SapteSeri

Zilele „Eugen Ionescu” (Z. E. I.)

Aflat la cea de-a douăzeci şi şasea ediţie, festivalul Zilele „Eugen Ionescu” este organizat de Societatea Culturală EUGEN IONESCU din Slatina (SCEIS) şi se desfăşoară pe coordonatele biografiei româneşti ale celui considerat, alături de Mircea Eliade şi Emil Cioran, unul dintre cei mai mari scriitori români cu o carieră internaţională. Teatrul Nottara s-a alăturat acestei manifestări artistice anuale, în ultimele şase ediţii.


Timp de şapte zile, între 21 şi 27 noiembrie, Slatina (oraşul natal al lui Eugen Ionescu) şi Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti (unde a urmat studiile liceale) vor fi gazdele unui maraton de manifestări culturale, de la spectacole teatrale, la expoziţii şi lansări de carte, de la concursuri de teatru şi de eseuri, la întâlniri cu mari artişti. Toate acestea fiind un omagiu şi un demers pentru promovarea operei marelui dramaturg în rândul iubitorilor de artă.


Program:


LUNI 21 NOIEMBRIE

Hol CNSS 

ora 10.30 – deschidere oficială a ZEI 2016 şi lansare revistă nr.4 

ora 11.00 – vernisajul expoziţiei INSTANTANEE IONESCIENE

Hol CNSS  

ora 11.30 -13.00 - atelier teatral bilingv CINE ESTE ACEST IONESCU?! (spectacol jucat în limba franceză şi română, de actori ai Teatrului PORTABIL alături de elevi ai CNSS,  pentru publicul claselor a IX-a)

ora 13.00 -13.30 – coffe break

ora 13.00 – spectacol dezbatere 100% DADA – de Matei Vişniec, interpretat de studenţi ai Universităţii  Hyperion (pt. cl. IX)


MARŢI 22 NOIEMBRIE

Hol CNSS 

ora 11.30 -13.00 - atelier teatral bilingv CINE ESTE ACEST IONESCU?  (spectacol jucat în limba franceză şi română, de actori ai Teatrului PORTABIL alături de elevi ai CNSS,  pentru publicul claselor a X-a)

ora 13.00 -13.30 – coffe break

ora 13.30 – spectacol dezbatere 100% DADA – de Matei Vişniec, interpretat de studenţi ai Universităţii  Hyperion (pt. cl. X)


MIERCURI 23 NOIEMBRIE

Hol CNSS 

ora 11.30 -13.00 - atelier teatral bilingv CINE ESTE ACEST IONESCU? (spectacol jucat în limba franceză şi română, de actori ai Teatrului PORTABIL alături de elevi ai CNSS,  pentru publicul claselor a XI-a)

ora 13.00 -13.30 – coffe break

ora 13.30 – spectacol dezbatere 100% DADA – de Matei Vişniec, interpretat de studenţi ai Universităţii  Hyperion (pt. cl. XI)


JOI 24 NOIEMBRIE

Hol CNSS  

ora 11.30 -13.00 - atelier teatral bilingv CINE ESTE ACEST IONESCU? (spectacol jucat în limba franceză şi română, de actori ai Teatrului PORTABIL alături de elevi ai CNSS,  pentru publicul claselor a XII-a)

ora 13.00 -13.30 – coffe break

ora 13.30 – spectacol dezbatere 100% DADA – de Matei Vişniec, interpretat de studenţi ai Universităţii  Hyperion (pt. cl. XII)


VINERI 25 NOIEMBRIE

                                             - BUCUREŞTI

Biblioteca CNSS 

ora 10.00 - Colocviul Naţional EUGEN IONESCU

Hol CNSS 

ora 13.00 - spectacol de teatru realizat de elevii CNSS

Teatrul NOTTARA 

ora 18.30 / lansare carte QUI EST CE EUGENE IONESCO ? de dramaturgul canadian Richard Letendre şi PERSONAJUL VIRTUAL, 

                          de Mihai Lungeanu  (în prezenţa autorilor)

ora 19.00 – spectacol TREI NOPŢI CU MADOX de Matei Vişniec

                                                - SLATINA

Centrul Intercultural Victoria 

ora 10.00 -11.00 – vernisajul expoziţiei de fotografii tematice intitulată SPECTACOLE IONESCIENE (realizată de Sorin Radu şi Maria Ştefănescu)

Centrul Intercultural Victoria  

11.00 – 14.00 - Atelier Creativ Teatral intitulat ABSURDUL ÎN FIRIMITURI  (elevii slătineni şi pasionaţii de teatru vor descoperi secretele artei rostirii, vor fi fotografiaţi şi înregistraţi rostind replici din dramaturgia ionesciană. La final, vor primi câte un DVD personalizat cuprinzând participarea  la ZEI 2016.


SÂMBĂTĂ 26 NOIEMBRIE

                                            - BUCUREŞTI

Hol CNSS  

ora 10.00 - lansarea volumului "Dicţionarul personalităţilor de la Sf. Sava"  autor: prof. Ioan Grosu / cu personalităţi invitate

ora  11.00 – spectacol dezbatere DADA 100 sau 100% D@D@ – de Matei Vişniec, interpretat de studenţi ai Universităţii Hyperion, urmat de discuţii cu publicul invitat

Invitat de onoare actorul  VIRGIL OGĂŞANU

Teatrul Nottara 

ora 19.30 – „BERENGER” – recital actorul EMIL BOROGHINĂ

                                            - SLATINA

ora 11.00 – parada personajelor ionesciene – vizitarea statuii lui Eugen Ionescu din parcul oraşului (fotografii amintire)


DUMINICĂ 27 NOIEMBRIE

                                           - SLATINA

Centrul Intercultural Victoria 

ora 11.00  colocviu ABSURDUL CONTEMPORAN

Invitat special dramaturgul canadian Richard Letendre. Participă Cristian Sabău - jurnalist, profesori si elevi de la CNSS, actori, artişti plastici, profesori şi elevi ai Şcolii Gen. Eugen Ionescu Slatina, membrii ai SCEIS.

Centrul Intercultural Victoria - ora 16.00 – spectacol de teatru invitat, realizat de trupa de teatru a Colegiului Naţional Sf. SAVA                                         

ora 17.00 - CINE E ACEST IONESCO? - de Richard Letendre, spectacol lectură bilingv susţinut de elevi CNSS şi de actori Teatrul PORTABIL

ora 18.00 - DADA 100 sau 100% D@D@ - spectacol de teatru susţinut de actori Universitatea Hyperion Bucureşti                                      

ora 19.00 – coctail de închidere a ZEI 2016.

31 decembrie - 27 noiembrie duminică la 00:00, până duminică la 19:00