SapteSeri

Hipster parents & cool kids

Să ai un copil este un lucru minunat, și de-asta ei merită tot ce-i mai bun de la părinții devotați. Pe de altă parte, părinții au și ei nevoie de un răgaz, de un brunch între prieteni, cât să își țină nervii și bateriile sub control.


Plecând de la această premiză, săptămânalul Zece la Rece are plăcerea de a vă propune un workshop dedicat copiilor, sub o formă nemaiîntâlnită până acum.


Cât timp vă relaxați și savurați brunch-ul pe terasa noastră, copiii se vor distra alături de Baptiste Bohelay și a lui echipă, într-un atelier de desenat, menit să scoată capodopere din imaginația lor. Desenele rezultate vor fi introduse, mai apoi, într-o mașinărie specială, care va transforma totul în muzică.


Credeți că nu e de ajuns pentru distracția lor? Pe lângă atelier, avem și o mică piscină, câteva jocuri și înghețată delicioasă de La Delicii.

Pentru a vă răcori, aveți la dispoziție în Palatul Universul baruri și senzații fresh din partea aerului condiționat.


Petrecerea continuă pe terasă de la ora 16 la ora 22, cu un set DJ al lui Heion - sunny disco funk, menit să vă țină zâmbetul pe buze până la apusul soarelui.


Apollo111, Fix Me A Drink and Beans & Dots își unesc forțele pentru a vă asigura un meniu unic și special pentru toată ziua de duminică.


23 iulie - 23 iulie duminică la 10:00, până duminică la 16:00