și piper).

Nu știu alţii cum sunt, dar am asociat în gând această degustare (poate datorită centaurului de pe etichetă?) cu un vin pe care l-am socotit complementar: un vin alb, Alira Sauvignon Blanc, din struguri culeși manual, și care răsplătește papilele gustative ale amatorului de vinuri de soi.

Călătoria mea culinară de la Santorini a avut și un mic popas pitoresc, respectiv ciuperci cu anșoa - am „share”-uit, ca toată lumea, farfuriile cu aperitive calde, dar căţeii de usturoi din acest platou i-am vânat singur, pofticios! În ceea ce privește felul principal, mi-au reţinut atenţia scoicile în vin și sos roșu (o opţiune cu care n-ai cum să dai greș într-un local omagiind Elada) și, nestemata acelei ieșiri, o porţie săţioasă de gavros prăjiţi - peștișori delicioși peste care am turnat nedelicat tot mujdeiul și pe care i-am savurat de la coadă la cap - ce voiam să spun e că se consumă cu totul, capul nu e amar. 

Pe scurt, un festin.

Scris de Horia Ghibuțiu

Foto cover: Getty Images