SapteSeri

Corul Madrigal: Concert de Crăciun


Cele două concerte de Crăciun ale Corului Național de Cameră Madrigal se numără printre cele mai așteptate momente ale lunii decembrie. Dirijate de Anna Ungureanu și găzduite de Ateneul Român, concertele vor fi un adevărat regal de colinde și cântece de iarnă, din repertoriul românesc și internațional. 


Înființat în anul 1963, de către reputatul dirijor Marin Constantin, Corul Madrigal a devenit cel mai cunoscut ansamblu coral românesc. A susținut mii de concerte pe cele mai prestigioase scene din Europa, America și Asia și s-a impus ca un etalon al muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, creația bizantină și muzica contemporană românească și universală. În 1992, după înregistrarea a peste 40 de discuri și promovarea artei la cele mai înalte standarde, corul a fost inclus pe lista valorilor patrimoniului UNESCO. 


La inițiativa dirijorului Ion Marin și sub conducerea artistică a dirijoarei Anna Ungureanu, Madrigalul promovează și un program de incluziune socială destinat copiilor prin cântul coral: Proiectul Național „Cantus Mundi”. Dacă vrei să intri în atmosfera sărbătorilor în sunet de colinde, într-o interpretare inconfundabilă, merită să-ți rezervi un loc la Concertul de Crăciun. 


Ateneul Român, 18 și 19 decembrie, ora 19:30. 


Preț bilete: 50 - 250 lei.


18 decembrie - 19 decembrie luni la 19:30, până marți la 22:00