Parcul de distracții

Noua perlă HBO s-a deschis luni, 3 noiembrie, și se numește Westworld. Noul serial este regizat de Jonathan Nolan și de soția lui, Lisa Joy. Primul sezon numără 10 episoade, fiecare difuzat luni seara, de la 8.

Westworld e un film care mizează pe relativitatea realității percepute. Meritul este al lui Michael Crichton, realizatorul ER și Jurassic Park. El e autorul Westworld-ului original, în 1973. Nolan, pe de altă parte, a realizat deja Inception. Jurassic Park nu e o producție quality, Westworld nu e deci pentru copii. Sau nu e pentru copiii care eram noi, ci pentru copiii mai inteligenți de azi, care știu că un nud nu e porno, cu atât mai puțin mai multe nuduri nemișcate la un loc. Pentru că Westworld e un film cu multe trupuri goale, asta în primul rând. Televiziunea e mai întâi imagine. 

De ce vorbesc despre nud? Pentru că Nolan nu insistă pe artificial. Postumanul nu-i o noțiune care trebuie validată numaidecât de un decor SF foarte complicat și kitsch. Nudul este, acum, umanul ieșit pe poarta fabricii. Westworld e un parc tematic populat de umanoizi care-i distrează pe vizitatorii (oameni) doritori de adrenalina unei realități alternative, cea a lumii western. Umanoizii sunt programați să execute plot-uri la care vizitatorii pot participa fără să li se întâmple nimic fizic. Numai gazdele, adică umanoizii, mor – dar moartea e resorbită imediat de caracterul fabricat al victimelor. Nudul e un soi de limită a reprezentării. El desparte individul „actual”, îmbrăcat „ca noi”, și personajul de poveste western, îmbrăcat ca acolo/atunci: noi suntem nudurile astea, al căror caracter anonim și a căror densitate în pepiniera acestei industrii de divertisment numită Westworld nu poate să nu ducă un pic cu gândul la Auschwitz.

Viața și moartea ca industrie. Despre asta-i filmul, pentru cine vrea să-i vadă discursul politic. De-aici încolo însă, primul episod mi se pare puțin ostentativ, ca și cum lui Nolan i-ar fi fost teamă să nu lase să treacă mesaje fără să le priceapă toți din prima. Anthony Hopkins, creatorul acestei industrii, e un God/Mengele, iar subalternii lui oscilează între lipsă de conștiință și conștiință rea. Umanoizii încep să iasă din peștera în care au fost programați să rămână, peștera lipsei de conștiință de sine. Mijește revolta. Lui George Stanciu, un băiat de pe situl playtech.ro, tocmai asta i se pare cool. Mie mi se pare un pic cam prea deodată: și Dumnezeu, și Shakespeare (din care recită unul dintre umanoizii protagoniști), și exploatarea umanoidului de către om. Dar, vezi bine, totul depinde de perspectivă. Iar succesul unui film e dat de adaptarea la cât mai multe input-uri.

Pluralitatea perspectivelor, fără îngroșare, poate face din acest serial un coup de coeur pentru publicul smart casual din X Generation, fără să dăuneze neapărat milenialilor. Aceștia din urmă preferă deocamdată The Walking Dead, conform primelor audiențe din State. Dar drumul spre glorie e lung și greu. Aș vrea să mă facă să nu-l părăsesc.