Primiți cu Șatra Benz?

Primiți cu Șatra Benz?


Lucrez în industria muzicală de când eram copil. Am produs o mulţime de hituri, am umblat ani de zile pe la concerte prin toată ţara, am văzut artiști născându-se și dispărând apoi. E greu să mă mai las impresionat de ceva, dar tipii ăștia, despre care o să vă povestesc aici, chiar m-au lăsat puţin cu gura căscată.



Când am intrat prima dată în noile studiouri Fonogram, am fost impresionat de aparatura adunată, pe care o estimam dintr-o privire la câteva milioane de euro. Dar nu eram deloc impresionat de melodiile produse acolo și am spus-o cu voce tare, cum o fac de obicei.


La plecare am văzut pe una dintre ușile unui studio un desen cu niște note de percuţie, pe care scria „Formula Trap“. L-am întrebat pe managerul studioului ce e acolo. „Eh, niște băieţi care fac chestii dark. Nu ţi-ar plăcea.“


Din experienţă știam că cele mai frumoase diamante se găsesc îngropate în întuneric, sub cărbune și noroi. Așa că m-am interesat și l am descoperit în spatele acelei uși pe Luca. Folosea pseudonimul Lu-K Beats și, așa cum te aștepţi, făcea beat-uri (ritmuri fără linie melodică, de folosit în general în hip-hop). Beat-urile lui erau în general Trap, un stil underground pentru majoritatea românilor în 2013. Era destul de dark, e adevărat, dar ceva cu totul diferit faţă de ce auzisem în studiourile muzicale din Bucuresti până atunci. Pentru mine Trap însemna muzică electronică (vezi Acid Trap), în niciun caz hip-hop. Dar Luca și colegii lui din micul studio „dark“ spuneau despre ei că sunt rapperi. Ciudată combinaţie! Peste câteva luni, vorbesc la telefon cu Luca, în căutare de piesă pentru un artist de-al meu, iar el mă invită într-un nou studio muzical, undeva pe la Universitate. „Se numește Kazibo, am adunat aici producători foarte tari, neapărat să vii să vezi ce facem.“





Am ajuns la Kazibo prin 2015, unde mi-au plăcut toate schiţele de piese pe care mi le arătau Ovidiu și Alin, fondatorii acestui nou label. Studiourile se aflau într-o casă veche, cu intrare dintr-un gang ascuns și întunecat. Trebuia să treci mai întâi de un salon cosmetic aproape părăsit, o luai pe un hol lung care mirosea a igrasie, după care lăsai în urmă un depozit de cărţi aruncate în cutii și pe jos și abia apoi ajungeai la studiouri. Odată intrat acolo însă, am descoperit o energie frumoasă și un entuziasm special, care îmi aminteau cumva de anii mei de început. Perioada care a urmat a fost incredibilă pentru echipa Kazibo, ei semnând hituri number one pe bandă rulantă, pentru artiști importanţi - Delia, Elena Gheorghe, Naguale, Dan Bittman sau Andreea Bănică.


L-am întrebat pe managerul studioului ce e cu Luca și cu micul lui studio de la subsolul sediului Kazibo. "Fac ciudăţenii acolo, de-ale lor". Era dark și aici, în subsol, iar basul trebuia dat mai încet în Hades atunci când sus, în studioul principal, înregistra vreo zeiţă următorul ei hit pop.



Debutul


Am auzit prima dată numele Șatra BENZ când pe YouTube a devenit "trending" un clip filmat din mână, într-o casă, de o gașcă pestriţă de rapperi cu telefoanele în mână (de pe care citeau versurile pentru a face playback-ul filmării, semn că piesa abia fusese înregistrată când au dat drumul la filmare). L-am recunoscut pe Luca pe acolo, la un calculator. Când am întrebat prietenii ce e cu piesa asta, mi-au răspuns "Manele, frate, niște mizerii" și "Dacă ăsta e rap, s-a dus dracu' tot".





M-am uitat încă o dată la „Vine Șatra", primul clip în care la titlu apare noul nume, Șatra BENZ. Era dark, dar copilăresc, pe alocuri exagerat de pueril. Era ciudat să văd oameni în toată firea cum se prostesc în cameră, ţipând și pocind cuvintele. Mi-a atras atenţia însă partea lui Super ED: „Doamne Ferește, hip-hop-ul se înnoiește! Totul evoluează, ce rămâne se împuţește.“


Era vara lui 2015 și, chiar dacă nu prindeam eu poanta noului stil muzical, eram întru totul de acord cu această afirmaţie: hip-hop-ul românesc se repeta de prea mult timp și nu mai inovase de mulţi-mulţi ani. Iar sound-ul piesei... Doamne Ferește, ce sound!! Mi-am adus aminte de „formula trap“ de pe ușa studioului acela din 2013.


START SUCCES
În septembrie 2015 s-a lansat online „Traparmy“, unde Super ED/Gutza are cea mai cretină strofă pe care eu o auzisem vreodată în rapul românesc! Nu deșteaptă, nu dură, nu genială. Pur și simplu diferită de tot ce însemna hip-hop comercial la noi. Iar versurile aveau un mesaj manifest: „Hip-hop-ul vostru este pe sub pământ, eu sunt groparul.“ Pe 15 octombrie 2015, trupa a lansat primul album, „O.S.O.D.“ (O Șatră O Dragoste). Cred că acela a fost momentul în care industria muzicală a înţeles că nu e doar o joacă și că grupul format în jurul lui Lu-K Beats (Luca George) își ia în serios planurile. 



                                                                                                                                                                       Super ED



Am urmărit cu atenţie comentariile de pe YouTube și scandalul era în floare... Mii și mii de comentarii negative, care subliniau faptul că muzica Șatrei e „o mizerie", „o rușine pentru rap“, „manele rap“. Personal, acest album mi-a arătat că băieţii fac muzică interesantă și originală, care sună bine de tot la nivel de sound. Versurile se învârteau în jurul vieţii de cartier, o direcţie care fusese de mulţi ani abandonată pentru alte subiecte, doar că acești artiști nu se luau în serios ca în anii ’90 și totul părea „o caterincă“. Unele piese de pe acest prim album, precum „Hagi“, sunt scrise într-o notă absurdo comică, iar altele alternează tonul serios cu glumele. Totul, presărat cu expresii interzise minorilor, desigur.



                                                                                        Lu-K Beats



Interpretarea rapperilor pe acest album venea pe filieră Future, A$AP Rocky și Travis Scott, dar n-aș zice că mă impresiona, mai ales din cauza lipsei de coerenţă a stilurilor celor patru membri. Abia la al doilea album, din primăvara anului 2017, stilurile s-au cristalizat și am simţit că șătrarii și-au găsit fiecare drumul lui. Pe „Bernabeu“ știi cine e Killa Fonic de la primele sunete ale piesei. Iar la „Doo kile“ Super Ed și Keed experimentează un stil de cântat care e mai aproape de electro-etno gen Subcarpaţi decât de trap (ca substil al hip-hopului). Dar cea mai mare surpriză a albumului nr. 2 este o colaborare cu Jakoban, un tânăr remixer/ producător din zona EDM/electro - „Dubai“. Piesa și videoclipul sunt o sinteză reușită a stilului, sound-ului și mesajelor Șatra BENZ: o combinaţie de hip-hop și muzică electronică, bas puternic, trimiteri și inspiraţii din muzica balcanică, voci sintetizate și auto-tune folosit excesiv, cu versuri care alternează între auto-ironie, atitudine aroganţă, umor și combinaţii fără niciun sens logic, construite doar pentru a șoca.



CONTROVERSĂ
În paranteză fie spus: la început cele mai multe critici erau ori că „nu au inventat ei trap-ul, totul e furat de la rapperii americani”, ori că „ăsta nu e rap, ascultaţi și voi rapperii americani“ - o dublă măsură pe care o întâlnești des la comentariile de pe YouTube ale „fanilor“ români. Pasiunea pusă în comentarii era pentru mine o măsură a succesului care urma să vină.


Nu văzusem niciodată atâtea comentarii și atâta controversă în jurul unui proiect muzical românesc. Acela era momentul când am știut că începe o revoluţie! Una dark, ciudată, murdară, fără respect pentru trecut. Așa cum sunt de fapt toate revoluţiile.


Revoluţia nu vine niciodată pe o tavă de argint. Nu bate respectuos la ușă și nu întreabă dacă poate intra... Ea lovește cu piciorul ușa, o face ţăndări, are o faţă dark și vorbește urât, așa că lumea se panichează, ripostează, înjură. Dar nimic nu mai e la fel după aia! Iar asta e bine.



                                                                                                                                                                           NOSFE




DE CE ARE SUCCES ȘATRA

Pentru mine, un viteaz care se arată după război (sic!), succesul Șatra BENZ este unul de manual. Adică are toate caracteristicile necesare: sound bun și versuri șocante, piaţă amorţită în așteptarea unei schimbări de macaz, personalităţi puternice și lideri carismatici, imagine unică și actuală. Și, peste toate acestea, ingredientul magic, pe care foarte puţini artiști români îl înţeleg în secolul 21: Cantitatea!


Da, dincolo de Calitatea muzicii lor (care e discutabilă, vezi reacţiile fanilor și non-fanilor), Șatra BENZ a înţeles că trăim în era vitezei și a ofertei infinite - combinaţie care naște o foame acută a ascultătorilor pentru muzică nouă, în fiecare zi. Nici noi (artiștii), nici voi (ascultătorii) nu mai avem răbdare. Iar în timp ce alţi rapperi lansează 2-3 melodii pe ani (iar alţii nici atât), Șatra BENZ a lansat în perioada 2015-2017 peste 40 de videoclipuri oficiale, 6 albume solo și peste 150 de colaborări. Da, prieteni: peste o sută cinci zeci de melodii!



                                                                                                                                                                                Keed



IMPACTUL
Modul în care se întinde "caracatiţa" Șatrei îmi amintește de N.W.A., celebra trupă rap americană din anii '80 care a dus hip-hop-ul în mainstream și din care s-au "desprins" artiști, studiouri și sound-uri care au influenţat toată muzica contemporană. Aproape orice artist rap american își trage inspiraţia direct sau indirect din acea "sursă" numită Niggaz With Attitude (Dr. Dre, Ice Cube, Eazy-E, Arabian Prince, DJ Yella, MC Ren).


Sau, dacă vreţi o comparaţie autohtonă, Șatra BENZ face în acești ani ce a făcut BUG Mafia în anii '90: schimbă status-quo-ul, inventează stiluri noi, lansează artiști din underground, ajută artiști pop să aibă "street cred". Mafia a lansat și influenţat o întreagă generaţie: La Familia, Il-egal, Marijuana, Grasu XXL, M&G, Villy, Mario, Luchian, Mahsat, Nico, Maximilian și alţii. La fel ca N.W.A. și BUG Mafia, trupa Șatra BENZ lansează artiști solo (precum Killa Fonic și NOSFE, care sunt deja la al doilea album fiecare, Super ED și Keed, fiecare câte un album), promovează nume noi (precum Golani - o trupă Trap din Italia), inspiră combinaţii noi (2 Americani, format din Keed și Super ED, Diamante FMM, format din Keed, Shift, Coco și Ruby) și colaborează cu artiști pop (hitul online al anului 2016, "Condimente", NOSFE feat Ruby, celebrul „Scrum“, Killa Fonic feat Connect-R, surprinzătoarea "Dulce otravă", Killa Fonic feat Raluka), lansează brand-uri de haine și label-uri muzicale (Nave Spaţiale, IMPCBL, Puglife și Puglife Merch etc.), face vloguri și emisiuni online (precum cooking show-ul lui NOSFE, "Condimente").



                                                                                          Killa Fonic



MINDFUCK
Nu vreau să-ţi placă Șatra BENZ. La dracu, nici ei nu vor să-ţi placă de ei! Mi-ar plăcea să înţelegi de ce îmi place mie Șatra BENZ și de ce cred că sunt un fenomen. Unul pozitiv, fresh, consistent pentru industria muzicală. Chiar inspiraţional, dacă ai răbdare să asculţi mesajele lor printre expresiile licenţioase. Cuvinte care există în muzica rap încă de la început și fac parte din joc. Luca, Guţă, Keed, NOSFE și Killa nu se iau în serios în raport cu exteriorul - "Cine ne iubește strigă m*** Şatra şi cine ne urăște strigă tot m*** Şatra". Dar se iau foarte tare în serios în interior, prin camaraderie, respect, susţinere.


Vrei să știi cine sunt acești artiști și cum gândesc ei? Mergi la concert. Vei fi impresionat de energia lor. Am prieteni rockeri care au fost impresionaţi de recitalurile lor. Am prieteni care urau muzica trap și care acum sunt fani Șatra datorită unei experienţe live. Vrei să înţelegi de unde vine succesul lor? Ascultă vorbele lui NOSFE, prinse ad-hoc într-un vlog realizat de Alin Pandaru, după lansarea celui de-al doilea album, în culise: "Mulţi nu înţeleg. Trebuie mult mai mult! Sunt în fiecare zi la ora 11 în studio. Fac piese în fiecare zi, despre asta e vorba. Trebuie să muncești. Muncă, muncă, muncă. Dacă nu muncești, nu poţi să pretinzi (succes). 10% talent, 90% muncă! Șatra BENZ for life!"



De Florin Grozea. Foto: Matei Buță




















Comentarii

Mai multe

Top 10 destinații pe care să le vizitezi în 2018

Top 10 destinații pe care să le vizitezi în 2018

Piețe de Crăciun

Piețe de Crăciun

Un an de Lucia Roșca, sărbătorit alături de clientele brandului de modă

Un an de Lucia Roșca, sărbătorit alături de clientele brandului de modă

De-a ascunselea de Crăciun

De-a ascunselea de Crăciun

Crăciunul Copiilor, un eveniment pentru copii de toate vârstele

Crăciunul Copiilor, un eveniment pentru copii de toate vârstele

Fă mișcare la birou, obligatoriu!

Fă mișcare la birou, obligatoriu!

Întâlnește-te cu Adrien Brody în București. Află unde!

Întâlnește-te cu Adrien Brody în București. Află unde!

8 exerciții care te scapă de durerile de genunchi

8 exerciții care te scapă de durerile de genunchi

Cele mai citite

Răzvan Exarhu. Viaţa și apucăturile unui bucătar celebru împotriva voinţei lui

Răzvan Exarhu. Viaţa și apucăturile unui bucătar celebru împotriva voinţei lui

Interviu Andra: Când pleci de la un concert, ai sentimentul ca ai luat parte la ceva magic

Interviu Andra: Când pleci de la un concert, ai sentimentul ca ai luat parte la ceva magic

Florin Piersic Jr.: A devenit un lucru atât de rar să întâlnești normalitatea

Florin Piersic Jr.: A devenit un lucru atât de rar să întâlnești normalitatea

Ana Morodan. De la like-uri la bani. Femeie fatală. Virtuală. Milenială

Ana Morodan. De la like-uri la bani. Femeie fatală. Virtuală. Milenială

Șatra Benz e aici. Află cum au debutat ca trupă!

Șatra Benz e aici. Află cum au debutat ca trupă!

Viaţa şi Filmul. Dana Nălbaru, Dragoş Bucur şi Sofia

Viaţa şi Filmul. Dana Nălbaru, Dragoş Bucur şi Sofia

Mircea Dinescu: Dumnezeu e un producător de imaginaţie

Mircea Dinescu: Dumnezeu e un producător de imaginaţie

Film de artă este, de obicei, scuza pentru un film prost

Film de artă este, de obicei, scuza pentru un film prost