Unde eram la Revoluție?

Tu îți mai aduci aminte ce făceai când în sfârșit a pornit? Nu erai încă născut/ă? Dar părinții tăi? I-ai întrebat vreodată? Caută prin blocul tău, prin rețeaua ta socială oamenii relevanți în toată povestea asta. Securistul de la 2 sau dizidenta de la 5. Întreabă-i, roagă-i să-ți povestească, iscodește-i. Explică-le că nu vrei să uiți. Scrie povestea lor într-un status și folosește hashtagul #Revolutie25. Hai să recompunem din memoria colectivă adevărul acelor zile. Hai să formulăm întrebările potrivite!

Aveam cinci ani și zece luni când a pornit Revoluția Română.

Tata era reporter la Televiziune. Pe 21 decembrie lucra la un material despre o școală de pe lângă Sala Palatului. A aflat ce se întâmplă și a alergat înapoi la muncă fără să mai treacă pe acasă. Știa ce moment îi e dat să trăiască și că trebuie să fie acolo să-l acopere jurnalistic. Nu a mai ieșit din Televiziune în următoarele zile. A lucrat printre gloanțe și a dormit pe sub birouri până când a încetat focul.

Câteva banane verzi se coceau în tensiune pe biblioteca din sufragerie. Cum a auzit că Ceaușeștii au fugit cu elicopterul, mama a decis că trebuie să mergem în Piața Palatului (actuala Piață a Revoluției). Ne-a luat de mână pe frate-miu și pe mine și ne-am alăturat râurilor de muncitori care curgeau prin cartierul nostru dinspre Uzinele 23 August, Republica, Electroaparataj, IMUAB, FRB, FLPB. Nu văzusem niciodată atâta lume, pădurea de picioare nu se mai termina, nici nu credeam că există atâția oameni în orașul meu. Șoseaua Pantelimon dădea pe dinafară. 

Mama ne tot zicea că Acum Trăim Istoria pe Viu și că e un privilegiu să participăm la ea, să fim cu ochii în patru și să păstrăm fiecare clipă din ce se întâmplă. Noi nu prea înțelegeam ce se întâmplă, decât că „Dictatorul a fugit!” Unde a fugit?, mă întrebam eu, poate și fratele meu Cătălin, cu doi ani mai mic. „Suntem în sfârșit liberi!”, ne tot zicea mama. Când s-a răspândit zvonul că soldații se alătură protestatarilor, tot puhoiul acela de oameni de pe străzi a început să scandeze „Armata e cu noi!”. Ajunsesem pe la Obor. Pe mama a recunoscut-o o cunoștință și a început s-o certe că-i nebună să iasă în stradă cu copiii. Imediat să meargă acasă și să ne ascundă! Maică-mea a zis nu, dar au sărit și oamenii din jur, „Doamnă, încă se trage! Duceți copiii acasă, nu fiți iresponsabilă!”

Nu credeam că o să-l mai văd. Dar tata s-a întors acasă după vreo patru zile nebărbierit, mult mai slab și cu o privire sălbatică. Apoi totul a devenit incert și nătâng. ‪#‎Revolutie25 ‪#‎respect89