SapteSeri

Spotlight | Bucharest International Light Festival


Între 12 și 15 aprilie, SPOTLIGHT - Bucharest International Light Festival transformă, pentru al patrulea an la rând, una dintre cele mai importante artere ale Bucureștiului, Calea Victoriei, într-o galerie în aer liber a instalațiilor de lumină.


În parteneriat cu Festivalul Luminilor de la Berlin, Spotlight 2018 aduce la București proiecte multimedia care îmbină tehnica de ultimă generație cu conținut artistic, emoție și storytelling, anunță organizatorii evenimentului, Primăria Capitalei prin ARCUB.


Sub motto-ul ediției din 2018, "United We Shine", organizatorii festivalului invită artiștii din țară și străinătate să participe la concursul de videomapping Spotlight. Pentru prima dată în istoria festivalului, fațada Palatului CEC va fi transformată prin proiecții 3D de video mapping cu cele mai inovative lucrări înscrise în concursul ediției Spotlight din acest an.


Șase dintre cele mai creative propuneri vor fi selectate de un juriu de specialitate și vor fi proiectate, pe toată durata festivalului, pe fațada Palatului CEC. Marele câștigător al concursului de video mapping Spotlight 2018 va fi ales chiar de public, pe baza voturilor online.


Inspirată de sărbătorirea a 100 de ani de la Marea Unire a României, tema proiecțiilor de video mapping înscrise în competiția Spotlight din acest an este "United We Shine". Propunerile participanților trebuie să pună accent pe conceptul de solidaritate, pe ideea conexiunilor dintre oameni și orașe, dintre culturi și etnii diferite, fațade și artă, lumină și întuneric. 


Conectând oamenii la oraș, istoria la tehnologie, trecutul la viitor și arta la ritmul urban, Spotlight pune la dispoziție artiștilor de pretutindeni una dintre cele mai impresionante clădiri ale Bucureștiului pentru a-și exprima propria viziune despre unitate, spirit de echipă și solidaritate.


Mai multe detalii privind înscrierea și regulamentul concursului sunt disponibile pe spotlightfestival.ro.


12 aprilie - 15 aprilie joi la 18:00, până duminică la 23:00