Eroinele din Umbre | Andreea Vasile

Eroinele din Umbre | Andreea Vasile


Al doilea sezon din Umbre este aici. Serialul care a făcut cele mai multe valuri la publicul urban, milenial, se poate vedea în 19 ţări, iar scenariul e scris de Bogdan Mirică (regizorul lungmetrajului Câini). 


Toate indiciile apărute până acum în public duc spre teoria că Umbre 2 e mai bun decât Umbre 1, ceva mai violent în formă și mai consistent în fond. Vom descoperi singuri asta, pe parcursul celor 6 episoade (serie scurtă, ca toate producţiile care se respectă). În așteptarea lor citiţi ce spun eroinele serialului despre ele însele și producţia în care joacă.




Andreea Vasile: o criminală feminină


Andreea Vasile a apărut pe micile ecrane la Big Brother, a dat o tură consistentă prin teatru și prin film. O regăsim în Umbre în rolul lui Nico, o interlopă dură, pentru care limitele morale nu sunt așezate întocmai ca la toată lumea. 


Andreea Vasile vs Nico din Umbre. Nu știu ce aș putea și ce nu aș putea să fac (prin comparaţie cu Nico) atâta vreme cât nu am un context. Până anul asta știam despre mine că nu aș ieși din casă (de bunăvoie) la minus 28 grade în niciun context. În iarnă, au fost aproape minus 30 grade și am filmat o scenă din Umbre afară. Cu o pereche de jeanși și o blăniţă deasupra unei helănci. Timp de multe ore. Și am făcut-o. Și am plecat de la filmare zâmbind, fericită că scena a fost bine, a contat mai puţin cât era de frig.


Sigur că niciunul din oamenii pe care-i cunosc nu ar fura și nu ar omorî. Dar dacă ţi-e ameninţată familia? Dacă copilul tău nu are ce să mănânce? Ce te faci? Până unde merge "puritatea" propriilor acţiuni și de unde începe ipocrizia propriilor credinţe? "Eu nu o să fac niciodată" cred că e fraza preferată a îngerilor, care știu exact cum stă treaba în ceea ce privește căderea (mă rog, cred că știu mai bine cum să jongleze cu aceste căderi și cu redresările, așa că nu prea își permit să spună "eu n-aș face niciodată").


În realitatea mea nu aș face niciodată ce face Nico (poate doar cu excepţia contextului în care oamenii pe care-i iubesc ar fi ameninţaţi), dar în realitatea ei, cu backgroundul ei, nu știu exact ce alte mijloace aș găsi, pornind de la premisa că scopul ar fi supravieţuirea.


Despre limitele moralităţii. E foarte greu să stabilești care sunt limitele propriei moralităţi și cu atât mai greu e să le descifrezi pe ale celorlalţi. M-am întrebat mereu ce înseamnă o instanţă morală, cine are o competenţă de netăgăduit astfel încât să dea sentinţa despre ce e sau ce nu e moral în viaţa celorlalţi. Există celebra afirmaţie conform căreia niciun om viu nu are dreptul să judece un alt om viu atâta vreme cât acesta din urmă nu și-a încheiat destinul (nu-mi aparţine, habar n-am unde anume am citit-o, dar mi-a devenit utilă în timp).




Cum anume se manifestă moralitatea în viaţa personajului Nico? Teoretic, un om moral e cel care face bine indiferent de contextele pe care i le pune la dispoziţie viaţa. Dar cum să judeci moralitatea sau lipsa ei atâta vreme cât n-ai acces la motivaţiile din spatele acţiunii? Și binele meu o fi același cu binele lui Nico, de exemplu? E binele o noţiune de sine stătătoare sau e, mai tot timpul, în raport cu un anumit context? Avem motivaţii diferite pentru acţiunile noastre, tocmai de asta cred că Nico are un destin particular, prin urmare și modul prin care și-l îndeplinește are specificitatea sa. 


"Ticăloasă" este cea care face rău cu bună știinţă, prin urmare binele nu se mai poate manifesta. Dar e suficient un moment de căinţă, o singură întorsătură de situaţie pe care soarta ne-o mai înlesnește uneori, și "ticăloasa" poate să se salveze. Cât despre moralitate, ea trebuie să fie un mijloc, nu e o destinaţie, și dacă e un mijloc, atunci limitele ei sunt suficient de laxe încât să ne permită să trăim cu adevărul nostru. Adică, adevărul care ne ajută să supravieţuim și care-și găsește un argument pentru orice acţiune (a noastră, cu ceilalţi suntem mult mai nepermisivi). Dar subiectul dă naștere unei discuţii lungi, așa că, rezumând, cred că limitele moralităţii lui Nico stau la graniţa contextelor pe care le trăiește. Sau poate că limitele moralităţii fiecăruia din noi pendulează între căderi și iertări.




Etica feminină vs etica masculină. Mă distrează teribil când citesc studii: „femeile de 30 de ani sunt mai înţelepte și mai morale decât bărbaţii. Bărbaţii sunt mai egocentriști, arată un studiu bla-bla… Oamenii în vârstă sunt mai morali” (super, bine că am ajuns la 60 de ani și ne-am transformat în sfinţi, așa putem să dăm cu parul liniștiţi). Cred, mai degrabă, că moralitatea e într-o relaţie de interdependenţă în ceea ce privește contextele din viaţă noastră; independent nu se poate manifesta. 


Nu ţine nici de sex, nici de religie, nici de cultură, nici de rasă. Nu-i o noţiune definită, nici autonomă, pentru că ne lipsește judecătorul suprem care să valideze prezenţa sau lipsa ei. Sigur că tanti Mimi de la 2 (personaj fictiv, n-am o tanti Mimi la 2) dispune și de niște norme de conduită. Adică, ce trebuie să facem să fim demni(e) de respect. De respectul ei, evident. Nu de unul universal. Dar nu știu cât ţine moralitatea fiecăruia de respectarea unor norme. Poate că ţine de întrebările potrivite pe care reușim să ni le punem atunci când rămânem singuri cu noi înșine.


Despre feminitatea lui Nico. În cazul lui Nico, feminitatea se definește, mai degrabă, prin absenţă. Prin fragilităţi ascunse pe la colţuri și vulnerabilităţi înăbușite. Nu joc un personaj care să fie conștient de propria-i feminitate, e un personaj a cărui feminitate e ca o breșă în armura pe care și-a construit-o.


Despre ce înseamnă „femeie în lumea bărbaţilor”. Înseamnă chiar o femeie într-un domeniu de activitate destinat bărbaţilor. Deși, în ultima vreme, nu mai există domenii destinate exclusiv bărbaţilor. Poate fotbalul, dacă vreţi. Dar cred că sintagma de mai sus devine din ce în ce mai perimată, pentru că femeile fac treaba bună în orice lume. Și mai înseamnă a răzbate și a anula niște bariere. Pentru Simone de Beauvoir și contemporanele ei, cred că lupta a fost mai dură și nevoia de a răzbate, într-o lume care le marginaliza, mult mai necesară. Au pavat calea, cum se zice, și noi culegem roadele.




Despre feminism. Feminismul înseamnă lucruri categoric bune, la pachet, pe alocuri, cu unele consecinţe care nu sunt îmbucurătoare. Pe de o parte, avem drepturi egale cu cele ale bărbatului: să votăm, să muncim, să deţinem proprietăţi etc. Și nici nu pot să-mi imaginez o lume în care să n-am aceste drepturi. Însă, pe de altă parte, rolurile pe care femeile și le-au asumat le lipsesc de feminitate, le masculinizează și, uneori, le și împovărează. 


Devenim puternice pentru că vrem și apoi pentru că nu avem de ales. Suntem mai puternice, mai rezistente decât bărbaţii. Avem joburi mari. Și ne plac și le facem foarte bine… Însă rolurile sociale se suprapun și „strâng” sau modifică ceea ce știam că e o femeie și ceea ce poate un bărbat să facă. Femeile pot face ușor ceea ce făceau bărbaţii și se vede treaba că și bărbaţii încep să cam poată ce făceau femeile… Noi devenim puternice. Și ei devin cum?


Jurnalist vs actor. N-aș fi putut ajunge niciodată jurnalist de investigaţie. Nu știu să redau adevărul, povestea, frântura de realitate, fără să mă implic. Atât jurnalistul, cât și actorul spun o poveste. Jurnalistul se ocupă de povestea care poate avea un impact major asupra societăţii și, uneori, și asupra lumii întregi (cel mai bun exemplu e cu războiul bosniac). O poveste care va sta mereu în slujba adevărului, a obiectivităţii, a detașării jurnalistului de poveste, astfel încât ea să nu-i aparţină lui, ci să poată deveni a fiecăruia dintre noi. Povestea actorului sigur că poate fi de impact la nivel emoţional și poate să te determine să te chestionezi, să te repoziţionezi, să regândești totul. Dar nu schimbă lumi (poate doar interioare), nu modifică cursul istoriei și nu poate salva vieţi.


Dar meseria mea presupune implicare, presupune asumare a unei situaţii care nu-ţi aparţine, dar în care e necesar să crezi la fel de tare ca-n propria-ţi poveste. Jurnalistul trebuie să se obiectivizeze și să-i lase pe ceilalţi să intre în povestea pe care el doar o prezintă (povestea nu devine a lui ca în cazul actorului, ci a tuturor). Având întotdeauna ca ghid adevărul. Așa că, nu, nu cred că aș fi fost un jurnalist bun, pentru că nu aș fi știut cum să spun o poveste fără să mă implic și implicarea poate să facă un deserviciu major adevărului, pentru că ar însemna că-l recalibrează în funcţie de propriile umori. 


Concluzionând, actorul nu determină mersul lumii, dar poate s-o povestească și poate s-o facă mai frumoasă și mai ușor de îndurat, pe alocuri.


Ce înseamnă o femeie puternică. Pentru mine, nobleţea și graţia, fragilitatea și vulnerabilitatea asumate, inteligenţa și educaţia, buna-cuviinţă și simţul măsurii și al responsabilităţii, o identitate conturată și asumată, cât și asumarea fiecărei etape din viaţa ta, fără să-ţi fie frică sau rușine, toate aceste calităţi transformă o femeie într-una puternică. Personajul meu e, mai degrabă, o femeie dură, care n-are alte instrumente la îndemână și le alege pe singurele pe care le are la îndemână.




Cum a ajuns Nico din Umbre. Am fost chemată la casting, a urmat o perioadă de probe care a durat cam o lună, o lună și jumătate, și așa am luat rolul. Îmi place serialul pentru că e curajos, pentru că nu seamănă cu nimic ce a fost făcut până acum la noi, pentru că are personaje atât de bine conturate și cu niște destine atât de diferite, pentru că are un fir epic care pur și simplu te ţine lipit de poveste.


Bogdan Mirică are curajul de a scrie o poveste cu și despre gangsteri fără să-i fie frică de nimic. Poate să-și dinamiteze personajele și să le pună în niște situaţii care le vor modela atât caracterele, cât și destinele, dar, cel mai important, reușește să ţină telespectatorul cu sufletul la gură, surprinzându-l cu fiecare cadru.


Umbre 2 e mai violent, mai sângeros, mai amuzant, mai puternic, cu personaje care mustesc de nevoie de răzbunare, cu răsturnări și întorsături de situaţie. Umbre 2 are niște personaje noi, care vor schimba ordinea preferinţelor telespectatorilor și pe care nu le uiţi ușor.


Despre colegele ei, Maria Obretin și Mădălina Craiu. Când intră Maria într-o încăpere, totul prinde viaţă, chiar și cele mai plictisitoare personaje se animă. N-ai cum să n-o observi și n-ai cum să nu intuiești această capacitate de a iubi viaţa și a face, din zile obișnuite, sărbători. Și are și puterea de a zâmbi și de a spera și de a dărui și celorlalţi din energia asta a ei molipsitoare. Și mai are o calitate (are multe după cum se vede) care mă surprinde din ce în ce mai tare în lumea în care trăiesc: n-am auzit-o niciodată plângându-se sau spunând ceva nelalocul lui despre alţi oameni! O vezi zâmbind, dăruind energie celorlalţi, având grijă și delicateţe și un fel nemaivăzut de a trece prin lume. Plus că eu îi tot spun că seamănă cu Bellucci. Bellucci e Maria Obretin. 


Mădălina e delicată și zgomotoasă, și fragilă, și puternică, și râde tot timpul. Mă rog, fumează mult, dacă mă întrebaţi, și îi tot spun că e fată tânără. Și are o naturaleţe pe care n-o observi ușor la altcineva. Fată frumoasă și talentată.


Text: Ana-Maria Caia

Foto: Matei Buță, HBO


Comentarii

Mai multe

Ghirlanda de Crăciun

Ghirlanda de Crăciun

Ceea ce contează la BMW i3 este înălţimea interioară

Ceea ce contează la BMW i3 este înălţimea interioară

Gustări rapide, delicioase și sănătoase pentru micul-dejun

Gustări rapide, delicioase și sănătoase pentru micul-dejun

Top 10 destinații pe care să le vizitezi în 2018

Top 10 destinații pe care să le vizitezi în 2018

Piețe de Crăciun

Piețe de Crăciun

Un an de Lucia Roșca, sărbătorit alături de clientele brandului de modă

Un an de Lucia Roșca, sărbătorit alături de clientele brandului de modă

De-a ascunselea de Crăciun

De-a ascunselea de Crăciun

Cele mai citite

Răzvan Exarhu. Viaţa și apucăturile unui bucătar celebru împotriva voinţei lui

Răzvan Exarhu. Viaţa și apucăturile unui bucătar celebru împotriva voinţei lui

Interviu Andra: Când pleci de la un concert, ai sentimentul ca ai luat parte la ceva magic

Interviu Andra: Când pleci de la un concert, ai sentimentul ca ai luat parte la ceva magic

Florin Piersic Jr.: A devenit un lucru atât de rar să întâlnești normalitatea

Florin Piersic Jr.: A devenit un lucru atât de rar să întâlnești normalitatea

Ana Morodan. De la like-uri la bani. Femeie fatală. Virtuală. Milenială

Ana Morodan. De la like-uri la bani. Femeie fatală. Virtuală. Milenială

Șatra Benz e aici. Află cum au debutat ca trupă!

Șatra Benz e aici. Află cum au debutat ca trupă!

Viaţa şi Filmul. Dana Nălbaru, Dragoş Bucur şi Sofia

Viaţa şi Filmul. Dana Nălbaru, Dragoş Bucur şi Sofia

Mircea Dinescu: Dumnezeu e un producător de imaginaţie

Mircea Dinescu: Dumnezeu e un producător de imaginaţie

Film de artă este, de obicei, scuza pentru un film prost

Film de artă este, de obicei, scuza pentru un film prost