DRAGOȘ BUCURENCI: Viața în vremea Supraviețuitorului

De la activism eco la traininguri, de la jurnalism la literatură, de la Stanford în Filipine, de la traininguri făcute la traininguri ținute, Bucurenci pare că le-a încercat pe toate. E un personaj tipic de junglă, numai că urbană.

Ştiu cum începe articolul ăsta de acum vreo trei săptămâni, de când am aflat că Dragoș Bucurenci va prezenta Supraviețuitorul, la Pro TV. „Bucurenci e singura vedetă tv din România care are o diplomă de MBA la Stanford, cea mai bună școală de business din lume.”

Asta era prima propoziție din articol, acum e a doua, dar cum vorbeam eu în parc cu Dragoș, m-am prins că propoziția asta, scrisă de mine, adevărată 100% și descriptivă perfect pentru personaj, o să-l facă să pară „arogant”. Îi zic și lui asta și el zice că da, intrăm într-o discuție despre cum par oamenii de la mare depărtare, îi convine mai curând ca cei care nu-l cunosc să-l creadă arogant și să își schimbe părerea când îl văd față în față, decât pe dos, e un gând normal, în discuție năvălește o doamnă care se plimba prin parc și se leagă de câinele lui Dragoș, „Doamne, ce câine frumos aveți!” exclamă, Bucurenci aprobă, „e un brac de Weimar”. „Drac de vaimă” se nedumerește doamna, nu, „brac de Weimar”, „eu am pisică, nu câine, e mai ușor”, „eu nu vreau să îmi fi e ușor, mie-mi place că e solicitant”, conversația curge câ teva minute, cu răbdare, doamna părăsește cadrul, încerc să prind din urmă ce-a făcut Bucurenci în ultimii ani.

Când l-am întâlnit prima oară, eu aveam 19 ani, el 17. Ne știam din auzite, prin cunoștințe comune, pentru că eu luasem o medalie la olimpiada internațională de filosofi e și el un premiu la naționala de psihologie. Dar asta nu m-a pregătit pentru întâlnirea cu un adolescent care purta costum (da, costum, costum cum poartă oamenii serioși și maturi) și care îmi oferea, la prima vedere, un buchet mare de trandafi ri albi, în care stătea un bilețel cu o dedicație scrisă în greacă veche. Aveam de-a face cu cineva care știa să-și facă intrarea în scenă.

Pictura 3D

În Parcul IOR, Pro TV a făcut o pictură 3D care invită publicul să-și facă fotografii într-un decor demn de noul lor show, Supraviețuitorul. Joe Hill este numele artistului care a desenat cascada, peretele de stâncă și vegetația luxuriantă, de inspirație tropicală. La ora la care am fost noi în parc, pictura era paradisul copiilor care se jucau de-a eroii în sălbăticie, spre ușoara frustrare a adulților care voiau să-și facă poze hit pentru Facebook.

De fapt, adolescentul de-atunci, în afară de gesturile uneori exagerate ale vârstei, trăia deja o existență de om mare. Publicase în Dilema, făcea voluntariat la Salvați Copiii, edita ultimele cărți ale Irinei Nicolau. Le făcea pe toate, nu cuprins de efervescență, cum adesea sunt oamenii hiperactivi, ci convins că are o misiune, că asta e de făcut și cu asta basta.

„Cum a fost în Filipine” l-am întrebat acum, după 17 ani de la prima întâlnire, mi-a zis că a fost într-un fel ca în America, la Stanford, senzația aia de tabără, de izolare de restul lumii, pe care o ai și-ntr-un campus universitar, și într-un compound uriaș construit pentru echipe de televiziune. În Filipine a fost despre muncă, neîntrerupt, 44 de zile, a fost despre redefinire noțiunii de consum – mi-a mărturist că, având la dispoziție doar resursele de shopping ale unui umil sat filipinez, a ajuns să aprecieze posibilitatea de a cumpăra un inutil ventilator cu baterii, – a fost despre cum ajungi să nu mai vezi cel mai frumos peisaj din lume: „locul unde lucram dădea spre un peisaj superb, tropical, chestia e că ajungi să nu-l mai vezi”, dar a fost și despre a prezenta un show major, la Pro TV.

Din Filipine, ajungem acasă, unde Dragoș face traininguri la Khastalia, compania lui care oferă consultanță în comunicare. Asta îi place, să învețe oamenii, asta face. Experiența americană, de la Stanford, i-a clarificat asta, chiar râde că i-a scris uneia dintre profesoarele lui de acolo și i-a comunicat că a hotărât să facă ce-i place și ea i-a răspuns cu „ce idee revoluționară!”. Până la Filipine însă, după America, a fost o trecere prin birourile Corinei Crețu, comisar european, ca șef al comunicării, dar Bruxelles-ul și birocrația lui nu l-au ținut captiv prea mult.

Dragoș Bucurenci nu e prezentatorul tipic de televiziune. S-a plimbat pe micile ecrane în diferite contexte, în general pe la emisiuni care se ocupau cu activismul eco sau educația, cultura urbană sau arta, adică nu succese de public larg, ci de public stimabil. Totuși, în trecut, a creat momente de media memorabile: a părăsit demn o emisiune în care Vadim o luase razna, s-a duelat în publicații de mare tiraj cu Pleșu-Liiceanu, pe vremea când era, de altfel, foarte tânăr. Nu-i lipsește „simțul entertainmentului” și nici acela al expunerii, doar că viața lui s-a dus în multe direcții, poate dintr-un exces de energie și curiozitate.

La 23 de ani a lansat o carte, RealK, la editura Polirom, bestseller la proporțiile pieței românești de carte. Un roman despre droguri și despre generația lui, ascuțit și clar, deși generația lui era văzută printre prafuri și fumuri. E probabil singura carte despre substanțe interzise unde pe aceeași pagină găsești considerații pertinente despre cocaină, opiacee, ciuperci halucinogene și un citat (tare) din Capitalul lui Marx.

Vorbim în parc despre porumbei, Churchill, răsare și-o anecdotă cu Seneca și Nero, mici replici despre cum cresc copiii. Revenim la America și la MBA, a plecat acolo să facă școală de business, dar și să rămână. Era atât de hotărât să aibă un destin american, că înainte de plecare și-a vândut cărțile.

S-a trezit acolo fără bagaje (i le-a pierdut compania aeriană) și s-a pus pe învățat. Dar pe măsură ce-a stat, s-a prins că America nu putea fi pentru el o continuare, ci un restart de care el, în definitiv, nu avea nevoie. În România, pusese pe picioare două ONG-uri mari (Mai Mult Verde și Salvați Dunărea și Delta) și avea relații, nu din alea care-ți fac favoruri, ci din alea care te pun într-un ecosistem și te ajută să crești.

Dragoș se joacă cu câinele lui, Oscar, și zice „când o să fiu eu primar...”. Îl întreb dacă o să fie vreodată și îmi zice, foarte serios, că da, normal, „trebuie să începem și noi să trăim mai bine odată și-odată”. O iau ca pe-o promisiune din epoca lui post- Survivor, pentru că până acum a fost ong-ist, vedetă, scriitor, jurnalist, actor într-o piesă de teatru, editor, prezentator de evenimente, student, antreprenor, mentor, trainer, deci e, întrun sens, un supraviețuitor.într-o lume mai complicată decât o insulă exotică din Filipine.

Dragoș Bucurenci

Născut în 1981, Bucurenci a devenit cunoscut ca jurnalist și activist ecologist în anii 2000. În 2007, și-a mărturisit bisexualitatea în revista Elle, la care a colaborat până în 2010. În același an, a participat la al nouălea sezon din Dansez pentru tine.

Este licențiat în Istoria și Teoria Artei al Universității Naționale de Arte din București și a urmat un Master în Administrarea Afacerilor în cadrul Stanford Graduate School of Business.

A fost liderul ONG-ului Mai Mult Verde.

A trecut pe la Bruxelles, lucrând pentru un comisar european.

A filmat aproape două luni în Filipine, unde a mâncat bucate așa-zis românești gătite de o bucătăreasă filipineză.

Foto: Matei Buță