Iubire şi căsnicie în epoca #selfie

Iubire şi căsnicie în epoca #selfie

Aţi văzut #selfie69? E un film pentru tineri și adolescenţi, regizat de Cristina Iacob, cu o gașcă veselă de prieteni care ajung să se despartă, combine, recombine și chiar să se căsătorească. E filmul românesc cu cele mai mari încasări din ultimii 26 de ani (peste 2 milioane de lei) și cu cei mai mulţi spectatori în sală în prima săptămână de la lansare (peste 63 de mii). Ne-am gândit de unde vine succesul, iar răspunsul ar putea fi și „din subiect”. Conceptul de „familie” s-a redefinit în ultimii ani și povestea e „hot” în momentul de faţă în România, unde s-a repus în circulaţie tema „familiei tradiţionale” vs „familia contemporană”. De aceea, i-am invitat pe doi dintre tinerii actori din filmul #selfie69 să ne povestească despre iubire și cinema și să joace, și-n studioul nostru foto, un cuplu din zilele noastre, cu angoasele și apăsările lui cu tot. Am completat povestea cu un eseu care încearcă să lămurească dacă ne-a pierit sau nu pofta de căsătorie. Oricum, dacă nu ne-a pierit de tot, s-a mutat mai târziu în vieţile noastre.


OLIMPIA MELINTE: DORINŢA DE A FI IUBIŢI NE GHIDEAZĂ PRIN VIAŢĂ


Mă recunosc în Roxy, personajul meu din #selfie69, la vârsta aceea. Aceleași probleme, aceleași frustrări legate de felul în care arăt, aceleași frici. E ciudat cum timpul trece, tehnologia acaparează tot ceea ce ne înconjoară, credem că suntem mai evoluaţi, mai informaţi decât predecesorii noștri, dar rămânem la fel. Dorinţa de a fi iubiţi, asta e cea care ne urmărește și ne ghidează prin trecerea noastră scurtă prin viaţă. Toate personajele pe care le-am jucat până acum aveau această cheie, această dorinţă ascunsă. Pentru că nu se simţeau complete, nu puteau să funcţioneze firesc fără iubire. Iubirea e dimineaţa rece de iarnă când apar florile de gheaţă pe la geamuri, e în zâmbetul mamei, în ochii omului drag, în tabloul plin de sensibilităţile pictorului, în simfonia artistului, în lacrima actorului, în ceea ce știm și nu știm despre lumea asta. Fără ea n-am fi aici și n-am putea călători prin lume, prin viaţă.


Eu m-am căsătorit pentru că m-am îndrăgostit și am învăţat că toate vârstele unei iubiri merită trăite în doi. Căsătoria a fost primul nostru pas spre independenţă. Știu că sună utopic, contradictoriu chiar, dar în unele cazuri lucrurile funcţionează diferit. Am crescut împreună și am învăţat că viaţa merită împărtășită cu oamenii dragi.



OLIMPIA MELINTE DESPRE #SELFIE69: Subiectul relaţiilor, din #selfie69, este parte din reţeta de succes, dar la un film este important ca echipa să funcţioneze perfect împreună. La noi s-a întâmplat asta și am luptat împotriva curentului negativist al spectatorului de la noi, care are oroare de filme românești. Sperăm să fi schimbat ceva din felul ăsta de a vedea lucrurile! Sunt multe lucruri la mijloc și nu e chiar ușor, dar când publicul pleacă fericit de la cinema, simţi că ţi-a ieșit.


Roxy, personajul din film al Olimpiei Melinte, este o tânără care trăiește o poveste de dragoste cu George, un magician simpatic. E o iubire cu năbădăi, pentru că Roxy e iute de mânie, iar George nu se lasă mai prejos. Lucrurile se strică, pentru ca mai apoi să se repare. Nu facem spoilere.


Citiţi eseul Karinei Budrugeac despre căsătorie.


VLAD LOGIGAN: POATE MĂ VOI ÎNSURA CU UN ROL


E foarte greu de spus ce e iubirea. Toţi bănuim și, pentru fiecare dintre noi, iubirea are un pic alt sens și un pic alte nuanţe. Eu definesc iubirea în două direcţii: prima e legată de fericirea că celălalt e fericit, iar a doua e legată de intimitate, în ideea că intimitatea nu prea înseamnă cine te vede fără haine, ci mai degrabă cui îi arăţi de ce îţi e frică, la ce visezi, ce limite ai, fără să te simţi „dezbrăcat”. Sau, poate, e cum spunea un copil, că iubirea este atunci când mama îi face cafea lui tata și o gustă înainte ca să fie sigură că-i bună. 


Eu o să mă însor (poate) atunci când o să simt că nu se poate altfel, dar momentan cel mai mult iubesc teatrul și actoria, poate mă voi însura cu un rol, cine știe? Singura problemă cu asta ar fi că un rol nu te poate ţine în braţe seara, când ai nevoie să fii iubit, într-o seară cu ploaie. La vârsta personajului meu din film, Magi, eram ceva mai dus cu pluta. Adică am făcut toate nebuniile și tâmpeniile, pentru că sunt un om foarte curios și mă gândeam că asta e vârsta la care le încerci pe toate. O dată, ca să îmi lărgesc bagajul de experienţe și emoţii, pentru că actorii cu asta lucrează în primul rând, îţi trebuie experienţă ca să ai cu ce lucra atunci când creezi un rol, și apoi, pentru că mi-am zis că nu vreau să ajung bătrân și să mă gândesc cum ar fi fost dacă. Visam și visez la ce visează tot omul, să se bucure, să fie fericit cu ce face, să-l bucure pe cel din jur și, pe cât de des pot, aleg și încerc să îi zâmbesc pe cei din jur. Știu că a zâmbi nu prea e folosit conjugat așa, dar nu-i păcat?



VLAD LOGIGAN DESPRE #SELFIE69: #selfie69 a spart foarte multe recorduri de public pentru că, pe de o parte, publicul românesc își dorea să vadă și filme românești de comedie, cu subiect românesc, cu replici și lucruri de-ale noastre; iar pe de altă parte pentru că #selfie69 este un produs cinematografic foarte bine făcut. Oamenii ne scriu mesaje de mulţumire, că ce bine că există un astfel de film, că le-a plăcut enorm, mulţi întreabă când și dacă nu facem partea a treia. Ceea ce, evident, mă bucură! O continuare, o parte a doua a unui film românesc n-a mai avut așa un succes la public de la seria BD-urilor.


George, zis și Magi, e un tânăr magician cu umor și simpatic, îndrăgostit de năvalnica Roxy. Îl vedem însă, în film, și-n scene de scandal, pierzându-și calmul, dar și zâmbetul. După aventuri care includ și lumea interlopă, universul lui Magi redevine seren.


Make-up de Roxana Secada

Fotografii de Matei L. Buţă

Comentarii

Mai multe

Top 6 evenimente pentru weekend-ul 14-15 septembrie 2019

Top 6 evenimente pentru weekend-ul 14-15 septembrie 2019

5 filme recomandate Aylin Cadîr

5 filme recomandate Aylin Cadîr

5 seriale recomandate de Laura Giurcanu

5 seriale recomandate de Laura Giurcanu

Cei mai în vogă artiști români vin la City Vibes Festival

Cei mai în vogă artiști români vin la City Vibes Festival

Cărucioarele Stokke, în curând la Cluj

Cărucioarele Stokke, în curând la Cluj

Teatrul Național din București anunță deschiderea noii stagiuni 2019-2020

Teatrul Național din București anunță deschiderea noii stagiuni 2019-2020

Cornel Ilie la 25 de ani de Vunk

Cornel Ilie la 25 de ani de Vunk

2
Noi piese semnate de Christina Aguilera și Migos în filmul Familia Addams

Noi piese semnate de Christina Aguilera și Migos în filmul Familia Addams

Mâncați nuci minimum de două ori pe săptămână și veți avea inima mai sănătoasă

Mâncați nuci minimum de două ori pe săptămână și veți avea inima mai sănătoasă

Cele mai citite

Andi Moisescu | Zic ca ei, dar fac tot ca mine...

Andi Moisescu | Zic ca ei, dar fac tot ca mine...

Răzvan Exarhu. Viaţa și apucăturile unui bucătar celebru împotriva voinţei lui

Răzvan Exarhu. Viaţa și apucăturile unui bucătar celebru împotriva voinţei lui

Interviu Andra: Când pleci de la un concert, ai sentimentul ca ai luat parte la ceva magic

Interviu Andra: Când pleci de la un concert, ai sentimentul ca ai luat parte la ceva magic

Florin Piersic Jr.: A devenit un lucru atât de rar să întâlnești normalitatea

Florin Piersic Jr.: A devenit un lucru atât de rar să întâlnești normalitatea

Ana Morodan. De la like-uri la bani. Femeie fatală. Virtuală. Milenială

Ana Morodan. De la like-uri la bani. Femeie fatală. Virtuală. Milenială

Șatra Benz e aici. Află cum au debutat ca trupă!

Șatra Benz e aici. Află cum au debutat ca trupă!

Viaţa şi Filmul. Dana Nălbaru, Dragoş Bucur şi Sofia

Viaţa şi Filmul. Dana Nălbaru, Dragoş Bucur şi Sofia

Tu ştii ce face Tequila cu copilul tău?

Tu ştii ce face Tequila cu copilul tău?