Despre Here and Now, noul serial de pe HBO

Alan Ball a scris scenariul la American Beauty, un soi de Lolita aL cinematografului anilor 2000 (film lansat în 1999). Dar American Beauty e și despre visul american, și despre elevi și adolescenţi, și despre viaţa de familie. Totuși, AB n-ar fi avut succesul pe care l-a avut fără Lolita.

În Here and Now, pe care HBO îl difuzează lunea de la ora 20:00 încă vreo lună, Ball reia într-o cheie încă mai actuală tot ce actualizase deja din ’99 în 2001, când scrisese Six Feet Under. Aici și acum nu are deocamdată succesul producţiilor anterioare, poate pentru că, tot actualizând, tot adaptându-se vremurilor, imaginea unei drame contemporane americane nu mai are un singur nod și-un unic cârlig care să prindă audienţa.

Până spre finalul primului episod, îţi dai seama cu greu despre ce e vorba. Evident, viaţa adevărată n-are neapărat eroi și nici evenimente memorabile. Pare că timpul curge la fel. Nimic atractiv în cotidian ca atare. Tim Robbins e un matematician și filosof care urmează să împlinească 60 de ani. Fără ideal, cum se spunea la noi, demult, despre lumea occidentală. Are o relaţie cu o prostituată thailandeză, dar nu-i nimic serios. Are o nevastă (Holly Hunter), psihoterapeut, excesiv de activă, parcă atinsă de ADD, asta poate doar ca să mascheze într-un alt fel o aceeași lipsă de ideal. 

Cuplul ăsta de post-hipioţi are un singur copil genetic și trei copii adoptaţi din tot atâtea regiuni ale globului: Liberia, Vietnam și Columbia. Un pic cam apăsat acest multiculturalism, și trece o vreme până când spectatorul înţelege cum acești șase oameni alcătuiesc o familie. Unde mai pui că sud-americanul, video-game designer, e gay, că odrasla biologică e mezina (oamenii au tot adoptat, înainte de a reuși să producă), că vieţile lor au o naturaleţe cu nimic pregnantă.

Trailer:

OK, avem așadar corectitudine politică. Ei, există un moment de graţie, cel în care sărbătoritul, Greg Boatwright, la 60 de ani - personajul trimite la cel interpretat de Kevin Spacey acum două decenii -, ţine un discurs și trist, și hiper-reflexiv, un soi de epifanie pe dos, la care și asistenţa ficţională, dar și noi, de dincolo de ecran, rămânem mască. În timpul toastului defetist-dezarmant, dar în cu totul altă parte a proprietăţii, Kristen, fiica biologică, adolescentă, cu o zoo-mască pe faţă, încearcă să-și provoace dezvirginarea alături de un tânăr fotomodel ajuns întâmplător la petrecerea aniversară. Contrastul acesta dintre resemnarea exasperată a senectuţii și fervoarea sexuală a adolescenţei care nu știe carte (altă aluzie la American Beauty) face toţi banii, dar pe termen scurt.

Continuarea episodului demonstrează altceva: că un scenarist de lungmetraj are de făcut un efort uneori imposibil pentru adaptarea la formatul serial. Din toată taraba de tematici pe care filmul ne-o arată vreme de-o oră, regizorul ia ultimul obiect găsit: unul dintre copiii adoptivi, evident, columbianul (doar acolo putem vorbi de magie - halucinogenie) vede chestii și e dus la un psi musulman. Ca și cum ar fi căutat febril fără să găsească până-n ultima clipă, Ball alege, din trenul de genuri, vagonul de thriller psihologic și, fără să renunţe la o anume doză de realism, se urcă-n el.

Nu putem spune că asta-l ajută foarte mult, de vreme ce, în State, audienţa a scăzut mult imediat după primul episod, iar notele criticilor nu-s prea mari nici ele. Asta nu înseamnă că Ball nu se pricepe, ci că jobul de la serial e altul decât cel de film. Și că, uite ce banalitate scriu, cinemaul nu e tv. Rămâne, totuși, ceva memorabil: realismul lui Aici și acum e atât de actual, încât până și millenialii pot simţi primele fire albe care le-au crescut de când se cred ei ultima generaţie. 

Nu mai sunt ultima.

de Alexandru Matei

Foto-cover: Getty Images