Mercedes vine cu X Class, un pick-up pentru agricultori gospodari
Rolls Royce a prezentat a opta generaţie a limuzinei Phantom, un automobil pentru lorzi, moșieri sau arendași și agricultori cu averi de lorzi și moșieri. Mercedes vine cu X Class, un pick-up pentru agricultori gospodari, care nu se vor supăra dacă îi numim ţărani.
La început au fost literele
Până pe la începutul mileniului era simplu. Mercedes, asemeni intelectualilor din politica românească, avea câteva clase: clasa C, clasa E, apoi S, hai, și G. Decenii la rând a fost suficient ca să arate că au clasă. Acum au ajuns și la clasa X, după ce pare că au terminat literele alfabetului cu puzderie de noi modele. Mai aveau puţin și treceau la caractere chirilice. Nu era de mirare.
Moscova este cea mai mare piaţă a modelelor de lux de la nemţi. Așa cum bătrânul Honda a spus, la un moment dat, că inginerii lui nu-și vor murdări vreodată mâinile ca să proiecteze un motor pe motorină, cam la fel niște domni din conducerea Benz au jurat, acum vreo treizeci de ani, că Benz nu va fabrica vreodată o dubiţă. Ei, uite că monovolum Benz avem de mult, iar acum ne-am pricopsit și cu un papuc. Când auzeam că, mulţi ani la rând, cea mai vândută mașină pe piaţa americană este o camionetă, Ford seria F, noi, europenii, ne râdeam în barbă: niște ţărani! Dar când un producător premium european o ia pe calea camionetelor, înseamnă că lumea chiar s-a schimbat.
Motorizarea de bază a X-ului va fi dieselul de 2,3 litri cu puteri de 163 CP și 190 CP. O să mai fie și un benzinar de 165 CP (omagiu pentru americani, probabil), iar de la anul, un diesel V6 de 260 CP. Am mai reţinut dimensiunile benei: 1,59 lungime pe 1,56 lăţime. Asta înseamnă că un cetăţean de doi metri poate dormi lejer acolo dacă se lasă în jos ușiţa din spate.
Domnii de la marketing s-au gândit bine și au oferit trei variante, Pure, Progressive și Power, unde Pure e pentru petroliști, brăzdari sau producătorii de documentare National Geographic care vor să traverseze canale de irigaţii, iar celelalte, pentru domni de la oraș care își mai urcă de cinci ori pe vară bicicletele în benă.
Cât de Mercedes este clasa X?
Clasa X este construit pe platforma lui Nissan Navara, cu subansamble de la Renault-Nissan. Așa cum Mercedes Citan este, de fapt, un Renault Kangoo (sau o Dacia Dokker, dacă vă sună mai românește). Am înţeles: ești Mercedes și mai cumperi piese de la Renault-Nissan. Uneori mai cumperi, pentru Smart, și motoare gândite și făcute la Colibași de inginerii de la Dacia. Din nou, bravo! De data asta, pentru inginerii români.
Dar când ești Mercedes și îmi vinzi un Clasa X care are la bază proiectul unui Nissan Navara, făcut cu piesele de la Nissan, în uzina Nissan din Barcelona sau fabrica Renault din Cordoba, Argentina, cum se cheamă asta? (Mercedes Citan, în mod asemănător, este făcut într-o uzină franţuzească unde se fabrică și fratele Kangoo.)
Domnul Volker Mornhinweg, șeful diviziei utilitare de la Mercedes, ne explică: ''Folosim componentele celor de la Renault- Nissan. De ce să nu fi făcut asta când nu ai nevoie să te diferenţiezi cu lucruri pe care clientul nu le vede sau nu le simte?'' Eu înţeleg ce spuneţi matale, domnu' inginer, omul nu vede că rulmentul din pântecele mașinii este Renault și este asamblat acolo de un muncitor francez sau spaniol care în aceeași hală făurește Nissanuri sau Renaulturi. Dar parcă noi, ăștia mai bătrâiori, vrem să știm că sub capotă avem ceva făcut de cei de la Mercedes numai pentru Mercedes. Ăsta-i farmecul brandului. E drept, acum roboţii fac aproape toată munca, dar noi am rămas mai pe vechi. Pentru noi, robii mărcilor, contează și dacă lângă robotul ăla bea un neamţ cu ''șalopetă'' Benz pe el, în Stuttgart, și nu un rus plin de vodcă și foarte simpatic, de altfel. Sună un pic rasist, dar așa am prins noi.
Și tot domnul șef de la Benz ne mai dă lămuriri: ''Dacă vrem să fim atractivi din perspectiva preţului, trebuie să facem astfel. În plus, am avut un termen scurt la dispoziţie pentru introducerea mașinii și nu puteam construi o fabrică pentru acest model, pentru că este unul global. Așa că am întrebat la Nissan dacă vor să lucreze cu noi.''
Specificații Mercedes Clasa X:
Putere: 163-260 CP
Adâncimea maximă a vadului:
60 cm
Preţ: 37.000 €
Capacitate de încărcare:
1.054 kg
Masă remorcabilă:
3.500 kg
Dar de ce nu aţi întrebat la Rolls Royce sau, hai, la BMW? Zic și eu. Și dacă timpul a fost scurt, de ce nu aţi început mai devreme? Că atunci vă transmit și eu cam așa: dacă, așa cum spuneaţi, diferenţa faţă de mașina proiectată de Nissan și făcută cu piese de Nissan, în fabrica Nissan, nu se cunoaște, atunci îmi cumpăr direct Nissan Navara, care nu costă spre patruzeci de mii de euro, ca Mercedes Clasa X, ci sub 30. Păi, nu? Și, dacă ţin musai, îmi montez eu steaua Mercedes pe radiator la un tinichigiu din Chitila. Că, așa cum spuneaţi dumneavoastră că nu aţi avut timp, nici eu nu am mai avut timp să muncesc pentru încă 15.000 de euro, cât este diferenţa între cele două, Navara și Clasa X. Iată o problemă de antropologie auto la care încă mai reflectez.
Dacă nu Clasa X, atunci ce?
Deja v-am spus, Nissan Navara. Foarte probabil, cam aceeași mașină, cu interiorul ușor redesenat și cu o culoare a plasticelor și a stofelor de la interior diferită. Dar, ca să nu-i supărăm pe nemţi până la capăt, vă mai recomand un pick-up serios făcut de ei, chiar de ei: Mercedes Benz AMG G63 6X6. Balaurul ăsta cu șase roţi motrice nu „bagă” mai mult de 160 km/h, dar costă peste jumătate de milion de euro. Deci vedeţi că se poate, domnu' inginer!
Mercedes Benz AMG G63 6X6
Scris de Alexandru Duțu
Fotografii Getty Images
Comentarii