Mai vechi, mai scump, mai rar

Banii fac legea în 2017, dar asta nu e o noutate. Numai că așa face istoria din când în când. Se repetă. Dacă vorbim de trendurile pentru 2017, o să începem să vorbim despre trendul banilor. Este în sus. Cel mai probabil recordurile de preţ vor fi doborâte începând cu finalul lui 2016. Au fost scoase la licitaţie trei exemplare de Ferrari 250 GTO. Mașina asta este de departe cea mai scumpă mașină. Mai întâi, deţine recordul absolut de preţ: 52 de milioane de dolari s-au plătit pe un 250 GTO în 2013. Apoi, din primele zece tranzacţii all time cu mașini, cele mai multe de departe au avut ca obiect un 250 GTO. Și tot 250 GTO a fost de cele mai multe ori cea mai scumpă mașină plătită vreodată, adică și-a cam doborât singur recordurile. Cele 39 de exemplare produse între '62 și '64 au o istorie tumultoasă, dar nu avem acum timp de romane. Trebuie să reţinem că preţurile celor trei exemplare scoase acum la licitaţie sunt 55,8 și 57 milioane de dolari. Preţurile de plecare. Nu se prea știe exact câte din cele 39 de exemplare iniţiale au rezistat în acești peste 50 de ani, așa cum, foarte probabil, nu vom ști numele cumpărătorilor. Știm însă numele mai celebre ale unor posesori de așa ceva: Ralph Lauren, domnul cu textilele, John Shirley, trecut pe cartea de muncă președinte-șef la Microsoft, Rob Walton, președintele Walmart, cel mai mare lanţ de hipermarketuri din America și din lume, sau Nick Mason (unii vor spune că tot masonii sunt băgaţi și aici), toboșarul de la Pink Floyd. Despre mine n-o să vă spun dacă am sau nu un Ferrari 250 GTO până nu ajung măcar președintele SUA sau ajutor de toboșar la Florin Salam.

Vechituri din ce în ce mai noi 

Mașinile vechi, fie ele replici, fie recondiţionate, fie reinterpretate, vor și mai la modă în 2017. Diviza Jaguar Classic, care se ocupă de reînvierea unor modele de legendă ale mărci, a scos în 2014 șase exemplare din bătrânul EType, iar acum se pregătește să creeze nouă replici ale modelului XKSS din anii '50. Un milion de lire sterline bucata. Cele de acum folosesc materialele noi și unele tehnologii recente, dar în mare sunt construite manual după specificaţiile originalului. XKSS a fost gândit în anii '50 ca o alternativă de șosea a lui D-Type, varianta de curse cu trei titluri (1955-57) la Le Mans. Din 25 planificate, nouă, care urmau să ajungă în America, au ars într-un incendiu în depozitul uzinei. Ei, de asta fac ei acum taman nouă bucăţi, în semn de parastas și depunere de coroane la monumentul celor nouă eroi deloc necunoscuţi, ba chiar foarte celebri. 

Prototipul, prezentat luna trecută la Los Angeles, este rezultatul unui an și jumătate de cercetări, iar fiecare din cele nouă XKSSuri va necesita 10.000 de ore de muncă. Dar nostalgia nu va vinde doar în zona aceasta eterată a replicilor de uzină de un milion de euro, ci vom vedea că cei mai mulţi producători, de la Jaguar sau Renault până la japonezi, vor veni cu modele accesibile care ne vor aminti de anii '50-'60-'70. În ţările mai avansate, tinerii mai ales nu-și mai cumpără mașini doar ca să ajungă cu ele din A în B. Pentru asta există transportul în comun (preferabil, electric), bicicleta, felurite Uber-uri sau în curând flote de taxiuri autonome. O să cumpărăm mașina precum o rochie sau un sacou: nu că ne-ar ţine de cald, ci mai mult ca să spunem ceva despre noi.

Nissanul la comun

Cum spuneam adineauri, pentru mulţi tineri cumpărarea unei mașini nu mai este o prioritate. Nissan dezvoltă un program numit Intelligent Get & Go, prin care următoarea generaţie de Nissan Micra să poată fi cumpărată la comun. Programul acesta grupează oamenii după localizare, drumuri făcute, obiceiuri și program și încearcă să le vândă o mașină în grup. Cumperi o mașină în coproprietate cu încă cinci inși din cartierul tău, o folosești doar de câteva ori pe lună, cât ai nevoie, și împărţiţi costurile de întreţinere în cadrul programului gestionat de Nissan. Un fel de car sharing încă de la cumpărare. Domnii de la Renault-Nissan încă mai lucrează la asamblarea programului, dar ideea, bazată pe constatarea că de fapt mulţi oameni au nevoie de o mașină a lor doar de câteva ori pe lună, pare realizabilă. Programul este deja testat la Paris, iar producătorul ar vrea să îl introducă din aprilie 2017. Unora le va răsuna în urechi vorba după care „soţia și mașina nu se împrumută niciodată”, dar progresismul înseamnă renunţarea la vechile prejudecăţi. Ce Dumnezeu, nu mai trăim în Evul Mediu!

Putem începe prin a împărţi nevasta, depășind conceptul de familie tradiţională, iar cu timpul, încet-încet, în câteva generaţii, poate vom ajunge să împărţim și mașina cu cineva. Dar dacă tot veni vorba de familia tradiţională, abia acum realizez avantajele unei mașini în coproprietate. V-aţi gândit? Dacă te întreabă nevasta: „Ce căuta mașina noastră trasă în faţa scării secretarei tale aseară?”, tu poţi răspunde liniștit: „Aseară a mers vecinul Ilarion cu Nissanul, nu eram eu.” Nu mai spun de chiștoacele cu ruj din scrumieră, care altă dată duceau direct la divorţ: „Ești nebună? Or fi de la vecina coproprietară a mașini.”