Începuturi

Începuturi

Am vrut să scriu altceva. M-am răzgândit. La-nceput de an, răzgândirea poate fi iertată oricui, nu-i așa? Așa cum pot fi îngăduite planurile nebune, dorinţele fără discernământ și risipa de dragoste și gânduri bune. La început de an – măcar la început de an – putem gusta și ezitarea, și iertarea, și visarea, și curajul, și sinceritatea. Avem timp să ne înnegrim și înrăim și împietrim pe parcurs. Deci, începusem să scriu altceva, când un text citit aiurea pe Facebook mi-a adus aminte o poveste ce mi se pare tare potrivită pentru un început, și n-am vrut să pierd ocazia. Se numește povestea celor doi lupi. O știţi? Că e da, că e ba, v-o spun acum, aici (și) în varianta mea. 


Se zice că, într-o seară, un șef de trib indian, bătrân și foarte înţelept – ca mai toţi șefii indieni: bătrâni, zbârciţi, pletoși, dar foarte înţelepţi – s-a hotărât să îi dezvăluie nepotului său, aflat la vârsta căutărilor, misterul vieţii. În acea seară perfectă, magică, cu lună plină, sub cerul sufocat de stele, la lumina  focului, în ritmul vântului, cu voce grea, de dincolo de taine, bătrânul și-a început povestea: Fiul meu, a spus, „în curând ai să descoperi că înăuntrul tău, acolo unde numai Marele Spirit poate vedea, se ascund doi lupi. Nu mai e mult și acești lupi vor începe să se lupte. Pe viaţă și pe moarte. Unul e cumplit. Mânios și înnourat, plin de gelozie și ură, de tristeţi și regrete, măcinat de pofte și păcate, își plânge întruna de milă, dar cugetul lui e plin de resentimente, minciuni, vanitate și egoism. (Nu știu dacă bietul indian – deși, așa cum am stabilit, era din cale-afară de înţelept – cunoștea cuvântul „vanitate”, dar nu mi-a venit altul în minte.) Celălalt e senin, jucăuș, blând, sincer, brav și credinciossss…” Bătrânul a tăcut. Flăcăul l-a lăsat o vreme să-și tragă sufletul. Dar tăcerea s-a prelungit în veșnicie și a devenit apăsătoare și grea precum cerul de deasupra lor, prea negru și prea încărcat de stele. Așa că băiatul a spart-o cu un gând în mii de cioburi, pe care le-a adunat cu grijă și le-a pus pe foc. Când vâlvătaia s-a aprins îndeajuns să facă oareșce lumină, nepotul a întrebat: „Și care învinge?” Cu voce stinsă, ca un geamăt, bătrânul a răspuns: „Cel pe care-l hrănești.” Fie ca anul acesta să hrăniţi lupii buni din voi și din alţii, să-i îmblânziţi pe cei mânioși, ori de-s înnouraţi, să le-aduceţi cer senin; să fiţi drepţi și luminoși, să visaţi cu aripi, dar să alergaţi cu picioarele pe pământ, prin câmpuri de aur și păduri de aramă; să înotaţi în lapte și miere, tot ce sădiţi să prindă rod și-orice gândiţi să facă lumină; să iubiţi curat și-adânc; să-nfloriţi, să-ntineriţi ca un măr, ca un păr, ca un fir de trandafir… iar la sfârșitul lui (al anului, voi să spun), să-l iubiţi ca astăzi, când e prunc și crud, și abia învaţă să treacă.


Și-acum, doamnelor și domnilor, cum toate planurile mari încep cu pași mici, am adunat pentru dumneavoastră câteva produse menite a vă da încredere, ori pofta, ori energie pentru a încerca lucruri noi, pentru a cunoaște oameni noi, ori, pur și simplu, pentru a vă privi mai cu drag în oglindă. Vă pare superficial? Fiţi buni și îngăduitori și daţi-le o șansă, pentru început…


*Pentru un zâmbet fermecător, vă recomand luciul de buze Shine Burst de la Avon… 



*Când vreţi să străluciţi (de frumuseţe, de exemplu), aveţi nevoie de pudra Prisme Visage Armonie de la Givenchy. Sau de zâna cea bună, dar uitucă, din Cenușăreasa. 



*De veţi folosi mascara Twist up the volume de la Bourjois, veţi privi lumea cu alţi ochi.



* Credeţi că trecerea anilor se vede pe chip? Împrieteniţi-vă cu timpul și ștergeţi-i urmele cu serul ultra-hidratant de la NN. Face miracole.



*Pentru nostalgice, am ales parfumul Juliette has a gun, MMMM... are emoţia unei amintiri din copilărie, frumuseţea unui apus de vară și prospeţimea unui râs de copil.


*Știţi ce poate face fardul de obraji Parlami d'amore de la Collistar? Vă face să vă îmbujoraţi de emoţie, de fericire, de plăcere, de dragoste.



*… iar pentru unul sofisticat și seducător, trusa de rujuri Pro Lip Cream Palette de la NYX.



Și,* în final, de vreme ce sunt vremuri noi, aveţi nevoie de perii noi de machiaj. Alegerea mea se îndreaptă către The Balm, care are câteva produse eficiente și amuzante.



* Uleiul parfumat de îngrijire L'Envol de Cartier a fost conceput pentru bărbaţi. Dar este atât de fin, atât de seducător, cu aromele sale pudrate de miere și mosc, de pădure înflorită, încât îndrăznesc să îl recomand și doamnelor. Folosiţi-l pe piele ori pe păr. Veţi fi uimite!



*Ori, de sunteţi însetaţi de nou, încercaţi serul Intensive Aqua Focus de la Douglas. Vă hidratează pielea în profunzime, iar rola de aplicare, foarte ingenioasă, de altfel, vă face un masaj extrem de plăcut.



* Pe site-ul Pure by Daiana Anghel găsiţi tot ce aveţi nevoie: apă de trandafiri pentru a vă alunga oboseala, ori una de lavandă pentru a vă scăpa de sensibilităţi; ulei de argan pentru a vă catifela tenul și firea, ori gel de aloe pentru a vă revigora


Comentarii

Mai multe

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Balul Regățenilor are loc în această toamnă la București

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Athenaeum Summer Festival 2023 se încheie în forță cu celebra cantată Carmina Burana, pe 27 iunie

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra revin la București cu două concerte-surpriză la Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Recitalul extraordinar al pianistei Gülsin Onay pe scena Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, pianistele Gülsin Onay și Lise de la Salle dau tonul estival al muzicii clasice și contemporane la Athenaeum Summer Festival 2023

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Macromex și Next Root Management System: soluție pentru siguranță alimentară și alimentație sănătoasă în 40 de grădinițe și școli din România

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Rose Home: țintă de afaceri mai mare cu 30% în 2023 din produsele HoReCa, online-ul aduce 40% din vânzări

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

Cât costă abonamentele de streaming pe platformele din România

2
Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Maserati Grecale, excepțional în fiecare zi

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Alfa Romeo Tonale, începutul unei noi ere

Cele mai citite

Ghidul complet al pensulelor de machiaj

Ghidul complet al pensulelor de machiaj

Top 10 loţiuni micelare

Top 10 loţiuni micelare

Nuanțe de primăvară - rujurile Yves Saint Laurent

Nuanțe de primăvară - rujurile Yves Saint Laurent

Cu ce ne imbracam in functie de zilele saptamanii?!

Cu ce ne imbracam in functie de zilele saptamanii?!

Cum construim Echilibrul interior: atelier de dezvoltare personală

Cum construim Echilibrul interior: atelier de dezvoltare personală

Femeile celebre ale României

Femeile celebre ale României

Life is your creation

Life is your creation